Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Discul de muzică clasică al anului 2016

Ceaikovski cu Manfred Honeck şi Jan Vogler; Virtuoso cu Leonidas Kavakos


Cristina Comandaşu

Radio România Muzical, iunie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Am ascultat în ultimul timp mai multe discuri, semnate de nume dintre cele mai importante ale lumii interpretative contemporane. Şi mi se pare esenţial că fiecare dintre aceşti mari muzicieni spun prin înregistrările lor şi o poveste interesantă pentru oamenii de astăzi; muzica, mai ales muzica clasică, nu este doar un prilej pentru clipe de linişte, ci şi un pretext pentru a intra într-un univers destul de îndepărtat de obişnuitul nostru cotidian.

Ceaikovski interpretat de Manfred Honeck


Cea mai acută astfel de senzaţie, de desprindere din cotidian pentru a atinge o lume în care totul are alte semnificaţii, mi-a dat-o audiţia Simfoniei a VI-a, Patetica, de Piotr Ilici Ceaikovski, în înregistrarea semnată de Orchestra Simfonică din Pittsburgh, condusă de directorul ei muzical, austriacul Manfred Honeck, de pe un disc lansat pe 13 mai 2016.


Patetica, una dintre cele mai cunoscute lucrări din repertoriul romantic, este şi una dintre lucrările mele preferate, aşa că am ascultat-o în numeroase versiuni interpretative; preferata mea era cea a Orchestrei Filarmonicii din Sankt Petersburg, dirijor Yuri Temirkanov, o interpretare pe care am ascultat-o în cadrul Festivalului Enescu. Acum, am o nouă versiune preferată: aceasta, semnată de această extraordinară Orchestră Simfonică din Pittsburgh, condusă de nu mai puţin carismaticul dirijor Manfred Honeck.


În foarte bine documentatul booklet al CD-lui, Manfred Honeck scrie despre concepţia sa asupra acestei simfonii, printre altele, că este de acord cu viziunea predecesorului său la conducerea Orchestrei Simfonice din Pittsburgh, binecunoscutul Mariss Jansons, care spunea că nu este cazul să adaugi zahăr în miere, cu referire la emoţia şi intensitatea cuprinse de partitura acestei simfonii cu un puternic impact, în sine, asupra ascultătorului.


În general, cred că muzica romantică nu trebuie interpretată în tuşe groaşe, exagerând ceea ce este scris în partitură, ceea ce produce de cele mai multe ori exact efectul invers celui scontat de interpret, adică o impresie de kitsch şi fals.


Urmărind intenţionat o viziune echilibrată asupra partiturii, Honeck reuşeşte (atenţie, într-un concert live, nu într-o înregistrare de studio, deci, cu atât mai greu de obţinut) o viziune care nu este rece, cum poate ar fi fost de aşteptat, ci extrem de emoţionantă, atât de emoţionantă, că într-adevăr la final, dacă ai reuşit să te conectezi la frumuseţea acestei muzici, este posibil să te laşi impresionat până la lacrimi. Paleta de nuanţe pe care o foloseşte este foarte largă: de la un imperceptibil piano la cel mai puternic imaginabil fortissimo; se simte mâna sigură a dirijorului care reuşeşte să transpună în realitate o viziune filosofică asupra partiturii - Patetica devine pretext pentru o meditaţie asupra sensurilor vieţii şi morţii, prilej de evadare într-o altă lume, cu totul deosebită de realitatea cotidiană în care trăim. Cei care doresc o pauză din iureşul zilnic, o găsesc pe acest disc care, dincolo de calitatea artistică excepţională, se bucură şi de o calitate tehnică absolut ieşită din comun, realizată de o echipă care are 70 de premii Grammy. Apropo, şi unul dintre precedentele discuri ale lui Manfred Honeck, cu Simfonia a IV-a de Bruckner, a fost nominalizată la premiile Grammy 2016. Şi cred că va primi şi pentru 2017 o nominalizare şi pentru măcar unul dintre cele două discuri pe care Orchestra Simfonică din Pittsburgh le semnează sub bagheta lui Honeck, lansate de curând: va fi însă greu să alegi între Simfoniile nr.5 şi 7 de Beethoven şi Patetica lui Ceaikovski.


Admir şi faptul că Manfred Honeck caută permanent noi mijloace de a comunica realizările orchestrei sale: sunt aceste discuri de o indiscutabilă calitate, turneele (anuale, în Europa) şi înregistrările concertelor live transmise către posturi de radio din întreaga lume. Recent, şi Radio România Muzical a devenit parte din familia posturilor de muzică clasică cu care Orchestra Simfonică din Pittsburgh colaborează: au fost deja difuzate două concerte care au avut loc la Heinz Hall din Pittsburgh anul acesta, în lunile aprilie şi mai.
 

Discul cu Simfonia Patetica poate fi ascultat pe site-ul proiectului Votează discul de muzică clasică al anului 2016.


Virtuoso cu Leonidas Kavakos


Când spunem Grecia, ne gândim la litoral, soare,  sirtaki, mai puţin la muzică clasică, deşi unul dintre cei mai buni violonişti ai timpurilor noastre este grec - Leonidas Kavakos, astăzi în vârstă de 48 ani, lansat pe orbita valorilor internaţionale în urmă cu aproape 30 ani, când devenea câştigătorul Concursului Jean Sibelius - şi la Bucureşti a cântat tot Sibelius când a fost invitatul Festivalului George Enescu.
 

Leonidas Kavakos este tipul muzicianului serios - chiar dacă în poza de pe ultimul său disc, Virtuoso, seamănă frapant de mult cu David Garrett, un icon al stilului crossover. Nu doar că a cântat ca solist al celor mai importante orchestre ale lumii, dar s-a afirmat şi în calitate de dirijor al unor ansambluri prestigioase. Şi periodic revine cu discuri salutate de public şi critică: din 2013 până în 2016, a lansat la casa Decca, un simbol pentru discografia muzicii clasice, integrala sonatelor de Beethoven şi de Brahms, alături de Concertul de Brahms înregistrat cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig, condusă de Riccardo Chailly: fără îndoială, un repertoriu greu, pretenţios.
 

Leonidas Kavakos propune pe noul său disc lansat pe 1 aprilie 2016 altceva: un recital de aproape 80 minute vioară-pian, cu piese scurte, unele dintre ele celebre, altele, practic necunoscute, balansând între repertoriul de virtuozitate şi cel liric. Şi în plus, o adevărată călătorie în lumea muzicilor inspirate de folclor: de la dansuri ruse de Stravinski, la piesele spaniolului Pablo de Sarasate sau Ruralia Hungarica de Ernst von Dohnanyi.


Am apreciat în primul rând curajul de a realiza un asemenea disc: chiar şi pentru un artist atât de mare, e o provocare să vinzi un disc cu un asemenea tip de repertoriu. Însă cine riscă, câştigă: revista Gramophone i-a acordat discului lui Kavakos titlul de Editor\'s Choice în luna iunie, remarcând calitatea excepţională a recitalului susţinut de Leonidas Kavakos în compania pianistului italian Enrico Pace.


Sunt câteva lucrări pe acest disc a căror interpretare îţi taie respiraţia. Un exemplu sunt variaţiunile lui Nicolo Paganini pe temele Nel cor piu non mi sento şi God save the King, piese dintre cele mai grele din literatura viorii, acel tip de repertoriu care îi adusese lui Paganini, în epoca sa, renumele că ar fi avut legături cu diavolul: pentru că un om normal nu ar fi putut interpreta aşa ceva. Sunt piese pentru vioară solo de o virtuozitate strălucitoare, epatantă, iar cronicarul de la Gramophone se întreba dacă nu cumva Kavakos le cântă încă mai bine decât se presupune că le-ar fi cântat Paganini însuşi. Un alt tip de virtuozitate întâlnim în partitura Amintirilor din Alhambra de Francisco Tarrega, o celebră piesă pentru chitară transcrisă pentru vioară, o partitură pe care Kavakos a luat-o direct de la violonistul Ruggiero Ricci, celebru pentru virtuozitatea sa. Amintiri din Alhambra pentru vioară solo este o piesă extrem de dificilă, evocând însă un univers nocturn, evident, mai puţin strălucitor decât în muzica lui Paganini.


Într-un cuvânt, discul lui Leonidas Kavakos este pentru toate gusturile, în orice caz, o demonstraţie de măiestrie şi maturitate. Poate fi ascultat pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016


Discurile lui Leonidas Kavakos sunt disponibile şi în România, în magazinele de specialitate (ştiaţi de magazinul Get music din Bucureşti?) sau în magazinul online emag


Ceaikovski cu violoncelistul Jan Vogler


Măiestrie şi maturitate răzbat şi de pe noul disc al violoncelistului Jan Vogler, muzician german care în prezent locuieşte la New York, dar care organizează două festivaluri importante în Germania: cel de la Dresda şi festivalul de muzică de cameră de la Moritzburg.
 

Am fost invitata ambelor festivaluri, aşa că am avut ocazia să îl ascult pe viu şi să văd ce înseamnă aceste festivaluri în viaţa comunităţilor care le-au generat. De exemplu, Festivalul de muzică de cameră de la Moritzburg, unul dintre cele mai importante astăzi în Germania, s-a născut în anul 1993, când trei muzicieni, printre care şi Jan Vogler, au hotărât să facă ceva pentru a ajuta comunitatea locală din această parte a Germaniei ieşită de puţin timp de sub comunism. Jan Vogler şi-a chemat prietenii, mari nume din lumea interpretativă, să vină la Moritzburg pentru a cânta împreună muzică de cameră la castelul de aici, fosta reşedinţă de vânătoare a principilor de Saxa. Şi aşa s-a născut un proiect de succes, care continuă şi astăzi: anual, mari artişti se strâng acolo pentru două săptămâni, locuiesc, studiază împreună şi susţin concerte. În plus, există şi o academie pentru tineri care cântă într-o orchestră: în 2016, dirijorul asistent este un moldovean cu studii la Bucureşti, Roman Baltag.


Tocmai pentru a atrage mai mult atenţia asupra Festivalului de la Moritzburg, Jan Vogler colaborează cu casa Sony pentru promovarea unor înregistrări realizate de artişti care au evoluat în festival: pot fi înregistrări din concert, dar şi înregistrări de studio, aşa cum este cazul unui disc apărut în primăvara anului 2016, pe baza unor înregistrări realizate în 2015 în studiourile postului public de radio din Frankfurt.


Cum 2015 a fost un an Ceaikovski (s-au sărbătorit 175 ani de la naşterea compozitorului rus), repertoriul de pe acest disc este exclusiv din creaţia lui Ceaikovski: de la binecunoscutele Variaţiuni rococo pentru violoncel şi orchestră, la Sextetul Amintiri din Florenţa interpretat de Jan Vogler alături de artişti ai Festivalului de la Moritzburg: violoniştii Valeriy Sokolov şi Annabelle Meare, violiştii Lawrence Power şi Yura Lee, violoncelistul Christian Poltera. Variaţiunile rococo, ca şi alte două piese de Ceaikovski, transcrise după originalele pentru vioară, sunt înregistrate de Vogler alături de Orchestra Radiodifuziunii din Frankfurt, dirijor Andres Orozco Estrada.


Jan Vogler este o personalitate solară: prietenos, relaxat, uşor boem, însă extrem de bun profesionist - iar toate acestea transpar în interpretările sale mature, echilibrate, adevărate puncte de reper. Ceea ce poate descoperi oricine care ascultă acest disc, postat pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.




 Toate articolele despre Discul de muzică clasică al anului 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Cristina Comandaşu


Alte articole

 Halloween şi antidotul lui, Cristina Comandaşu
 Muzicieni români - proiecte discografice şi noutăţi ale toamnei 2016, Cristina Comandaşu
 Anna Netrebko şi Alice Sara Ott, Cristina Comandaşu
 Tinereţe: înregistrări semnate de pianista Martha Argerich şi dirijorul Andris Nelsons, Cristina Comandaşu
 Violonista Lisa Batiashvili şi violoncelista Alisa Weilerstein - Discul de muzică clasică al anului 2016, Cristina Comandaşu
 Toate articolele despre Discul de muzică clasică al anului 2016


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer