Serghei Loznitsa păşeşte în sala de conferinţe de la etajul 3 al Kiev Cinema Cultural Center însoţit de preşedintele festivalului, domnul Andrei Halpahci. Se lasă cu un val de aplauze din partea jurnaliştilor prezenţi pentru cel care a deschis drumul Ucrainei în cinematografia europeană cu pelicula Schastye moe / My Joy. Cu 15 minute în urmă s-a încheiat proiecţia ultimului său film, proiectat de curând în Veneţia şi Toronto - Sobytie / The Event.
În 2014 regizorul de origine bielorusă a fost prezent la Astra Film Festival în Sibiu cu Maidan, un film care urmăreşte evenimentele din timpul protestelor care au avut loc în capitala Ucrainei în iarna 2013-2014 împotriva administraţiei prezidenţiale care a declinat oferta de aderare la Uniunea Europeană, îmbrăţişând indirect vectorul rusesc. Maidan a închis un ciclu care nu fusese deschis, iar problema a fost rezolvată prin "sculptarea" unui film din nişte materiale pe care regizorul le vizionase încă în 2010, dar de care şi-a reamintit doar anul trecut, Serghei mărturisind că nu el este cel care a ales materialul, ci că el a fost cel ales de către material.
În 20 august 1991 fusese stabilită o întâlnire între liderul Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, şi unii dintre conducătorii republicani pentru semnarea unui nou tratat unional. Tratatul oferea independenţă republicilor unională într-o nouă federaţie cu preşedinte, armată şi politică externă comune. Conservatorii din partidul comunist s-au temut că în republicile mici unde populaţia locală era majoritară s-ar fi accentuat tendinţele naţionaliste şi că vor pretinde independenţă totală, urmând scenariul Lituaniei, care a părăsit URSS în 11 martie 1990. Profitând de absenţa lui Gorbaciov, plecat la odihnă în Crimeea, aceştia declanşează stare generală de urgenţă, încercând să preia puterea în stat.
În vreme ce la televizor pe toate canalele rula baletul "Lacul Lebedelor", străzile Moscovei şi cele din Sankt Petersburg se umpleau de oameni. Starea de incertitudine care plutea în aer este surprinsă de către operatorii de imagine de la Centrul de Documentare Cinematografică din capitala nordică, cum mai este cunoscută metropola lui Petru cel Mare. Iniţial aceştia au pornit în filmarea unor reportaje despre mulţimea de pe străzi, însă orele filmate pe peliculă 35 mm s-au transformat într-un valoros material de arhivă, materializat într-un film abia peste 24 de ani.
Sobytie / The Event este un portret cinematografic al mulţimilor adunate lângă boxele instalate în oraş în aşteptarea unor veşti despre starea naţiei. Serghei Loznitsa afirmă, înainte să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, că oamenii sunt obiectul observaţiilor sale, iar prin observare putem deveni parte a obiectului observaţiei noastre, însă pentru acest film, materialele căruia au fost filmate pe vremea când viitorul regizor era un biet angajat al Institutului de Cibernetică din Kiev, a beneficiat din plin de inspiraţia şi răbdarea unor operatori de imagine care simt pulsul ultimelor respiraţii ale cadavrului politic sovietic. Totuşi, pe moment, nici măcar ei nu realizează importanţa documentară a cadrelor surprinse, aşa se face că multe dintre discursurile care se rostesc la proteste au fost reconstituite din înregistrări audio realizate de amatori prezenţi la mitingurile din centrul Sankt Petersburgului, nişte mitinguri interesante binecuvântate de către reprezentanţii bisericii, care îndeamnă lumea să creadă în gândurile curate care le ghidează cugetul şi încurajează stârpirea duşmanului, însă fără a lăsa ura să pătrundă în inimă - da, împuşcaţi duşmanul, însă fără ură... Este haios şi ironic în acelaşi timp să auzi discursuri despre dreptate, libertate ca formă de fericire, noţiuni despre respectarea drepturilor fundamentale ale omului, mesaje venite din partea reprezentanţilor politici ai autorităţilor locale. Genul acesta de discurs a fost abordat, printre vizitele sale la Moscova, de către primarul în exerciţiu al oraşului, Anatoly Sobchak. În faţa unei mulţimi adunate să condamne încercările de revenire la stalinism şi perioada bolşevică, acesta avertizează că pericolul nu stă în căderea imperiului, ci în încercarea de resuscitare a acestuia. Mă întreb cât de acord o fi fost cu această afirmaţie actualul preşedinte al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, surprins de camere în preajma lui Sobchak, care în 1991 ocupa funcţia de şef al Comisiei pentru relaţii externe din cadrul primăriei din Sankt Petersburg (în 20 august 1991 Putin demisionează oficial din serviciile de securitate ale statului), în contextul în care, în 2006, acesta declara că dezmembrarea Uniunii Sovietice reprezintă cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX.
Sobytie / The Event este filmul-portret al unei pseudorevoluţii, iar prezentul este o dovadă clară a surpării speranţelor pe care oamenii le-au avut acum mai bine de 20 de ani, o pierdere definitivă a viitorului care se întrevedea atunci, când au fost parte a unui protest cu o regie frumoasă, dar care nu le-a aparţinut (Serghei Loznitsa afirmă că pe una dintre înregistrările audio Sobchak îndeamnă oamenii să meargă acasă în acelaşi mod paşnic şi organizat în care au venit în piaţă). Regizorul se arată mirat de energia de care dau dovadă oamenii în continuare în aşteptarea unei schimbări care întârzie să apară de 25 de ani, asumându-şi însă riscul ca filmul să fie interpretat şi spune că ecourile pe care acesta le va atinge depind în foarte mare proporţie de gradul de inteligenţă al publicului căruia i se adresează, cei ce-i interpretează produsul cinematografic.
The Event / Sobytie ilustrează cu fidelitate naivitatea unei generaţii, care se plimbă oarbă prin întuneric, aplaudând frenetic posibilitatea ca Rusia să nu mai fie un frate mai mare pentru fostele republici sovietice, ci o soră iubitoare pentru cei ce iubesc libertatea. Filmul îmi aminteşte despre scenariul românesc al tranziţiei, în care curăţarea instituţiilor de stat de către fostele structuri comuniste s-a produs prin integrarea membrilor acestora în noile structuri democratice. Este de altfel şi nota cu care Serghei Loznitsa încheie filmul şi conferinţa de presă: Mi se pare foarte trist că foştii comunişti încă se află la putere în noile structuri ale statului, iar procesele împotriva crimelor organizate de reprezentanţii fostului regim nu au avut încă loc la 25 de ani de la dispariţia lui!