Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Ai mei erau super!

Notiţe din octombrie (III) - Ai mei erau super! la FNT, 2015


Florian-Rareş Tileagă

PasiLiberi.ro, noiembrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Aţi văzut vreodată postările alea de pe Facebook, gen "nu eşti născut în anii '80 dacă nu umblai cu cheie la gât"? Cam din aceeaşi categorie de memorie afectivă, colectivă, intenţionat amuzantă şi eficient amuzantă face parte şi spectacolul lui Cristian Ban, Ai mei erau super!. Aceeaşi întoarcere pozitivă înspre trecut, aceeaşi scormonire după amintiri, cu unicul scop de a stârni nostalgii necesare, nelăcrimoase. Atâta doar că, aici, amintirile care compun spectacolul sunt ale actorilor care îl joacă şi care îi evocă pe înşişi părinţii lor, înainte de a fi părinţi. Imaginaţi-vă, deci, un spectacol-evocare, alcătuit din monoloage şi expuneri de fotografii, care intră adânc în trecutul familiilor româneşti din epoca ceauşistă şi cotrobăie după detalii despre cum tata a agăţat-o pe mama, despre primul lor dans, primul sărut, despre fiţele de anii '70 şi despre obiceiuri uitate care, multora dintre noi, le vor da fiori.

Ar fi fost obositor şi redundant acest spectacol, dacă regizorul şi actorii n-ar fi înţeles că acea epocă şi acele habitudini sociale ne erau tuturor comune, în mod egal (făcându-ne să trăim la fel, chit că eram din Sibiu sau Reşiţa) şi dacă, deci, ar fi creat multe personaje, cu multe poveşti, cu pretenţia de a fi diferite între ele. În schimb, regizorul şi actorii au înţeles că trebuie creat un soi de personaj exponenţial pentru toate famiile româneşti "de pe vremuri". Părinţii actorilor, ale căror vieţi sunt evocate pe scenă, sunt identităţi care se topesc într-una singură, general reprezentativă; altfel spus, deşi spectacolul e o înşiruire de cazuri similare, trăite de oameni distincţi, ele vin din aceeaşi "oală" istorică. Ele descriu felul în care, intim, am trăit cu toţii în familiile noastre româneşti, având aceleaşi tacâmuri, aceleaşi feluri de a ne îmbrăca, aceleaşi ticuri sociale şi spunând aceleaşi bancuri, când se lua curentul. Eu însumi, fiind născut în 1984, am recunoscut multe din detaliile de viaţă românească evocate în spectacol, şi cred că aş mai fi adăugat încă o sută, având mintea plină de amintiri. Rar cred că am văzut, în teatru sau în cinema, o folosire mai concretă şi mai exemplificată a expresiei "de pe vremuri".

De fapt, ăsta este rostul spectacolului: de a declanşa memorii, astfel încât să ne simţim bine în confortul lucrurilor care ne defineau, altădată. Iar felul în care actorii construiesc acest proces de declanşare este, cred, avantajul major al spectacolului. E o construcţie de discurs definită prin dezinvoltură şi prin zâmbete netrucate pe buze, asumând perspectiva subiectivă asupra propriului trecut. Iar retorica discursurilor depinde în mod esenţial de firea actorilor, rezultând o alternare interesantă, contrastantă, între relatări: una dulceagă, alta funny; una rafinat-sarcastică, alta copilărească, înduioşătoare; una într-o ureche, alta bonomă, nostalgică. Este, deci, multă personalitate în spectacol, aşa cum bine şade unei experienţe autobiografice. În plus, fiindcă veni vorba de trecutul României, nu e nici un gram de sens politic în acest spectacol, totul îndreptându-se spre zona largă a abordării intime, familiale, cu puternic parfum de folclor urban românesc. Iar actorii care izbutesc acest şir de evocări, indiscutabil autentice, sunt Alina Danciu, Carmen Vlaga-Bogdan, Roxana Sabău-Nica, Robert Pavicsits, Ştefan Statnic. Toţi, as themselves în spectacol, aduc o foarte bună imagine teatrului arădean.

Umor direct sau aluziv, sarcasm cu ceva duioşie strecurată printre, nostalgie terapeutică, identificare copil-părinte. Iată, pe scurt, trăsăturile spectacolului Ai mei erau super!, de la Arad, care ar trebui văzut de mulţi români. Nu e o capodoperă, dar face bine la suflet.

Pentru a viziona spectacolul, urmăriţi programul Teatrului Clasic "Ioan Slavici" Arad.
Regie: Cristian Ban
Scenografie: Cristina Milea
Distribuţie (parţial): Carmen Vlaga-Bogdan; Roxana Sabău-Nica
Producţie: Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad
Vizionare: octombrie 2015, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, Bucureşti




 Toate articolele despre Ai mei erau super!
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer