Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Sebeş. Uneori e bine - Festivalul Naţional de Artă Dramatică pentru Liceeni Radu Stanca, ediţia a V-a, 24-26 aprilie 2015


Florian-Rareş Tileagă

PasiLiberi.ro, aprilie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sebeşul e al meu. Nu-i al urmaşilor urmaşilor voştri, care, probabil, vor purta măşti de gaze şi-n somn. Sebeşul e al meu şi, cu toate minusurile grave care există acolo şi care te fac praf când ţi-e lumea mai dragă - aerul toxic, mafia lemnului, administraţia leneşă, delăsarea socială cronică, înmulţirea galopantă a cocalarilor, trista îmbătrânire a populaţiei pe toate planurile, etc. -, totuşi există chestii nevinovate care te fac să te simţi bine. Şi care îţi aduc un zâmbet, printre riduri, făcându-te să uiţi de mafie, de poluare, de cocalari.

Una dintre acele chestii nevinovate e Festivalul Naţional de Artă Dramatică pentru Liceeni "Radu Stanca", ediţia a V-a, 24-26 aprilie 2015. Şi spun "chestie" nu ca să fiu un băgător de seamă răutăcios şi să-i scad importanţa, ci ca să vă asigur că ăsta e felul în care festivalul e privit de către cei care n-au nici o legătură cu el. De obicei, un festival îşi câştigă locul în comunitate abia atunci când cei care n-au nici o treabă cu el zic "oau, ăsta da festival!" sau "ce-aş vrea să ajung şi eu acolo!" La Sebeş, festivalul despre care vorbim e departe de a fi un eveniment la care mulţi vor să ajungă. N-a câştigat nici măcar 5% loc în mintea oamenilor - exceptându-i, bineînţeles, pe tinerii pasionaţi care îl fac, pe cei care participă şi pe toate rudele lor. Probabil va curge multă apă pe Mureş până când festivalul va fi un eveniment într-adevăr naţional, respectat, temut, bine finanţat, promovat.

În enumerarea de mai sus aş sublinia "bine finanţat". Pentru că de acolo derivă "promovat". Dar... să vedem partea plină a paharului. Chiar dacă e un festival de liceu şi are, vrând-nevrând, un caracter obligatoriu şcolar, deci educativ, deci limitat, vorbim de un eveniment bine făcut. Care are şanse să fie foarte bine făcut şi să ajungă la urechile nu doar ale comunităţii teatrale din RO, ci şi la ale publicului larg. Deocamdată, însă, e un eveniment mic, dar atent la detalii, la confortul şi starea de bine a trupelor participante, la bunul mers al jurizării, la tot ceea ce înseamnă, tehnic, un festival de mici dimensiuni. Pentru unii, însă, e mare; ba chiar e considerat a fi printre cele mai bune din ţară, la nivel de liceu, lucru care nu poate decât să-i bucure pe cei câţiva oameni inimoşi care se zbat, an de an, să-l facă. Mă refer la elevii şi profesorii Colegiului Naţional "Lucian Blaga" din Sebeş, care au avut încăpăţânarea să facă bici până şi din ultimul sfanţ pe care l-au avut, sacrificându-şi buzunarele şi odihna. Nu e puţin lucru şi, dacă ar avea mai mulţi bani, sunt sigur că ar mări valoarea premiilor, ar include excursii şi dezbateri tematice pentru elevi, ar diversifica programul de festival, etc. Deocamdată, valoarea festivalului şi felul în care a evoluat nu au nici o legătură cu bugetul primit. Nu putem pune pe seama banilor faptul că în sală nu mai avem scuipători de seminţe şi mitocani la galerie. E linişte deplină la spectacole, raportul scenă-sală e unul decent şi matur, iar asta, daţi-mi voie s-o spun, e mare lucru.

Spectacolele

Cât despre spectacole, n-o să fac o cronică pentru fiecare în parte, pentru că nu ar ajuta pe nimeni. Ar fi o risipă de fraze şi învârtire în jurul cozii. Mai degrabă voi puncta, cu plus şi minus, elementele din spectacole care cred că au fost definitorii. Sper, dragi elevi, să vă folosească.

Satul electronic (trupa "GONG", Roman, r. Cătălina Bostan şi Vlad Ianuş)
+ indiscutabil, cel mai "bine legat" spectacol din festival, prin scriitură, ritm, atmosferă şi soluţii scenice, apropiindu-i, întrucâtva, pe tinerii elevi din spectacol de înţelegerea modului profesionist de a face teatru;
+ abordarea unui mediu social extrem de rar văzut pe scenele din România: satul românesc. Replicile au fost în întregime scrise într-un grai regional bine delimitat, asigurând un context scenic compact şi autenticitate;
+ energia actoricească a elevilor, de cele mai multe ori bine ţinută în frâu şi bine dozată în funcţie de intensitatea scenelor;
+ umor de situaţie, de limbaj, de caracter, prin răsturnări de momente, prin contraste şi prin contrapunct scenic (serios - comic - trist - comic), împlinind vechea dar întotdeauna valabila reţetă a comediei;
+ momente de slapstick comedy, neduse în ridicol, care ne-au făcut pe toţi să râdem ca nişte copii;
+ devierile amuzante de limbaj, din grai regional în exprimări actuale;
+ echilibrul energetic al spectacolului şi valoarea egală a partiturilor actoriceşti, vădind ore în şir de repetiţie şi migală;
+ decoruri, costume şi recuzită bine integrate în jocul actoricesc, stârnind umor şi creând acţiune mai ales acolo unde era mai mare nevoie de aceasta. Scenografia - unitară, 100% adaptată poveştii - a devenit, aici, personaj;
- graba rostirii, din cauza emoţiilor şi surplusului de energie scenică. Întotdeauna, când textul e scris în grai, acesta trebuie rostit mai clar, mai rar, pentru ca cei care nu îl vorbesc în viaţa de zi cu zi să îl audă şi să-l înţeleagă;
- introducerea, în poveste, a elementelor de tehnologie nici nu ajută, nici nu încurcă. Sunt inutile, narativ, nefiind nici măcar sursă de umor.


Cafeaua d-lui ministru (trupa "COLB", Sebeş, r. Tereza Cândea)
+ precizia jocului scenic, fără fisuri şi bâlbe, fără căutări de gesturi şi fără plusări, în cazul tuturor celor trei actori (Cristian Oană, Roxana Sabău, Alin Roman), în absolut fiecare situaţie;
+ distribuţia actorilor, bine aleasă pe criterii de fizionomie şi buna împărţire a rolurilor, astfel încât partiturile să fie egale, ca intensitate. Relaţia între partenerii de scenă a fost sigură, fără pierderi de ritm;
+ rapiditatea schimburilor de replică, cu dicţie clară şi forţă vocală;
+ accente clare în fiecare situaţie scenică;
+ mişcare scenică echilibrată, umplând "golurile" de replică;
+ ritm scenic alert, bine frazat, exprimând o poveste suficient de concentrată pentru a deveni, de pildă, scurtmetraj;
- subiect neclar şi inconsistent, fără profunzime, sau tratat în aşa fel încât a ajuns să pară fără profunzime;
- energia scenică a actorilor şi umorul rece, uşor artificial al situaţiilor au distras atenţia de la poveste şi au canalizat-o exclusiv asupra jocului scenic.


Ursul (trupa "ARTHESIUM", Bucureşti, r. Cosmin Cornici)
+ opţiunea pentru un text simplu la prima vedere, dar pretenţios în realitate, cerebral, retoric, pe care tinerii elevi de la Bucureşti l-au înţeles ca sursă de umor inteligent;
+ polarizarea netă a tonalităţii în spectacol, prin dialog şi mişcare: violentă, agresivă la început, caldă, umană la final;
+ capacitatea matură, actoriceşte, a elevilor Andrei Anghel şi Ioana Budu de a exprima tranziţia de la încleştare la tandreţe. În doar câteva minute de spectacol, prin jocuri scenice simbolice, din gesturi şi paşi, prin soluţii mai degrabă coregrafice, relaţia conflictuală a devenit amoroasă;
+ ritm scenic echilibrat, fără prea multe plusări de dragul râsetelor;
+ mişcare scenică asumată, conştientă, fără umpleri inutile de spaţiu doar pentru că există un spaţiu scenic care trebuie umplut;
+ intervenţiile sprintene, de contrapunct ale lui Cătălin Bucur, în rolul băiatului de casă, au dat ritm dialogurilor;
+ alternarea credibilă de umor şi tristeţe;
- exagerarea agresivităţii (rostire monoton stridentă, gesturi prea puternice), mai mult în cazul lui Andrei Anghel decât în cel al Ioanei Budu.


O creangă de liliac alb în ianuarie (trupa "DOR FĂRĂ SAŢIU", Bucureşti, r. Dora Lazăr)
+ unitatea spectacolului, ca tonalitate, în ciuda faptului că scenariul fusese compus din două piese distincte, ca poveste;
+ salturile subtile de la o poveste la cealaltă. Meritul le revine în totalitate actorilor, care au păstrat ritmul şi atmosfera, astfel încât să simţim că e aceeaşi poveste, aceleaşi tristeţi, acelaşi mesaj;
+ liantul celor două poveşti a fost tânăra Maria Kira Rezac, al cărei rol a adus pe scenă aproape toată fineţea şi profunzimea de care avea nevoie o asemenea împletire de poveşti;
- incapacitatea de a da viaţă tempo-ului exagerat de moale al spectacolului. Opţiunea pentru tonalitatea lentă, pentru simbol, pentru visare poate îmbogăţi povestea cu atmosferă, cu nuanţă, însă e întotdeauna riscantă. Fără accente puternice, de contrapunct, în jocul actoricesc, spectacolul devine plictisitor. Ceea ce s-a şi întâmplat, de altfel.


Welcome America (trupa "BIRLIC", Fălticeni, r. Gheorghe Balint)
+ mesajul direct, completamente educativ al spectacolului şi intenţia clară de a-l transmite fără ocolişuri, pentru a schimba în bine mentalitatea publicului;
+ amestecul credibil de umor grotesc şi dramă;
+ ilustrarea autentică, naturalistă a subculturii;
+ curajul de a scrie un text dramatic de la zero şi capacitatea de a-l pune în scenă pe gustul şi pe înţelesul publicurilor din ziua de azi;
+ saltul bine controlat de la gălăgie la tristeţe, în special în final, care a conturat foarte bine mesajul de închidere a poveştii;
- excesul de gălăgie şi de urâţenie socială, prin scene repetitive, de la un moment dat plictisitoare;
- conţinutul "subţire" al poveştii, cu exprimări şi jocuri scenice explicite, fără sugestii, fără gesturi-simbol care ne-ar fi putut pune pe gânduri, ca spectatori şi care ar fi putut "adânci" spectacolul.


Oglinda (trupa "THALIAMAR", Mangalia, r. Aura Stuparu)
+ mesaj util, responsabil, profund educativ, universal, capabil să corespundă inclusiv adulţilor;
+ naturaleţea copilărească a situaţiilor şi umorul plăcut, original al fiecărei confruntări între personaj şi proiecţia sa în oglindă;
+ energie actoricească ieşită din comun. Deşi spectacolul a "beneficiat" de o pană de curent, tinerii actori au continuat să joace ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Iar după ce a revenit lumina şi au reluat scena, energia lor a fost de câteva ori mai puternică, dovedind că impasul înseamnă un atu, pentru cei care vor să-l depăşească;
- joc scenic copilăros, uneori împrăştiat, fără o organizare coregrafică limpede, cât de cât definită;
- dicţie neclară şi gesturi nesigure, în cazul unor scene care ar fi trebuit să conteze tocmai ca dialog şi gestică;
- spectacol liniar, ca tonalitate, fără prea multă vigoare în scenele de conflict.


Lecţia de nesimţire sau cum să devii nesimţit (trupa "C.N.A.I.'s STAGE", Câmpeni, r. Sanda Bold)
+ "meciul" intens de energie scenică, aproape ireproşabil dus până la capăt între personajul pur, naiv şi plăpând al Iulianei Danciu şi personajul înţepat, tăios, bine înfipt al Andreei Jurj;
+ contrastul de caractere a asigurat succesul comediei, oferind personajelor statut de adversari, egal interesanţi şi egal convingători, în totală incompatibilitate unul cu altul;
+ prin gest, replică, mişcare, priviri, coafură şi vestimentaţie, cele două actriţe şi-au asumat pe deplin conflictul şi l-au ilustrat cu umor spontan, de caracter;
+ spectacol construit exclusiv pe dialog, cu ritm bine susţinut tocmai din lupta între remarci;
- redundanţă a conflictului, prin repetare de soluţii comice;
- lipsă de profunzime, tocmai datorită acestei repetiţii;
- text dramatic mult prea explicit, cu repetare obositoare şi inutilă a cuvântului "nesimţit" în cadrul lecţiei, în condiţiile în care era deja foarte clar scopul lecţiei.


Şi, încălecând pe-o şa, vă asigur, dragi elevi, că aţi făcut un lucru bun venind la Sebeş, la acest festival despre care vom mai auzi doar dacă Sebeşul va vrea să îl mai facă. Până atunci, vă doresc să jucaţi nu pentru premii, nici pentru profesori, nici pentru părinţi, nici pentru trecătoarea concurenţă, ci pentru voi. Habar nu aveţi cu cât drag sunteţi priviţi din sala de teatru şi, mai ales, de la masa juriului, unde colegii mei zâmbeau, ca şi mine, pentru că vedeam bucurie pe scenă. Felicitări tuturor.


Premiile festivalului

Marele Premiu: Satul electronic
Premiul I: Cafeaua d-lui ministru
Premiul II: Ursul
Premiul III: O creangă de liliac alb în ianuarie
Premiul Special al Juriului: Oglinda
Menţiune: Welcome America
Premiul pentru interpretare masculină: Cristian Oană (Cafeaua d-lui ministru), ex-aequo cu Andrei Anghel (Ursul)
Premiul pentru interpretare feminină: Iuliana Danciu, ex-aequo cu Andreea Jurj (ambele din Lecţia de nesimţire sau cum să devii nesimţit)
Premiul pentru scenografie: Satul electronic
Premiul pentru cel mai bun afiş: Ursul

Credite foto: Colegiul Naţional "Lucian Blaga", Sebeş



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Program POVEŞTI LA REPLIKA, 2017, Comunicat de presă
 Trupa EGO ne întreabă dacă există Artă în salvarea unei prietenii, Comunicat de presă
 Fapte vitejeşti - spectacol cu umbre, dans şi muzică live pentru copii peste 6 ani, Comunicat de presă
 Actorii Teatrului Anton Pann revin la Bucureşti! - Vermine Radiante, Comunicat de presă
 Amintiri teatrale (VI) - Disputa, printre partizani cu Pierre de Marivaux şi Marchizul de Sade, Octavian Neculai
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer