Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2014

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Atitudine radicală în The End la Interferenţe, 2014


Adrian Ţion

noiembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Despre viaţă ştim destul de multe şi, vrând-nevrând, mai aflăm câte ceva pe parcursul ei, dar despre moarte nu ştim nimic, în afară că e sfârşitul vieţii. Doar supoziţii, speculaţii şi credinţe metempsihozice, paranormale, paramitologice. Moartea e sfârşitul şi atât. Considerată un tabu, moartea nu poate fi privită în faţă: inima nu doare dacă ochiul nu vede. Prudenţa e mai bună decât curiozitatea. Şi de aici încep edulcorările, amăgirile, acceptarea condiţiei umane în sens sisific, stoic, în strict registru camusian. NU! spune Valeria Raimondi în The End. Jos măştile! Să privim adevărul despre moarte în faţă, cu mult curaj! Cu îndrăzneală demnă. Dincolo de orice mască.

Acesta este mesajul transmis de actul scenic The End, închegat de Valeria Raimondi şi Enrico Castellani (text şi regie) şi prezentat de Babilonia Teatri, Oppeano, din Italia pe scena sălii studio a teatrului gazdă. Un mesaj cât se poate de dur privind percepţia noastră despre moarte. Un discurs având ca ţintă finitudinea, muritudinea fiinţei, structurat ca poem-revanşă în faţa implacabilului sfârşit (transcris ca atare în versuri-invectivă, fără majuscule), discurs nemilos, excesiv critic, adunând eseistic elementele tematice şi topindu-le într-o şarjă exclamativă frisonantă.

În ciuda agresivităţii limbajului, retorica avută în vedere se situează între declamativ şi patetic, între tuşa tragică şi irizările comice sau ironice, vizând o neutralitate din care n-a putut fi anulată repulsia, durerea, scârba mocnită faţă de boli şi bătrâneţe, constatarea tragismului existenţial în ansamblu. Adevărul crud e rostit într-o tonalitate constant monotonă de singurul personaj vorbitor întruchipat de Valeria Raimondi, reprezentând vulnerabilitatea unui ego traumatizat de obsesia morţii. Un ego negativist, în război permanent cu formele muritudinii, îşi denunţă nemulţumirile, începând cu primele riduri apărute pe faţă, până la celebrarea, la 1 noiembrie, în calendarul catolic, a "zilei morţilor". Dispreţul inventariază "toate caricaturile şi fantomele create pentru a uita moartea": spitalul, medicii, aparatura care încearcă să prelungească viaţa. Dar dezgustul merge şi mai departe: "îmi creez profilul pe facebook, corpul moare, profilul rămâne". Evidenţa subliniată pe scenă îmi aduce înaintea ochilor pagina mea de facebook, unde dau mereu, inevitabil, de profilul unui amic plecat dintre noi de 2 ani. Memento mori! Sfârşitul şi încă ceva. Un apendice. Repulsie sau consolare? Încă nu mi-e clar.

Atitudinea demascatoare a adevărului crud existenţial tranzitează şi simbolul religios, crucifixul ridicat cu ajutorul unor frânghii în mijlocul scenei, după ce corpul celui răstignit este montat în faţa spectatorilor cu palmele eroinei pătrunse de sângele sacrificiului, semnificând demnitatea suferinţei. Este eludat sensul totemic, proteguitor, rămâne doar cel sacral. Pe lângă textul dens, devoalat ca expresie a unui ego resentimentar, spectacolul mizează pe o complinire iconică la fel de sugestivă. În contrast cu simbolul christic, apare pe scenă emblema societăţii consumeriste - frigiderul. El ascunde alte sacrificii sau trudnicii asumate, rebarbative sau creative, dar indispensabile supravieţuirii. Sugestia glisează de la elementul intelectual la animal. Din el vor fi scoase o carte şi două capete de animale. Între sacru şi profan vor fi ridicate la rang de totem, de o parte şi de alta a crucifixului, un cap retezat de bou şi un cap retezat de măgar. Alcătuire de o sinistră picturalitate. Accentele pesimiste ale discursului ce prind forţă pe bizara vecinătate imagistică sunt alungate în final prin tabloul, plin de căldură şi lirism, al eroinei ce poartă în braţe un copilaş. Tablou stenic. Viaţa continuă. Secretul ei? Acceptarea morţii. Dar avertismentul efemerităţii vieţii nu întârzie să se ivească, tot sub formă iconică. Eroina poartă deasupra capului simbolul unei comete!

Spectacolul italienilor de la Babilonia Teatri beneficiază şi de secvenţe muzicale adecvate, cum este melodia lui Luigi Tenco Ciao amore, ciao pe care Valeria Raimondi dansează împreună cu partenerii ei Enrico Castellani şi Luca Scotton. E o secvenţă deconectantă, dacă nu iei în calcul sfârşitul tragic al compozitorului îndrăgostit de Dalida. Pentru ca finalul să fie invadat de melodicitatea melancolică a lui Jim Morrison cântând The End.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2014


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


Alte articole

 Fermati la dove sei! - Amore e Carne la Interferenţe, 2014, Lorena Copil
 Scrisoare către Moş Nicolae, Lorena Copil
 Ridicarea frontierelor în Kafka project - Interferenţe, 2014, Adrian Ţion
 Un miel ultrasofisticat - Lamb la Interferenţe, 2014, Adrian Ţion
 Vulnerabilităţile corpului în Paysage inconnu la Interferenţe, 2014, Adrian Ţion
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2014


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer