De ce e nevoie de muzică pentru a dansa? De ce nu ar suficiente cuvintele? De ce ar fi nevoie până şi de cuvinte? De ce nu ar fi suficientă liniştea? Liniştea perfectă, dincolo de orice foşnet, dincolo de orice respiraţie, dincolo de orice.
În 1965, Gigi Căciuleanu îşi făcea debutul ca dansator într-un spectacol montat pe scena Teatrului Mic de către Miriam Răducanu. În 2015, Gigi Căciuleanu a încheiat primele două reprezentaţii ale spectacolului Un minut de dans sau UF!!! dansând pe scena Teatrului Mic cu Miriam Răducanu. Parte dintre întrebările acumulate în cei 50 de ani de carieră sunt condensate de Căciuleanu în această cea mai nouă premieră a sa şi reproduse în paragrafele de deschidere ale acestui articol.
Care articol ar fi trebuit să se numească "Metabolism sau Când se lasă seara peste Teatrul Mic", omagiind similarităţile dintre demersul auto-interogativ al marelui coregraf şi cel al lui Corneliu Porumboiu din Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism. Doi extraordinari artişti, aflaţi în acel moment al vieţii lor profesionale în care îşi iau la întrebări propria arta, rostul şi instrumentele ei. Şi care în trenul acestei călătorii de auto-cunoaştere oferă loc oricărui pasager-spectator suficient de curios, răbdător şi curajos pentru a explora ne-explorabilul.
Un minut de dans sau Uf!!! oferă un pirandellian joc al planurilor, ipostazelor, oglinzilor. Căciuleanu este, pe rând, gazdă a spectacolului, istoric al propriei cariere, filozof al disciplinei pe care o reprezintă, dansator, coregraf la repetiţii, coregraf admirându-şi propria creaţie finalizată, recitator, poet, actor, vedetă primind aplauzele de final ale unui public fericit şi îmbujorat, elev al profesoarei ce, la 91 de ani (!), îl conduce cu lejeritate într-un dumnezeiesc moment de improvizaţie (Căciuleanu şi Răducanu dansând as Louis Armstrong's music goes by and fades out....), umil receptor al aplauzelor încă mai furtunoase ce au urmat. Muzica ce s-ar cuveni să însoţească dansul există în varianta 100% playback, în versiune integral live, în formulă mixtă (intervenţie "vie" peste un material pre-înregistrat) sau nu există deloc. Dansul e însoţit când de fond muzical, când de fundal recitativ (versuri de Eminescu şi Căciuleanu), când de linişte. În fine, întreg spectacolul se construieşte când din interacţiunea directă a lui Căciuleanu cu publicul, urmată de cea cu sine însuşi, apoi cu cei doi dansatori (Irina Ştefan şi Răzvan Stoian, hiper-expresivi, impresionanţi din punct de vedere tehnic) şi cu responsabilul pentru entuziasmantă coloana sonoră (Paul Ilea), şi iar cu publicul, şi iar cu sine însuşi, şi iar, şi iar, şi iar.
Tablourile de spectacol în spectacol alternează cu cele de spectacol despre spectacol. Cele de producţie coregrafică gata pentru scenă (trei minunate momente, din care cel median, dansul cuplului pe versurile "Glossei", este capabil să oprească respiraţia publicului) sunt mixate cu cele de laborator (improvizaţie pe tema repetiţiilor pentru un spectacol de dans). Spectatorii sunt, succesiv, martorii unui spectacol, ai căutărilor care au dus la naşterea lui, ai întrebărilor care i-au cercetat raţiunea de a fi şi felul de a fi. Totul învelit în poantă, în lirism, în ironie, în melancolie, într-un ritm pe care doar tic-tac-ul interior al unui om cu perfectă ureche muzicală, coregrafică, artistic îl poate genera.
Versiunea finală a titlului acestui text face o reverenţă unui vers din Robin and the Backstabbers. "Liniştea nu înseamnă lipsa muzicii" exprimă acea prezenţă absentă din vorbirea, gândirea şi simţirea curentă ale oamenilor. Condiţionând prea adesea dansul de muzică, muzica de zgomot, filmul de acţiune, poezia de cuvinte, existenţa de divertisment, riscăm să ratăm rarele şanse pe care le avem pentru a face saltul peste pragul dincolo de care începe cu adevărat arta. Adică, viaţa.
Liniştea nu înseamnă lipsa muzicii,
Să ai umor nu-nseamnă să spui bancuri,
Dragostea nu înseamnă flori şi, mai târziu, copii,
Invazie nu înseamnă doar soldaţi şi tancuri.
Să ai umor nu-nseamnă să spui bancuri,
Dragostea nu înseamnă flori şi, mai târziu, copii,
Invazie nu înseamnă doar soldaţi şi tancuri.