În textul cu pricina, scriam următoarele: "Artificial, schematic, repetitiv, fără adâncime. Aşa este filmul, la fel şi fondul sonor creat de Adrian Enescu (culmea, altă persoană din industrie pe care o admir profesional), care a mai colaborat cu Piţa la Pas în doi (...) Vorbim de un extradiegetic care acompaniază cele singure (!) două acţiuni derulate: petreceri şi conflicte. Nu tu reflectări, nu tu discuţii, nu tu momente de liniştite (...)".
Pe domnul Enescu îl stimez sincer şi enorm, iar lucrurile derulate după publicarea cronicii mele îmi demonstrează faptul că este o persoană cu un comportament exemplar, de o onestitate întâlnită tot mai rar în societatea actuală şi pasionat de munca pe care o face. Dumnealui mi-a semnalat câteva nereguli pe care, din varii motive, nu le observasem, precum şi unele lucruri pe care nu le ştiam.
Aşadar, după cum urmează, sunt mai mult decât bucuros să-i ofer şi să-i susţin dreptul la replică domnului Enescu şi, astfel, să rectificăm anumite aspecte care s-au întâmplat în acest caz particular, dar tare mă tem că de fapt au loc la nivel general, în cinematografia românească (şi nu numai) de o anumită factură. Cea comercială, care ajunge să fie o pastişă a cinematografiei de la Hollywood şi unde primează alte interese decât cele artistice. În continuare, voi cita aproape integral discuţia mea cu dumnealui, lăsând ca atare majusculele sau sublinierile din original:
"Domnului Ion Indolean,
Mă numesc Adrian Enescu. Am scris O PARTE din muzica filmului Kyra Kyralina. Am compus 9 (nouă) minute de muzică. În film mai există şi muzica formaţiei TREI PARALE, care apar şi în cadru. Ei interpretează prelucrări după partiturile originale ale lui Anton Pan (compozitor sec. XIX) şi o variantă de 1'30'' a temei filmului, din cele nouă minute pe care eu le-am compus. Din păcate, regizorul Dan Piţa, producătorul Vlad Păunescu împreună cu echipa de la Chainsaw (studioul de mixaj), au transformat muzica mea şi a formaţiei TREI PARALE, într-o ILUSTRAŢIE MUZICALĂ, adică au repetat pînă la obsesie, transformînd muzica DINTR-UN PERSONAJ într-o magmă de muzică; tipic hollywoodian.
TOTAL 1h40'' de muzică de "susţinere" a unei "întîmplări întîmplătoare". Mai grav este că au adăugat şi alte muzici (de exemplu, o melodie populară mexicană, CIELITO LINDO - după gustul meu, o infamie! - şi alte tipuri de muzică care se găsesc în librării muzicale, făcute special pentru ilustraţii muzicale). Cei de la acest studio au în "job description", ceea ce se "poartă" astăzi în cinematografia americană, meseria onestă de altfel, de SOUND DESIGNER, care se conduce după principiul NICIUN CENTIMETRU DE PELICULĂ FĂRĂ MUZICĂ, ALTFEL SE "DARÎMĂ" FILMUL. CÎT MAI PUŢINE POST SINCROANE ŞI CÎT MAI MULTĂ MUZICĂ şi efecte muzicale. EXEMPLE SUNT CU SUTELE, IAR FILMELE din punct de vedere al impactului sonor SUNT IDENTICE! Contrar uzanţei copyrightului, nu a existat minimum de decenţă de a se scrie pe genericul final toate sursele sonore existente în film. Pe generic scrie însă foarte clar: Marius Lefterache - SOUND DESIGNER. Orice critic ar fi trebuit să sezizeze acest amănunt, să cîntărească efortul creativ al compozitorului şi efortul creativ al sound designerului. DIN PĂCATE, PE GENERICUL FILMULUI apare, în clar, sintagma MUZICĂ: ADRIAN ENESCU. Aşa că, oricine îmi "pune" în cîrcă orice deviere stilistică, conceptuală, de bun simţ estetic care se întîmplă în acest film! Marele public este scuzat pentru că nu ştie ce înseamnă sound designer, dar un critic nu are voie!
Mai mult decît tine, SUNT FOARTE DEZAMĂGIT ŞI SUPĂRAT, pentru că cineva şi-a bătut joc de munca mea. Pot să îţi trimit să asculţi cele 9 (nouă) minute de muzică, să le judeci cum trebuie. Din punctul meu de vedere, aceste minute reprezintă un cîştig pentru "călătoria" mea muzicală în film şi nu numai. Desigur, ţie poate să nu îţi placă ceea ce am compus, te asigur că e vorba numai de gust. Sunt sigur, probabil că nici mie poate nu îmi plac anumite genuri sau lucrări de muzică pe care tu le asculţi.
În concluzie, a fi compozitor de muzică de film, este o experienţă traumatizantă. Eşti la mîna Oricărui producător, regizor, studio de producţie, al căror gust estetic este îndoielnic, din puntul meu de vedere. În final NUMAI EI DECID CE E BINE PENTRU FILM. Producătorul care pune banii, regizorul care îşi finalizează viziunea lui. Este adevărat că discutăm despre a şaptea arta, dar "MARELE MAESTRU" ESTE NUMAI REGIZORUL. La final, numai El scrie cuvîntul "SFÎRŞIT". Între ce compune compozitorul şi mixajul final intervin mulţi factori estetici, tehnici şi de gust. Pot dezvolta acest subiect la infinit. Pot da exemple din filmele pe care le-am făcut. Ar fi interesantă, cred, această "radiografie" fără menajamente şi cu exemple concrete." (ascultaţi cele 9 minute de muzică compuse de Adrian Enescu pentru acest film aici - nota LiterNet)
Discuţia, am continuat-o la rândul meu astfel:
"Bună ziua,
Revin cu un răspuns, cât de prompt pot, pentru că aşa e normal, onest şi profesionist. (...) Detaliul cu sound-designerul, recunosc, mi-a scăpat, dar nici criticul de film nu e robot. Mai ales după ce se uită la aproape o sută de minute slabe calitativ, o spun încă o dată, se prea poate să nu mai aibă nervi să urmărească atent genericul.
Am plecat din sală după ce s-au aprins luminile, pentru că ştiu că rămasul la generic e un act de respect pentru cinema, în primul rând. Şi la telenovele, să zicem prin absurd că o să mă uit, rămân la generic. E alegerea pe care trebuie să o facem cu toţii şi e bazată, aşadar, pe acest respect despre care vorbesc.
Aşadar, dacă doriţi şi credeţi că e necesar, pot concepe un scurt text cu precizările dumneavoastră."
Domnul Enescu a replicat aşa: "În legătură cu "filmul", ai fost prea blînd, mult prea blînd!!!! Sunt foarte supărat. Nici măcar nu m-au chemat cînd au montat muzica pe film. Nu m-au chemat cînd au făcut mixajul filmului. (...) Cu toată responsabilitatea, experienţa şi respectul pentru vizual, cei ce au făcut asta nu au cultură muzicală şi cultură cinematografică, nu au curajul să fie inovativi, nu fac decît să imite pe cineva (pot dezvolta acest deziderat), au un mod primitiv de a face film (pot dezvolta acest deziderat), în esenţă tautologic (pot dezvolta acest deziderat). Demersul estetic nu reprezintă decît un pastiş, o imitare crasă a fenomenului ilustraţie muzicală a filmului american - gen de film care îşi propune prin scenariu şi realizare tehnică cu totul altceva decît un film de autor (pot dezvolta acest deziderat)."
Sunt total de acord cu spusele domnului Enescu, atât la nivel conceptual (de analiză a produsului Kyra Kyralina), cât şi la nivel logic-raţional. Despre acestea (şi despre altele, mai apropiate de un discurs normal legat de cinematografie) vom discuta mai pe larg într-un interviu în viitorul apropiat.
Poate că dumnealui nu i s-a încălcat, în fapt, vreun drept contractual, dar acest tip de comportament al producătorilor şi restului echipei e lipsit de demnitate. Oameni care de multe ori sunt lipsiţi de valoare se folosesc de oameni pasionaţi şi apoi "le închid gura" când le flutură contractul pe sub nas. Acest fenomen e tot mai întâlnit şi aduce în discuţie o problemă: e societatea actuală chiar atât de pervertită încât onoarea să nu mai conteze deloc?
Vă las pe voi să răspundeţi.