Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Discul de muzică clasică al anului 2016

Tinereţe: înregistrări semnate de pianista Martha Argerich şi dirijorul Andris Nelsons


Cristina Comandaşu

Radio România Muzical, iulie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ea este un adevărat monstru sacru al pianisticii de astăzi, strălucitoare şi la 75 ani; el, deţinător al unui premiu Grammy, este considerat la 37 ani unul dintre marii dirijori ai timpurilor noastre. Şi amândoi se pot lăuda cu discuri apărute în ultima vreme.

Ceva nou, ceva vechi - Martha Argerich Early recordings

În 5 iunie 2016, Martha Argerich a împlinit 75 ani şi pentru cei care i-au ascultat recitalurile recente susţinute în compania pianistului Daniel Barenboim, este o demonstraţie vie a unei pianistici absolut uluitoare pentru o asemenea vârstă. De fapt, pentru orice vârstă: genialitatea nu are nevoie de vârstă.

Însă, cândva, Martha Argerich a avut 18 ani şi înregistra pentru radiodifuziunile publice din Koln şi Hamburg; în 1960, Martha Argerich era mai curând o promisiune, laureata unor concursuri importante. Însă consacrarea avea să vină în 1965, când cucerea premiul I la Concursul Chopin de la Varşovia, una dintre cele mai grele competiţii pentru pianişti.

În 13 mai 2016, casa Deutsche Grammophon a lansat un disc care reuneşte câteva dintre înregistrările unei Martha Argerich tinere: este cadoul oferit acestei mari pianiste ajunse acum la o respectabilă vârstă. Şi este şi un cadou pentru cei care o iubesc pe nonconformista, strălucitoarea şi inventiva pianistă Martha Argerich: în fond, din anii optzeci ea a ales să nu mai cânte recitaluri solo, ci doar concerte cu orchestra sau muzică de cameră - nu-i place să fie singură pe scenă, declară. Iată însă că acum pe acest album cuprinzând două discuri descoperim un adevărat recital de aproape 90 minute, cu o Martha Argerich tânără care lasă însă să se vadă măiestria pentru care va deveni celebră mai târziu. Sunt lucrări la care ulterior nu a mai revenit niciodată, rarităţi repertoriale pentru ea, precum o sonată de Mozart şi una de Beethoven. Sunt şi lucrări ale unor compozitori cu care ulterior a fost des asociată: Serghei Prokofiev şi Maurice Ravel, cu prime versiuni ale unor lucrări la care a revenit ulterior în discografia sa - Prokofiev: Toccata op.11, Sonatele nr.3 şi 7; Ravel - Suita Gaspard de la nuit (considerată una dintre cele mai dificile lucrări din întreaga literatură pentru pian) şi delicata Sonatină, lucrare care pe mine m-a impresionat cel mai mult.

Da, în mod cert, genialitatea nu are vârstă: Martha Argerich era la fel de strălucitoare la 18 ani, ca şi la 25 sau 75 ani....

Discul Martha Argerich Early Recordings poate fi ascultat pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016

Andris Nelsons - un dirijor de 37 ani şi muzica lui Şostakovici

Pe 27 mai 2016, aceeaşi casă Deutsche Grammophon lansa şi un nou disc semnat de Andris Nelsons, al doilea din seria "Şostakovici în umbra lui Stalin". Primul, apărut în vara anului 2015, cuprinzând Simfonia a X-a de Şostakovici, a primit în 2016 un premiu Grammy.
Letonul Andris Nelsons a fost numit în 2013 directorul muzical al unei foarte importante orchestre americane, Orchestra Simfonică din Boston, şi contractul său iniţial de 5 ani a fost deja prelungit cel puţin până la finalul stagiunii 2021-2022, semn al aprecierii deosebite de care se bucură din partea orchestrei. Din 2017, va fi şi directorul Orchestrei Gewandhaus din Leipzig, cu un contract iniţial pe 5 ani.
Şi bineînţeles, dirijează şi multe alte orchestre foarte mari: în 2015, a condus Orchestra Regală Concertgebouw la Bucureşti, în cadrul Festivalului Enescu, de exemplu.
Andris Nelsons este unul dintre purtătorii tradiţiei şcolii ruse de dirijat, foarte apreciată de altfel şi care a dat o serie de dirijori-model. Are rigoarea acestei şcoli, însă şi stilul său personal impetuos, clocotitor. Şi în plus, cunoaşte foarte bine trăsăturile specifice diferitelor şcoli componistice şi nu în ultimul rând, este o persoană foarte plăcută şi pare foarte apropiat de public: succesul îi este deci asigurat.
După ce câştigat un premiu Grammy cu primul disc din seria "Şostakovici în umbra lui Stalin", casa Deutsche Grammophon a decis să extindă proiectele iniţiale, care erau de a înregistra Simfoniile de la a V-a la a X-a de Şostakovici, la întreaga serie de 15 simfonii semnată de compozitorul rus. Şi planurile nu se opresc aici: Nelsons va înregistra cu Orchestra Filarmonicii din Viena integrala simfoniilor de Beethoven, iar cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig, integrala simfoniilor de Bruckner.
Pe al doilea album din seria "Şostakovici în umbra lui Stalin" regăsim Simfoniile a V-a, a VIII-a şi a IX-a de Şostakovici. Seria urmăreşte acele simfonii scrise de Şostakovici în perioada 1937- 1953, când Şostakovici avea o relaţie încordată şi ambiguă cu Stalin, pendulând între aclamare şi decădere.  Iată Simfonia a V-a, aşteptată cu interes - era prima lucrare importantă semnată de Şostakovici  cu care apărea după ce fusese înfierat de ziarul Pravda pentru muzica sa decadentă din opera Lady Macbeth din Mţensk prezentată în 1936. Simfonia a V-a este una dintre cele mai cunoscute din creaţia lui Şostakovici; una dintre cele mai accesibile este a IX-a, scrisă în 1945. Iniţial, Simfonia a IX-a trebuia să celebreze victoria sovieticilor în faţa naziştilor, însă Şostakovici a renunţat la planurile iniţiale care prevedeau un aparat coral şi orchestral amplu - criticii vestici au vorbit despre o viziune mai curând copilărească asupra subiectului invocat.


Alta este situaţia Simfoniei a VIII-a, compusă în 1943, primită foarte prost la premieră de autorităţile sovietice. Chiar şi sub o titulatură ca "Stalingrad", simfonia părea prea sumbră; Şostakovici vorbeşte prin muzica sa despre suferinţa oamenilor trecuţi prin deşertul comunismului, mai curând decât despre bătălia de la Stalingrad. Oricum, simfonia a fost interzisă în Uniunea Sovietică între anii 1948 şi 1956, adică inclusiv după moartea lui Stalin din 1953.

Ceea ce pot spune sigur, este că muzica lui Şostakovici şi mesajul ei mi se par extrem de actuale într-un context istoric de azi care seamănă destul de bine cu perioada premergătoare celui de al doilea război mondial. O muzică răscolitoare, trecând cu uşurinţă de la ingenuitate la dramă, admirabil interpretată de la o orchestră foarte bună, cum este Orchestra Simfonică din Boston, sub bagheta unui dirijor care ştie exact despre ce e vorba în muzica lui Şostakovici. Căutaţi muzica pentru momente de reflecţie? Aţi găsit-o. Şi poate vara şi perioada de vacanţă nu înseamnă doar distracţie la mare, ci şi posibilitatea de a căuta ceva mai bun şi pentru suflet....

Albumul cuprinzând Simfoniile a V-a, a VIII-a şi a IX-a de Şostakovici, cu Orchestra Simfonică din Boston dirijată de Andris Nelsons poate fi ascultat oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016. 

Ambele albume prezentate sunt disponibile în magazinele de specialitate din România, magazinul Get music din Bucureşti, pe www.emag.ro şi www.getmusic.ro.



 Toate articolele despre Discul de muzică clasică al anului 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Cristina Comandaşu


Alte articole

 Halloween şi antidotul lui, Cristina Comandaşu
 Muzicieni români - proiecte discografice şi noutăţi ale toamnei 2016, Cristina Comandaşu
 Anna Netrebko şi Alice Sara Ott, Cristina Comandaşu
 Ceaikovski cu Manfred Honeck şi Jan Vogler; Virtuoso cu Leonidas Kavakos, Cristina Comandaşu
 Violonista Lisa Batiashvili şi violoncelista Alisa Weilerstein - Discul de muzică clasică al anului 2016, Cristina Comandaşu
 Toate articolele despre Discul de muzică clasică al anului 2016


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer