Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2014

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Filme din filme, Oedip şi amintiri la BIEFF, 2014, Ziua 2


Maria Ruxandra Burcescu

decembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Vineri, 12 decembrie 2014, BIEFF, ziua a doua. Revin cu acest articol târziu, în retrospectivă, pentru că sfârşitul săptămânii a fost de văzut şi ascultat. Am văzut, am gândit, am ascultat şi am înţeles. Iar acum revin în faţa laptopului cu câteva gânduri şi păreri despre proiecţiile de vineri şi despre BIEFF, care a însemnat pentru mine o experienţă insolită, presărată cu oameni mişto şi idei faine.

Aşadar, vineri seara şi filme făcute din filme. Cinema reciclat. O temă mult mai greu de digerat decât tema de joi seara (Family Ties: Love Bonds or Prison Bars), dar, totodată, o temă care obligǎ creativitatea să iasă la suprafaţă. Ca regizor nu te mai poţi ascunde în spatele simbolisticii sau al discursului când ai de a face cu o astfel de temǎ. Trebuie să reinventezi şi să o faci astfel încât publicul să înţeleagă un film cunoscut într-un cu totul alt mod decât s-a obişnuit. Provocarea este mult mai mare pentru că ai de a face cu un proces de re-creaţie şi există întotdeauna o reticenţă a publicului faţă de reinterpretarea unor pelicule celebre.


Ne place schimbarea, dar îi urâm pe "schimbători". Şi, de fapt, nici schimbarea nu ne place prea tare. Doar spunem că ne-o dorim în general; în particular îi rezistăm, iar, când se întâmplă, devine ocazia perfectă pentru a descătuşa barajul nostalgiei inerente fiinţei umane.

Revenind la scurtmetrajele de vineri seara, ca o notă generală, am observat că, deşi filme făcute din filme, aproape niciunul dintre regizori nu a avut curajul de a re-crea un film foarte cunoscut. Mi-ar fi plăcut să văd secvenţe reinterpretate din Casablanca. Din Naşul sau din Un tramvai numit dorinţă (da, îmi place Marlon Brando). Nu am văzut astfel de reinterpretări dar am văzut proiecţii bune, creative şi curajoase, unele dintre ele.

Cel mai mult mi-a plăcut Questions to My Father, în regia lui Konrad Mühe. Dintr-un punct de vedere al procesului creativ nu a fost cea mai spectaculoasă proiecţie dar, din punctul de vedere al emoţiilor şi al mesajului mi s-a părut cel mai profund scurtmetraj. Konrad Mühe, fiul celebrului actor decedat, Urlich Mühe a conceput un scurtmetraj format exclusiv din scenele în care apare tatăl său în diferite filme, alcătuind un dialog iniţial din replicile acestuia, transformat în interogatoriu la final. Replicile devin din ce în ce mai dure, iar întrebările din ce în ce mai incomode. Fiecare cuvânt rostit de Urlich Mühe este o sentinţă şi, totodată, o declaraţie de iubire către el însuşi, din perspectiva fiului.

Folosindu-se de cuvintele tatălui, fiul reconstruieşte relaţia dintre ei iar fantoma a ceea ce trebuia spus bântuie fiecare scenă. Ca spectator ai senzaţia că urmăreşti o poveste contemporană a lui Oedip în care fiul trebuie să distrugă imaginea tatălui pentru a putea exista. Ulterior, o reconstruieşte în virtutea unor legi interioare, dar folosind ca material actorul Urlich Mühe. Prin Questions to My Father actorul este dezbrăcat de rol în mod paradoxal tocmai prin multitudinea rolurilor sale. Profunzimea întrebărilor este dublată de profunzimea iluziei în iluzie creatoare de adevăr, pe principiul matematic a două minusuri care formează un plus.

Questions to My Father nu este doar scurtmetrajul care mi-a plăcut cel mai mult din seria de vineri seara. Este, totodată, şi cel mai emoţionant film din toată competiţia - o recompunere cubică a tatălui decedat de către fiul său. Iluzii care, întocmai precum piesele unui puzzle, creează o imagine completă care se materializează într-o formă nostalgică şi încărcată de regretul a tot ceea ce ar fi trebuit să se întâmple şi nu s-a mai întâmplat.

El adios largos, în regia lui Andrew Lampert, a fost cel mai creativ scurtmetraj al serii de vineri. Pornind de la filmul lui Robert Altman, The Long Goodbye, filmul reconstruieşte primele scene din acest film, alb-negru şi dublat în spaniolă. Spaţiul monocrom prinde viaţă în tonuri puternice de culoare, prin mai multe procedee, de la dublă expunere la nuanţe de sepia şi colorare selectivă. Scenele devin adevărate dansuri de culoare, sugerând tablouri psihedelice în care contururile devin vagi, iar culorile irump în planul realităţii, ca extensii ale obiectelor şi ale personajelor. La un moment dat ai senzaţia că cineva a vărsat o găleată de vopsea în decorul filmului, dar efectul este unul spectaculos şi plin de imaginaţie.

O idee originală şi extrem de interesantă a avut regizorul Wojciech Bakowski în scurtmetrajul sǎu Dry Standpipe. Folosind ca material de lucru casete video din propria sa colecţie, Bakowski le transformă, la propriu, în sculpturi despre care vorbeşte pe ton neutru, umoristic şi extrem de sincer. Regizorul îşi condensează propriile amintiri printr-un procedeu suprarealist, creând sculpturi virtuale din ele în forme geometrice nedefinite. Procedeul creativ este unul inedit şi îmi aminteşte de o replică din Rebecca lui Daphne du Maurier. La un moment dat, personajul îşi doreşte ca amintirile să poată fi, cumva, colectate şi păstrate în borcane pe care să le poată deschide oricând doreşte să le retrăiască.

Or, exact despre asta este filmul lui Bakowski. Regizorul dă o formă fizică amintirilor sale şi, folosind autoironia, reflectă asupra simplităţii unor momente-cheie din viaţa sa. Ceea ce face Bakowski în filmul său este, de fapt, ceea ce se întâmplă cu trăirile intense în momentul în care sunt povestite unei persoane. Trăirile sunt pur individuale, iar intensitatea lor este strâns legată de construcţia interioară a celui care le trăieşte. În momentul în care sunt relatate, pentru persoana căreia îi sunt relatate, ele se metamorfozează în forme fără fond. Conducte goale.

Alte proiecţii interesante au fost Dark, Kristle, în regia lui Michael Robinson, Coming Attractions, în regia lui Peter Tscherkassky, Me, Nobody and I, în regia lui Joreg Hurscheler şi The Shadow of Your Smile, în regia lui Alexei Dimitriev. G/R/E/A/S/E/ în regia lui Antoni Pinent nu mi-a plăcut, deşi, din punctul de vedere al filmului abordat, a fost cel mai curajos. Cu toate acestea, procedeul de deconstrucţie este atât de violent vizual încât devine agresiv. Este greu de urmărit, din punct de vedere vizual şi avem de a face cu un caz în care procedeul artistic ales este tocmai cel care dinamitează sensul creaţiei.


BIEFF şi ale sale filme reciclate mi-au transformat seara de vineri într-o seară de introspecţie şi retrospecţie în acelaşi timp. Spre deosebire de seara de joi, la proiecţiile de vineri au fost şi multe momente umoristice, iar tema a permis şi o altfel de abordare, una mai relaxată, dar nu mai puţin profundă. Acest experiment artistic a fost unul mai degrabă jucăuş, unul care a oferit foarte multă libertate regizorilor. Iar acest lucru s-a văzut din diversitatea scurtmetrajelor proiectate.

Descarcă programul BIEFF, 2014 aici..




 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Maria Ruxandra Burcescu


Alte articole

 The Buried Alive Videos câştigă Marele Premiu BIEFF, 2014, Comunicat de presă
 Recycled Cinema: Films Made of Films la BIEFF, 2014, Mădălina Dumitrache
 In Search of a Soul: Spiritual Journeys la BIEFF, 2014, Mădălina Dumitrache
 Dance Cinema from the Netherlands la BIEFF, 2014, Mădălina Dumitrache
 Frumoasa şi Bestia - Family Ties: Love Bonds or Prison Bars la BIEFF, 2014, ziua I, Maria Ruxandra Burcescu
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2014


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer