Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Adaptation

Hoţul de orhidee / Adaptation (SUA, 2002), de Spike Jonze


Andrei Gorzo

Dilema, aprilie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Presupun că, pentru a vă bucura de un rezumat al acestui film, cel mai bun antrenament ar fi o ţigară cu marijuana, dar în lipsă de asta merge şi un minut de respiraţie adîncă. Sînteţi gata? Începem.

Titlul românesc al filmului este de fapt titlul unei cărţi de Susan Orlean, The Orchid Thief. Orlean există, scrie la revista New Yorker şi, în pofida a ceea ce veţi afla despre ea văzînd filmul (în care e interpretată de Meryl Streep), se pare că e o intelectuală cumsecade, care de obicei nu aleargă după oameni prin mlaştinile Floridei, cu intenţia de a-i omorî. Mai departe. Scenariul filmului este munca fraţilor Charlie şi Donald Kaufman, iar eroii filmului sînt doi fraţi gemeni (Nicolas Cage în rol dublu), amîndoi scenarişti, care întîmplător se numesc Charlie şi Donald Kaufman. Donald nu există în realitate, dar Charlie este omul care a scris Being John Malkovich (realizat tot de Spike Jonze), în care era vorba despre un tunel secret, situat între două etaje ale unui bloc de firme, tunel care nu se oprea decît în capul actorului John Malkovich, interpretat de actorul John Malkovich. Mai sînteţi alături de mine?

Premisa noului film este că, după ce-a dat lovitura cu Malkovich, Charlie Kaufman vrea să continue cu o ecranizare după Hoţul de orhidee, care, după cum bănuiaţi, este o carte despre viaţa, poezia şi misterul orhideelor, deci nu se poate ecraniza. Filmul pe care-l vedem noi nu este acea ecranizare imposibilă - asta ar fi prea simplu, venind din partea lui Kaufman. După cum i-ar fi fost prea simplu să facă un autoportret al artistului în criză de inspiraţie - şi asta s-a mai văzut, de la Fellini încoace. După cum n-avea de gînd să se oprească, odată pornit pe drumul din Malkovich - fantezii comice nebuneşti construite în jurul unor persoane reale. Deci pînă la urmă ne-a oferit, în acelaşi timp, două porţii de autoportret (doi Kaufmani care sînt, fireşte, opuşi şi complementari), mai multe porţiuni de ecranizare imposibilă, o porţie dărîmătoare de adevăr integral şi în întregime delirant despre Susan Orlean, o meditaţie despre creaţie (Kaufman 1 vrea să fie sută la sută original, Kaufman 2 vrea să scrie după toate regulile scenariului hollywoodian, Kaufman 1 + 2 reuşeşte cumva să facă şi una şi alta) şi despre Creaţie (cu o apariţie-surpriză a lui Darwin şi un pios omagiu adus primului organism unicelular).

Totul sună aproape exagerat de isteţ şi de postmodern şi de intertextual şi de autoreflexiv, ca să nu spunem că sună destul de autoerotic şi narcisist şi solipsist şi fastidios în bizareria sa. Dar narcisismul şi solipsismul n-au dat spectacol mai captivant, de la 8 1/2 încoace. Şi oricît de excentrice le-ar fi traseele, personajele sînt menţinute (aproape pînă în final) la o temperatură emoţională potrivită, prietenoasă, atrăgătoare. Nicolas Cage şi Meryl Streep au şansa de a face lucruri noi şi recunoştinţa lor e evidentă. Mai ales Cage, care în ultimii ani a avut parte de prea mult eroism de tip hollywoodian şi nu e făcut pentru astfel de eroi; e făcut să joace mari excentrici, mari romantici, mari clovni. E atît de bun în rolul fraţilor Kaufman (Charlie cel posedat, pentru care viaţa e căutarea permanentă a unor noi metode de autoschingiuire, şi Donald cel împăcat, pentru care viaţa e, ca pentru Forrest Gump, o cutie de bomboane) încît uiţi că el e doar unul. Charlie e tot numai suflet şi chelie; uneori aduce cu marele comic Gene Wilder - demenţa cristalină din privire, cînd se hotărăşte să intre în propriul scenariu şi dictează această idee în reportofon. (În secvenţa următoare îl vedem stînd şi dictînd în reportofon despre cum stă el şi dictează această idee în reportofon: "filmul din film" încearcă să prindă din urmă filmul: nebunie curată.) Puţin mai tîrziu îl vedem ieşind dintr-o gură de metrou şi parcă ar ieşi dintr-o gură de iad, atît de mare e contrastul dintre el şi oamenii normali de pe stradă. Cît despre Donald, pe care Charlie îl consideră sărac cu duhul - aşa o fi, dar e greu de imaginat sărăcie mai luminoasă. Şi cu toate că are preocupări mai comune decît ale fratelui său - problemele ucigaşilor în serie despre care scrie el sînt ceva mai vandabile decît problemele orhideelor - , nici prezenţa lui nu e lipsită de anumite efecte ciudate: dimpotrivă, din clipa în care se oferă să scrie şi el despre orhidee, ca să-şi ajute fratele, viaţa florilor cîştigă simţitor în aspectele - urmăriri, împuşcături - care pînă atunci fuseseră mai slab reprezentate. Nu e puţin lucru să hollywoodizezi o orhidee.



 Toate articolele despre Adaptation


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Mai mult idee decît orhidee, Alex. Leo Şerban
 Hoţul de orhidee e negustor cinstit, Iulia Blaga
 Adaptation - o satiră la adresa industriei cinematografice, Cristian Lupşa
 Adaptation (Hoţul de orhidee) - 2 Globuri de aur şi 1 Oscar, Distribuitor New Films International


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer