Atunci când figura maternă este o Medeea - Medeea, mama mea la Festivalul NETA, 2015

Figura mamei este pusă sub lupă în acest spectacol în care mama este mai degrabă o Medeea, mamă trădată şi asasină, decât o Fecioara Maria. Piesa Medeea, mama mea, jucată în România în cadrul festivalului NETA 2015, este creaţia teatrului-laborator Sfumato din Sofia, fiind regizată de Ivan Dobcev şi de Margarita Mladenova.
 
Accidentul unui străin bogat reprezintă o afacere pentru un grup de rromi donatori de sânge. Aceştia îşi prezintă povestea vieţii în monoloage de mare forţă dramatică. Bărbaţii sunt copii nedoriţi, destinul lor fiind marcat de respingerea mamei şi de atrocităţile la care au fost supuşi (fie acasă, fie în casele de copii). Femeile ajung mame denaturate, din cauza hărţuirii, a sărăciei şi a agresiunilor.
 
Această panoramă a unei Bulgarii defavorizate, ai cărei tineri sunt supravieţuitori (deşi anumite zone ale psihicului lor rămân puternic marcate, mutilate, de experienţele trăite) este pusă în opoziţie cu meditaţii intelectuale pe tema decăderii balcanice şi a pierderii valorilor.
 
Tânărul înstărit care primeşte transfuzia este înfăţişat zăcând pe patul de spital. Multe dintre scene au loc de fapt în subconştientul său, unde sunt prezente figurile donatorilor de sânge, care îl iniţiază pe acesta în realităţile stilului lor de viaţă, dar şi în sexualitate. Un alt personaj este alter-ego-ul tânărului rănit, prezenţă care aminteşte de mitul faustic şi care este responsabilă de analizele complexe ale realităţii bulgăreşti contemporane, reflecţii care conţin numeroase aluzii livreşti la Dostoievski, Elias Canetti şi mulţi alţii.
 
Interludiile dintre aceste cugetări ale subconştientului şi monoloagele tinerelor victime ale societăţii sunt constituite din cântece tradiţionale ţigăneşti, reinterpretate din perspectivă modernă. Muzica ţigănească este, de pildă, înlocuită de rap.
 
Brutalitatea evenimentelor este anunţată încă de la începutul piesei prin alarma care nu conteneşte. Piesa impresionează prin scenografie: paturile donatorilor de sânge sunt ridicate pe verticală (pe mine m-au dus cu gândul la sicrie), într-un moment al piesei, o balenă uriaşă este adusă pe scenă, rememorându-se astfel un episod din copilăria unuia dintre personaje etc.
 
Monoloagele tinerilor bulgari sunt devastatoare prin atrocităţile povestite. Doi dintre ei rememorează copilăriile petrecute prin orfelinate, abuzurile sexuale care aveau loc acolo şi felul în care personalul instituţiilor profita de pe urma donaţiilor către orfani. Ambii tineri ajunseseră acolo fiind abandonaţi de mamele lor. Cel de-al treilea povesteşte despre o mamă-monstru care a plănuit în detaliu şi a executat uciderea tatălui.
 
Monoloagele feminine arată latura cealaltă: situaţiile-limită în care mamele ajung să-şi lepede copiii. Tinere provenite din familii sărace sunt ademenite la muncă în străinătate şi acolo li se confiscă actele şi sunt supuse violurilor şi altor forme de abuzuri. Una dintre femei dă spre adopţie copilul născut în astfel de circumstanţe, fiindu-i promis că acesta va face parte dintr-o familie înstărită şi, deci, va duce o viaţă mai bună. O altă situaţie cutremurătoare este cea a unei soţii care trăieşte într-o căsnicie abuzivă şi care nu are curaj să-i spună soţului că este însărcinată. Moartea fiului ei are loc din neglijenţă (dar şi din faptul că aceasta îl ascundea de membrii familiei). Deducem însă şi trauma prin care trecea mama copilului şi care a făcut-o să acţioneze aşa, gesturile ei fiind o pierdere a lucidităţii. Din nou, circumstanţele.
 
Medeea este astfel mama care ucide, mama care abandonează, condamnându-şi fiii la o viaţă în mizerie. Maternitatea devine un blestem şi pentru mamele fără voie şi pentru copiii lor nedoriţi. Finalul piesei conţine o reinterpretare balcanică a mitului Medeei, punându-se accentul pe trădarea lui Iason şi pe respingerea comunităţii. Este creată astfel o imagine a Medeei cu circumstanţe atenuante, o Medeea care nu este monstru, ci doar un om într-o situaţie-limită.
 
Piesa impresionează prin monoloagele dureroase, care luminează realitatea crudă a orfanilor şi a femeilor fără sprijin. Aceste monoloage, sunt, de altfel, punctul forte al spectacolului, alături de momentele muzicale. Secvenţele care prezintă subconştientul tânărului rănit conţin nişte lungi pasaje teoretice, care, juxtapuse cu monoloagele, dau piesei un aspect neunitar.
 
Medeea, mama mea, spectacol care are, ce-i drept, o structură destul de artificială, impresionează şi emoţionează prin duritatea faptelor înfăţişate atât la nivel micro cât şi ca perspectivă de ansamblu asupra unui spaţiu balcanic măcinat de sărăcie şi de probleme sociale, un mediu incapabil să asigure un trai decent şi protecţia locuitorilor săi. Cercul vicios (mama denaturată, care este şi ea o victimă, dă naştere unor fii care devin victime şi apoi cresc să ajungă agresori) pare imposibil de rupt, câtă vreme în locul violenţei nu vor apărea ajutorul şi solidaritatea.
 
Medeea, mama mea de Ivan Dobcev şi Stefan Ivanov
Regia Margarita Mladenova şi Ivan Dobcev,
Teatrul-Laborator "Sfumato" din Sofia, Bulgaria.
Durata: 1h 30min