Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Soldatul de ciocolată (sau Armele şi omul)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sutiene la Londra - Soldatul de ciocolată


Mihai Brezeanu

iulie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De fapt, replica e "sutiene la Sofia!". Şi e una dintre cele mai bune ale comediei Soldatul de ciocolată, spectacolul proaspăt montat de Andrei Şerban la Odeon. Pornind de la traducerea şi adaptarea textului clasic Arms and the Man (1894) al lui George Bernard Shaw, realizate de Dana Dima, Andrei Şerban şi trupa Odeon-ului, aflaţi la prima colaborare, au început munca la finalul lui mai 2016, pentru a oferi primele repetiţii cu public o lună mai târziu.

Intervalul de timp scurs între cele două momente, deşi foarte scurt pentru realizarea unei piese de teatru cu distribuţie dublă ("un record chiar şi pentru mine", după cum mărturisea regizorul la întâia reprezentaţie), a fost suficient, totuşi, pentru a cuprinde un eveniment istoric ale cărui semnificaţii şi urmări au capacitatea de a schimba radical receptarea spectacolului gândită iniţial de realizatori.

Pesemne că o prima reprezentaţie publică întâmplată înainte de 23 iunie 2016 ne-ar fi dus cu râsul şi gândul la exploziva zonă a Balcanilor, la masiv tulburata porţiune geografică a Estului european ex(?)-sovietic, la oricare altă regiune a lumii în care regula era şi este încă, în bună măsură, făcută de naţionalismul agresiv, diabolizarea străinilor, pitirea în spatele graniţelor, inventarea unui trecut ori prezent glorioase, apelul la arme şi violenţă ca unică metodă de legitimare a identităţii personale şi de grup. Am fi râs, am fi aplaudat şi am fi sperat în vremuri mai bune pentru acele întinse porţiuni ale planetei unde viaţa e încă guvernată de legităţi ce conduc la război, la ură, la sânge, la moarte.

Din păcate, 23 iunie 2016 a venit, cu tot Brexit-ul. Soldatul de ciocolată s-a născut într-o altă lume. Astăzi, Sofia unde Marius Damian (delicios!) visează să îşi deschidă un Victoria's Secret al locului, "de-aici, de-al nostru, bulgăresc" poate fi înlocuit, în mintea spectatorului, cu Londra. Anglia, ţara la care visau, de-a lungul deceniilor, atâţia şi atâţia oameni trăitori în ţările pentru care istoria nu s-a dovedit o zână prea bună, a devenit, în zilele de pe urmă, prin retorica ce însoţeşte votul câştigător la referendum, la fel de provincială, de îngustă, de cenuşie ca păcătoasele şi dragele noastre Serbia, Bulgaria, România.

Se râde mult la piesă de la Odeon. Se râde de amatorismul cu aere de profesionalism, de aristocratismele închipuite, de obedienţă faţă de stăpân / şef / boss, de preţiozitate şi fudulie, de ipocrizia atotstăpânitoare. Se râde de cei ce nu-şi cunosc locul şi rostul pe lume, se râde de cei incapabili să-şi recunoască şi urmeze sentimentele, de cei ce visează mărunt şi meschin.

Pe scheletul construit de geniul lui Shaw, Şerban aşază multiple motive caragialene (din casă Petkov-ilor ne trezim adesea teleportaţi în cea a lui Tipătescu ori în cea a lui Jupân Dumitrache), haioase trimiteri hamletian-cehoviene şi înţepătoare săgeţi cu destinaţie de strictă şi locală actualitate (Opera naţional-mioritică, de pildă). Actorii îşi tratează cu ironie duioasă personajele, declamându-şi adesea replicile în stilul recitărilor ceauşist-patriotice. Un bonus pentru excelentul contra-punct între poanta din voce şi căldura din priviri realizat de Nicoletei Lefter şi Alexandru Papadopol. Fragmentele din Ernani, care subliniază bună parte din scene, accentuează caracterul de comedie bufă al spectacolului.

Deja prezentă în precedenta montare bucureşteană a lui Şerban, Carousel-ul de la Bulandra, atmosfera de teatru absurd e sensibil gonflată în Soldatul de ciocolată. Dramaturgul şi regizorul satirizează lumea, actorii îşi satirizează personajele, personajele îşi satirizează replicile, replicile îşi satirizează sensul, vorbele, gesturile, grimasele devin simple măşti, cartoane în spatele cărora e de ghicit doar vidul.

La răstimpuri, scena şi sala sunt bântuite de un ofiţer rus (Dimitrii Bogomaz în mare formă). Umbra marelui urss intimida Balcanii în epoca textului lui Bernard Shaw, pluteşte ameninţătoare deasupra Europei în epoca spectacolului lui Şerban şi tulbură măruntaiele conştiinţei fiecăruia dintre noi. Chintesenţă a laturii întunecate ce înrăieşte omul de când e lumea şi pământul, ea pare azi să trăiască azi o nouă tinereţe.

La final, actorii aruncă ciocolată, surogat al gloanţelor în cheia comică a piesei, asupra spectatorilor. Speranţa trece de pe scenă în sală. Tentativa de îmblânzire se cuvine extinsă. E poate vremea ca fiecare dintre noi, cei care am visat cândva la Londra, să ne înarmăm cu un drajeu şi să trecem Canalul spaimelor prezentului. Trăitori la Bucureşti, Zurich, Sofia, Liverpool, Belgrad ori aiurea, doar oamenii vor reuşi să învingă armele.




 Toate articolele despre Soldatul de ciocolată (sau Armele şi omul)


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 A fi un cetăţean liber al unei ţări libere - Soldatul de ciocolată, Andrei Şerban
 Andrei Şerban montează pentru prima dată la Teatrul Odeon - Soldatul de ciocolată (sau Armele şi omul), Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer