Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Sieranevada

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Lary Puiu faţă cu sitcomu' - Sieranevada


Mihai Brezeanu

septembrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cabluri atârnând, troiene de zăpadă, asfalt decopertat, lucrări abandonate, un troleibuz strecurându-se printre zeci de automobile parcate lângă şi pe trotuar, o dubiţă DHL claxonând în direcţia BMW-ului oprit, fără de şofer, pe unica bandă circulabilă, şoferul revenind însoţit de vociferările unei femei despre care aveam să aflăm ulterior că îi e soţie, BMW-ul dând ture blocului, soţia ţipând spre o doamnă mai vârstă care i-ar putea fi mamă, totul sub privirile unei fetiţe (probabil fiica, respectiv nepoata celor două), familia reunită pe trotuar (alături de roţile din faţă ale bolidului german, căţărate pe bordură întru eliberarea carosabilului), nevasta reîncepând tirada adresată soţului, femeia în vârstă privind de undeva de la distanţă. Stop! Gata! Poate să înceapă!

Am ieşit de la Sieranevada mârâind ceva de genul "Aş obliga toate televiziunile să difuzeze filmul ăsta la aceeaşi oră, în seara de Ajun". Era să adaug româneşti, da' ceva m-a reţinut.

Apoi mi-am adus aminte de secvenţa descrisă mai sus, cu care se deschide filmul, şi mi-am zis că nu există mai bun clip de promovare a Bucureştiului. Dacă s-ar pune problema să fie trimisă în spaţiu / în timp o capsulă cu două minute de imagini din oraşul meu, în 2016, eu aş vota pentru secvenţa asta.

Cu minime excepţii, nu există cadru în filmul lui Cristi Puiu în care să nu intervină măcar un element sonor / vizual care să agreseze simţurile. Claxoane, uşi trântite, voci ridicate, ţipete, înjurături urlate, imprecaţii mitraliate printre dinţi, lumini de hol de bloc care se închid şi se deschid isteric, sonerii de telefon, sonerii de apartament, blocuri înghesuite, maşini încolonate, mobile lipite unele de altele, farfurii lângă pahare lângă tacâmuri lângă oala de ciorbă lângă vasul cu mămăligă lângă farfurii lângă pahare, prea mulţi meseni, prea puţine scaune, geam de bucătărie întredeschis fix atât cât să nu permită ieşirea fumului gros de ţigară sau privirea zborului unor păsări ale căror siluete se disting cu greu.

Şi vorbe. Vorbe, vorbe, vorbe. De la fiecare. O foame nebună de a vorbi. Oricând. Oriunde. Despre orice. Seinfeld trecea drept sitcom. În ciuda unor replici ultra-haioase, Sieranevada e cât se poate de serios. Mai mult, e viaţa noastră de zi cu zi. De parastas cu parastas. De Ajun cu Ajun. De vacanţă cu vacanţă. Viaţa noastră. Vorbele noastre. Vidul nostru. VVV. Viaţă Vorbe Vid.

În miezul lucrurilor / în centrul geometric al apartamentului / în mijlocul lumii, camera de filmat (chapeau, Barbu Bălăşoiu!). Ochiul care priveşte. Al lui Emil, protagonistul-oficial al parastasului. Al lui Cristi Puiu, orchestratorul formidabilei brambureli. Al fiecărui privitor, protagonistul-în-fapt al sus-descrisei brambureli. Emil se uită la urmaşii şi prietenii lui. Puiu se uită la personajele sale (a căror mişcare o atât regizează, cât şi coregrafiază). Noi ne uităm la noi.

Aşa cum ne-am uitat şi în alte filme ale Noului Val. Greu de spus dacă Sieranevada aduce, din punct de vedere al radiografiei sociale, ceva cu adevărat nou. Poate focalizarea pe parastas, acest eveniment atipic al României epocii, în care, spre deosebire de amatorismul care bântuie cam orice întreprindere umană de pe aceste meleaguri, toate lumea ştie ce are de făcut. Fără că cineva să ştie de ce face ce face.

Cu adevărat inovator e personajul Lary (se zicea că Gheorghe Dinică e singurul mare actor din cinematografia română imposibil de aşezat într-o categorie; Mimi Brănescu e al doilea). Cu Lary, Puiu trece la următorul nivel de complexitate: "OK, ştim cum arătăm ca societate, ca obiceiuri, ca aspiraţii, ca raportare la sine şi la ceilalţi. Cum procedăm, totuşi? Există vreo cale de a există altfel în această societate?".

Lary are barbă. E atât de mare şi de neîngrijită că putem presupune că e lăsată să crească pe parcursul celor 40 de zile care au trecut de la moartea tatălui lui.

Lary îi cumpără mamei sale, din Elveţia, o mini-bicicletă electrică. Când s-o bage în priză, constată cu ştecărul e potrivit prizelor din Marea Britanie. Promite să rezolve situaţia cu un adaptor. Cândva, săptămâna care urmează. Luni. Ba nu, marţi. Hai, joi. Înainte de asta, se răţoise la mama lui care tot insista să afle preţul maşinăriei. "De ce, vrei să-mi dai banii înapoi pe ea? Sau ce?". După ce reaşază bicicletă în ambalaj, se întinde oleacă în pat. Lângă maică-să, care înnoadă batiste la lumânări.

"Ia-mă în braţe şi bagă-mă-n pat
Ce contează că acum sunt bărbat
?"

Ceva mai târziu, după ce se extrage cu zâmbet şi ironie din zeci de clenci-uri familiale, după ce observă nenumărate episoade îmbibate în ipocrizie şi ranchiună, după ce aproape că încasează o corecţie fizică protejându-şi nevasta ce-şi parcase, din motive obscure, maşina pe locul altcuiva (în Sieranevada, ipocrizia societăţii e de citit şi în directeţea verbală a acuzaţiilor de adulter aduse bărbaţilor versus aluziile mai mult sau mai puţin subtile pe aceeaşi temă formulate, mai ales vizual, împotriva femeilor), Lary cedează nervos şi izbucneşte într-un hohot nestăvilit de plâns. Pe umerii acestui moment-pivotal, amplasat între două hălci zdravene de Seinfeld, se bazează, de fapt, noul film al lui Cristi Puiu.

Amintirea bărbatului trecut de 40 de ani despre tatăl lui e confuză şi lejer absurdă. O încercare fragilă de a se apropia, post-mortem, de un om de care avem motive serioase să bănuim că n-a fost prea prea apropiat nici în timpul vieţii. Cum fragilă fusese şi încercarea de mai devreme de a lega o punte cu mama lui. Cum fragil-fugare au fost şi privirile aruncate costumului aşezat pe pat, în penumbră. Costumul decedatului (mă rog, cumpărat în numele decedatului) dat de pomană unui vieţuitor.

"Aş vrea să pot să cred ce-am crezut odată
Aş vrea să te revăd măcar odată
"

Nici acolo, în momentul de catharsis din maşină, Lary nu înţelege ce se întâmplă cu el, de ce se simte legat de oamenii aceia de care, raţional vorbind, îl despart atâtea. Doar că acolo, în maşină, alege să elibereze parte din ce ţinuse dosit în spatele zâmbetului vag-superior şi a ironiei neangajate (spre deosebire de Romeo din Bacalaureat, Lary refuză rolul de om care duce pe umeri toate greutăţile contemporanilor; altfel, cele două personaje au multiple similitudini).

Acolo, în maşină, începe să formuleze adevăruri. Ale lui. Despre el. Şi despre cei foarte apropiaţi. Le formuleze nătâng, incomplet, un pic haotic. Se cunoaşte lipsa de exerciţiu a unui om obişnuit să disimuleze.

Apoi revine în platoul de sitcom decorat ca un apartament de parastas şi, pentru o vreme, tace. În două-trei rânduri, dă senzaţia că va izbucni şi va continua să mitralieze adevăruri. De data asta, într-un cadru mai larg. De pildă, despre infidelităţile tatălui. Rezistă, însă, tentaţiei. De ce? De frică, aşa cum îl citeşte, cu drag, fratele Relu, cel care chiulea de la şcoală ca să stea singur acasă, făcând, în fine, ce voia el, fără să-i impună nimeni nimic?

De fapt, Cristi Puiu a dezvăluit o frântură din perspectiva celui care încearcă să dea la o parte pătura de convenţional cu care ne acoperim atunci când ne zicem că trăim. Nu există parastas imaginabil pentru speranţa care a murit în clipa când am zărit acel înfricoşător hău. Există, pesemne, doar emoţiile care ne unesc de câţiva oameni pe care nu o să-i cunoaştem cu adevărat niciodată.

"Ia un gât de vodkă şi un pumn de aspirină
Undeva în cap mi s-a stins o lumină
Am găsit fericirea-ntr-o noapte de vară
Acum n-am cum să mor, n-are ce să mă doară
."

(Versurile citate sunt parte din piesa Vânătoarea regală a trupei Robin and the Backstabbers)






 Toate articolele despre Sieranevada


1 comentariu

  • deci...
    barbu brailoiu, 19.09.2016, 15:18

    ... un film mini-minimalist, cu scene presărate, părând a fi mai curând niscai duble recuperate din coș. Un film cu ambiții mai mari decât realizările.

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Cinemateca Eforie
Miercuri, 18.01.2017 - 16,00
Joi, 19.01.2017 - 16,00
Duminică, 22.01.2017 - 14,30


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Sieranevada şi marea trăncăneală, Marian Rădulescu
 Sieranevada - peisaj cu blocuri şi praznic, Roxana Pavnotescu
 Sieranevada: realitatea ca proiect cinematografic, Cristian Neagoe
 O moarte în familie: Sieranevada al lui Cristi Puiu, Andrei Gorzo
 Telegramă pentru Cristi Puiu - Sieranevada, Mihaela Bulimar
 Toate articolele despre Sieranevada


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer