Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul de film Berlin, 2015

The Hollywood Reporter: Aferim!, un candidat serios la Ursul de Aur - Berlin, 2015


Comunicat de presă

februarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Miercuri, 11 februarie 2015, a avut loc premiera mondială a filmului Aferim! în regia lui Radu Jude în cadrul proiecţiilor din competiţia internaţională a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, 2015. Pelicula a fost primită cu aplauze din partea publicului prezent la Berlinale Palast, iar presa internaţională a publicat cronici elogioase.

The Hollywood Reporter califică filmul lui Radu Jude drept "o lecţie aspră de istorie, uşurată de umorul deocheat şi de elementele western-ului clasic. Elegant turnat în alb-negru, pe peliculă de 35 de milimetri, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude lasă impresia unui concurent puternic, graţie aspectului său uimitor, subiectului actual şi scenariului surprinzător de amuzant."

 
"Dar nu vă lăsaţi păcăliţi de tonul său jucăuş şi ireverenţios", continuă cronicarul revistei americane, Stephen Dalton. "Sub poleiala umorului dezmăţat şi a imaginii răvăşitoare se ascunde un cal troian - o dramă acidă despre efectele toxice, pe termen lung, ale sclaviei, misoginiei şi rasismului", adaugă publicaţia americană.

Revista Variety consideră, la rândul său, că Aferim! este cel mai reuşit şi cel mai original dintre filmele lui Radu Jude, şi constată că regizorul român e în continuare preocupat de "jocurile de putere şi de "umilinţele" la care oamenii se supun reciproc. Aferim! e o incursiune "excepţională şi extrem de inteligentă într-o perioadă crucială a istoriei, un film în egală măsură inspirat şi furios".


Aferim!, înseamnă "Bravo!", continuă criticul Jay Weissberg, "un cuvînt folosit cu profundă ironie pe parcursul filmului, dar care îi poate fi adresat, fără nici o urmă de ironie, regizorului". "O bună parte din prospeţimea filmului se datorează felului în care Radu Jude evită capcanele filmului istoric tradiţional (...) - nimic nu e convenţional sau înfrumuseţat, şi chiar dacă documentarea intensă e evidentă, cineastul se foloseşte de ea ca să reconstituie atmosfera locului, nu neapărat o întâmplare clar definită".

Miercuri seară a avut loc şi proiecţia filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, la Kino International, în prezenţa echipei care a lucrat la realizarea acestuia. Filmul a fost prezentat de Wieland Speck, directorul secţiunii Panorama. Au urcat pe scenă regizorul Tudor Giurgiu, producătoarea Oana Giurgiu, actorii Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Sore Mihalache, Alin Florea şi Liviu Pintileasa.

Trofeele vor fi decernate în cadrul ceremoniei care va avea loc sâmbătă seara, pe 14 februarie 2015, la Berlinale Palast.



 Toate articolele despre Festivalul de film Berlin, 2015
 Toate articolele despre Aferim!


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Cum conştientizăm un moment - Victoria, Ion Indolean
 Suntem mult mai liberi decât credem - Sworn Virgin / Vergine Giurata la 45 Molodist International Film Festival, Kiev, 2015, Ion Gnatiuc
 Aferim!: un joc al minţii cu neantul valah, Mihai Fulger, un interviu cu Radu Jude
 Ursul de argint pentru Radu Jude - Aferim! la Berlin, 2015, Comunicat de presă
 Premiile Festivalului de la Berlin, 2015, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul de film Berlin, 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer