Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Aferim!

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Plictisim! - Aferim!


Mihai Brezeanu

martie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Trecuse jumătate de oră. Trecuse zâmbetul care însoţise genericele ordonate în stilul western-urilor cu care crescusem. Trecuse fascinaţia pe care cadrele vaste, în alb, în negru şi nenumărabile nuanţe de gri (splendidă camera lui Marius Panduru!) o produceau ochiului lacom, mereu în căutare de imagini pe care cuvintele să fie incapabile să le descrie. Trecuse şi bucuria de a-l regăsi pe ecran pe Teo Corban, unul dintre oamenii-emblemă ai Noului Val, pe care nu mă sfiesc să îl aşez între primii 10 actori de cinema ai României momentului.

Trecuseră toate acestea şi, ca să fiu drept, Aferim!-ul mă cam plictisea. Cadrele se succedau în ritm potrivit, nici prea alert, nici prea lent, situaţiile pe care cei doi eroi le aveau de depăşit duceau cu gândul la un soi de poveste iniţiatică în care tatăl avea, pentru fiul său pornit pe calea maturizării, rol de ghid prin pliurile vieţii cotidiene din Valahia primei jumătăţi a secolului XIX, replicile, costumele, decorurile (excepţională contribuţia Constanţei Vintilă-Ghiţulescu!) creionau, cu eleganţă şi inteligenţă, o epocă pe care nici o altă peliculă mioritică nu reuşise să o ilustreze în chip atât de dichisit.

Nu e cea mai plăcută dintre ipostaze să te pomeneşti privind impersonalii pereţi ai sălii de multiplex în timp ce pe ecran se derulează cel mai aşteptat film al ultimilor ani, proaspăt premiat la Berlinala 2015. Şi totuşi, cam asta mi-a fost reacţia în faţa previzibilităţii extreme a întâmplărilor din debutului filmului lui Radu Jude. Dacă într-o poveste iniţiatică precum Harap Alb, eroul întâlneşte personaje fabuloase, gen Setilă, Ochilă, Gerilă, Flămânzilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, în Aferim! anti-eroul jucat de actorul-debutant Mihai Comănoiu are parte de un cel puţin la fel de lung şir de rendez-vous-uri cu clişee desprinse din zestrea românului-standard de atunci şi de acum: rasism, antisemitism, misoginism, naţionalism, homo-fobie. Totul pigmentat cu o mică şpagă şi o inevitabilă delaţiune.

Da, e adevărat, toate acestea s-au regăsit şi să regăsesc, eventual pitite sub o pojghiţă de civilizaţie, în majoritatea conaţionalilor noştri şi, într-o oarecare, mică măsură, în chiar fiecare dintre noi, cei care citim acest text, cei care vedem acest film. Spun într-o oarecare, mică măsură pentru că, spre deosebire de fineţea milimetrică cu care scenariile unor filme precum 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Boogie, Aurora, Poliţist, adjectiv, Toată lumea din familia noastră (ei, da!) au ştiut să sape la temelia chipurilor cioplite pe care ne-am obişnuit să ni le construim cu ocaziunea fiecărei priviri în oglindă, povestea cuplului Radu Jude - Florin Lazarescu preferă tuşa groasă, ofsaid-ul kilometric, ironia de prime-time. Cum altfel poate fi judecat un personaj ca, de pildă, cel al preotului jucat de Alexandru Bindea, esenţă a tuturor idioţeniilor pe care le poate debita un preot rural în Ţara Românească a anului 1835, ca şi în cea a anului 2015?

Da, un astfel de personaj e plauzibil să fi existat, să existe, doar că aducerea sa pe ecran în faţa publicului pasibil să privească Aferim! este ca şi cum Cristi Puiu s-ar hotărî să turneze un film menit să "dezvăluie" cât de canalie e Corneliu Vadim Tudor. Stilistic vorbind, scenariul Ursului de Argint din februarie 2015 este un sever pas înapoi faţă de celelalte filme din cariera lui Jude, iar la acest diagnostic contribuie din plin şi avalanşa de replici pe care personajul lui Teo Corban e silit să le rostească, melanj iniţial atrăgător, apoi din ce în ce în mai obositor de pseudo-înţelepciune, miştocăreala, severitate, duioşie şi multe, mult prea multe altele. Îndelungile citate din autori clasici, mixate de cei doi co-scenarişti, ajung să-l transforme pe bietul zapciu (eroic interpretat de un Teo Corban aproape impecabil) într-un soi de audio-book ecvestru, gata oricând să recite ceva vorbe în graiul şi stilul epocii.

Abia în secvenţa popasului nocturn de la han, când se aşază la masă şi are vreme pentru a-şi trage sufletul, Costadin îşi recăpătă aura umană. E, de altfel, şi momentul în care filmul începe să crească, în care tensiunea începe să se construiască, în care şabloanele cedează locul unor oameni şi situaţii vii. Reîntoarcerea în satul de baştină pune în faţa zapciului felurite dileme şi amplifică angoasele robului-ţigan. O introduce, de asemenea, în cadru pe boieroaica ce stă la baza întregii intrigi (corectă interpretarea Mihaelei Sârbu, greu de înţeles gafa din secvenţa în care aceasta i se adresează lui Costandin cu numele ţiganului Carfin), al cărei surghiun la etajul culei şi ale cărei echimoze sunt mărturii din viitor, semne ale taifunului ce va să se abată peste bietele locuri şi amărâţii oameni.

În adevăr, în interpretarea ex-tra-or-di-na-ră a lui Alexandru Dabija şi costumaţia antologică gândită de Dana Paparuz, boierul produce un climax de dimensiuni copleşitoare, capabil, prin forţa formidabilă a exemplului său totalitar (nici o urmă de milă, nici o umbră de respect pentru lege, nici o câtime de ascultare faţă de semenii din a căror massa uluită se găseşte, totuşi, un "binevoitor" dispus să ofere baronului local obiectul potrivit pentru optima desfăşurare a jugănirii), să arate cam ce poate cinema-ul pus cu adevărat la treabă. Abia acolo, în minutele boiereşti, ca şi în degringolada resemnat-mioritică a vorbelor de final rostite de zapciu, îl regăsim pe Jude cel din precedentele două lungmetraje, ca şi, mai ales, pe cel din excepţionalele sale scurtmetraje.

Până la urmă, Aferim! este un hibrid între un scurtmetraj de ficţiune impresionant, precedat un mediumetraj documentar despre moravurile şi obiceiurile unei epoci din care se trag parte din neajunsurile României de azi. Din păcate, remarcabilele eforturi logistico-artistice care reuşesc să creeze şi să aducă pe ecran acea lume nu sunt suficiente pentru a suplini calitatea unui scenariu ce ajunge să clişeizeze în goana deconspirării de clişee. O fi post-modern, poate şi hipsteresc, dar e cu siguranţă plictisitor.




 Toate articolele despre Aferim!


1 comentariu

  • Continuitate
    Adrian, 18.03.2015, 13:43

    Un film clasic, așa e, are o continuitate d.p.d.v tehnic(tehnologic). Ei bine, n-o fi un film clasic acela, cum conchideți, ci unul static(statistic). Sau n-o fi film deloc... Am urmărit clipul mai sus referit și găsesc secvențele finale interesante ca anti-clișeu apropo de „popularizarea“ imagistică a teoriei evoluției. Sincer, m-ați convins să merg continuu :) (să fug, adicătelea) să-l văd!

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Top 5 filme distribuite în 2015, Irina Trocan
 Play Aferim! la Plai, 2015, Marian Rădulescu
 După dealuri şi Aferim! accesibilizate pentru nevăzători, Marian Rădulescu
 Aferim, Radu Jude!, Larisa Turea
 Un film palimpsest despre supunere socială - Aferim, Iulia Popovici
 Toate articolele despre Aferim!


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer