Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Inimi cicatrizate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În spatele vitrinei morţii - Inimi cicatrizate


Maria Ruxandra Burcescu

noiembrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Despre Inimi cicatrizate, ultimul film al lui Radu Jude, se poate spune, în primul rând, că probează o maturitate cinematografică superioară filmelor precedente ale regizorului. Situat la zona de întâlnire dintre naturalism şi mărturie, Inimi cicatrizate este un film cu referinţe vizuale intelectualizate, cu cadre lungi şi ample care întregesc ideea de viaţă în laborator şi cu elemente de film mut, care se potrivesc perfect cu filosofia sa. Totodată, filmul lui Radu Jude reprezintă şi un soi de omagiu adus unui autor român, Max Blecher, mult prea puţin cunoscut şi pe nedrept uitat în negura istoriei literare interbelice.

Emanuel (Lucian Teodor Rus), un tânăr student din perioada interbelică este diagnosticat cu tuberculoză osoasă şi este trimis la un sanatoriu de recuperare. Întreg filmul este despre viaţa sa în acel loc în care boala este modul de viaţă, iar moartea omniprezentă în spaţiul claustrofobic al sanatoriului. Inimi cicatrizate este, de fapt, un roman autobiografic al lui Max Blecher. Autorul a fost diagnosticat cu această boală la vârsta de 19 ani, iar următorii zece ani, până la moartea sa, i-a petrecut în diferite sanatorii din ţară şi din străinătate. În aceşti zece ani, imobilizat la pat în postură verticală, Max Blecher a scris un volum de poezii, trei romane şi mai multe articole publicate în reviste culturale din România şi din alte ţări. Inimi cicatrizate, dincolo de forţa naraţiunii, este un roman extrem de puternic întocmai pentru că el reprezintă un studiu al vieţii în sanatoriu, din perspectiva bolnavului imobilizat, pentru care moartea este o certitudine, iar viaţa un tablou pe care este condamnat să îl admire din exterior, vitrina morţii făcând delimitarea clară între el şi ceilalţi oameni.

Având un material atât de puternic în spate şi, totodată, atât de volatil, filmul lui Radu Jude poate fi considerat un proiect ambiţios, dar care reuşeşte să redea forţa Inimilor cicatrizate. Regizorul reuşeşte să creeze acel microunivers al romanului care aruncă o altă lumină asupra modului cum privim viaţa. Opţiunea sa de a ascunde feţele unor personaje în spatele aparatelor medicale este una legitimă deoarece întregeşte ideea filmului. O discuţie dintre Emanuel şi Isa (Ilinca Hărnuţ), o altă pacientă, este cheia pentru descifrarea acestui film. Isa face teoria ţesutului cicatrizat, insensibil, pe care îl compară cu inimile bolnavilor din sanatoriu. Trăind în permanenţă la graniţa dintre viaţă şi moarte, oroare şi sublim, aceştia devin insensibili la traumă. Se spune că fiinţa umană se poate adapta la orice, iar filmul lui Radu Jude vine în completarea acestei idei. Trăind într-un univers al damnaţilor, în care grotescul, teroarea morţii şi durerea se împletesc perfect, oamenii din sanatoriu duc o existenţă anesteziată, în care moartea cuiva sau propria durere devin parte din cotidian. În aceste condiţii, faptul că feţele lor nu reprezintă punctul de interes al regizorului este o metaforă sublimă.

În realitate, bolnavii sunt interşanjabili până la un punct, deoarece drama pe care o trăiesc împreună le fură elementele de unicitate. În completarea acestei metafore la nivel vizual este şi preferinţa pentru redarea elementelor faciale în oglindă. Fiecare bolnav reprezintă o oglindă a celuilalt, iar împreună alcătuiesc un soi de teatru al absurdului, controlat de un păpuşar invizibil şi teribil: boala. În sanatoriu se nasc prietenii şi iubiri, pasiuni şi antipatii, dar orice sentiment uman este marcat de prezenţa permanentă a morţii. Întocmai precum o otravă lentă, dar sigură, orice emoţie se află sub imperiul thanatosului. Clipele de plăcere, de visare, de veselie nu sunt niciodată pure. Bolnavii au conştiinţa clipelor furate, împrumutate printr-un act mimetic din viaţa celorlalţi, a oamenilor pentru care moartea este un concept abstract şi îndepărtat.

Interesant este şi modul prin care regizorul alege să construiască tensiunea. În debutul filmului avem senzaţia că sanatoriul este o pasă trecătoare pentru Emanuel, un loc de recuperare în urma unei probleme de sănătate nu foarte grave. Asistentele şi doctorul bonom întăresc această senzaţie, vorbind despre boală ca despre o etapă trecătoare precum pojarul sau varicela. Pe măsură ce filmul se desfăşoară, atât publicul cât şi Emanuel capătă, încet, conştiinţa morţii. El îşi dă seama că viaţa în sanatoriu nu este o etapă sau, cel puţin, nu una după care să mai urmeze o alta. Este un soi de purgatoriu în care sufletele îşi aşteaptă, cuminţi, condamnarea finală. Acesta este şi motivul pentru care filmul lui Radu Jude este puternic, dar extrem de greu de privit şi digerat. Nu oferă absolut niciun indiciu în debut că ar fi vorba de ceva mai mult decât despre o poveste de iubire născută într-un sanatoriu de recuperare. Lăsând publicul să ajungă la o sinistră concluzie împreună cu protagonistul filmului, regizorul reuşeşte omogenizarea dintre spectator şi spectacol, creând o emoţie puternică şi greu de stăvilit.

Inimi cicatrizate este un film de care era nevoie în cinematografia romană şi care, dintr-un punct de vedere personal, reprezintă punctul cel mai de sus de până acum al carierei regizorului Radu Jude. Da, este un film dificil, nu atât din perspectiva descifrării sale, cât din perspectiva problematicii dureroase pe care o pune. Mihail Sebastian scria în jurnalul său despre amicul său Max Blecher - voi mai avea vreodată curajul să mă vait de ceva? Voi mai avea neruşinarea să am capricii, indispoziţii, enervări? El trăieşte în intimitate cu moartea. Iar filmul Inimi cicatrizate dă naştere, în mintea spectatorului, aceloraşi întrebări, într-o simetrie perfectă cu romanul lui Max Blecher. De aceea, el este un film dureros, greu, şi, totodată, o trezire nepoliticoasă, dar necesară. O invitaţie la o introspecţie vitală.







 Toate articolele despre Inimi cicatrizate
 Toate articolele despre Les Films de Cannes à Bucarest, 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Maria Ruxandra Burcescu


Alte articole

 Gânduri pe marginea unui anumit tip de film - Inimi cicatrizate, Marian Rădulescu
 Ironia durerii - Inimi cicatrizate, Georgia Moraru
 Inimi cicatrizate câştigă Premiul special al juriului la Locarno!, Comunicat de presă
 Inimi cicatrizate - un candidat serios pentru Leopardul de Aur, 2016, Comunicat de presă
  Inimi cicatrizate în premieră mondială pe 7 august 2016, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Inimi cicatrizate


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer