Mai exact, va primi spiritul Diagon Alley, locul de unde vrăjitorii se dotează cu costume, baghete magice, cărţi de vrăji, bomboane mirobolante şi poţiuni fermecate. Membrii trupei Einuiea vor cînta la instrumente de jucărie, Beatrice Petrescu va face teatru de umbre, Florin Iordan îi va masca pe toţi doritorii, iar un profesor britanic va povesti cum se studiază dragonii în România. Maestru de ceremonii este profesorul Dumbledore, pardon, Gabi Apostol. La Iaşi, fanii vor fi adunaţi de pe drumuri, din staţii special amenajate, de un tramvai fantomă.
Pentru că stocul de cărţi e limitat, un al doilea transport fiind aşteptat din Marea Britanie peste două săptămîni, se vor întocmi liste de aşteptare. Trebuie spus că în România va ajunge chiar ediţia originală, pe care fanii o pot găsi la un preţ special. Se vor organiza şi felurite concursuri cu premii în cărţi, jocuri, muzică, filme, tricouri şi poţiuni magice. Seria scriitoarei J.K. Rowling a devenit o adevărată industrie, iar fiecare nouă lansare seamănă tot mai mult cu decernarea premiilor Oscar. Iată de ce: editura Bloomsbury păzeşte cu străşnicie secretul şi speră să intre în Cartea Recordurilor cu această nouă lansare (depăşind propriul record înregistrat la lansarea volumului V, în 2003).
Astfel, toţi librarii, angrosiştii, distribuitorii oficiali au semnat cu editura un contract de confidenţialitate, care prevede ca volumul să nu fie atins pînă la ora 0,01 (ora Marii Britanii, 2,01 la noi). Cutiile sunt de altfel sigilate.
Pînă acum, cărţile cu Harry Potter s-au vîndut în peste 250 de milioane de exemplare şi au fost traduse în 60 de limbi, inclusiv în latină şi greaca veche. Lansările din România sunt organizate de librăriile Cărtureşti şi Nautilus (membru asociat al Booksellers Association of Great Britain and Ireland).

