Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Lucia di Lammermoor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Scrisoare deschisă către Andrei Şerban după Lucia di Lammermoor (Bucureşti)


Horia-Roman Patapievici

martie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dragul meu Andrei,

am văzut recent Lucia di Lammermoor cu Tudor, băiatul meu, şi vreau să îţi spun impresia mea la cald, cît trăieşte în mine ca o căldură vie a inimii.

Spectacolul tău este o capodoperă. Plăsmuirea lui vizuală este excepţională, de o mare fineţe, inteligenţă şi sensibilitate. Ideea centrală mi se pare a fi raportul dintre condamnare la captivitate şi eliberare. Vizual, ai realizat claustrofobia şi condamnarea la ciclul sufocare-opresiune-represiune printr-un amfiteatru carceral pe care l-ai construit ca un teatru grec INVERS: cei care privesc sunt, cum ar veni, pe scenă, iar în arcul lui ÎNCHIS, unde se aflau pe vremuri spectatorii, se află acum personajele, care sunt zăvorîte, se află à huis clos, cu viaţa şi faţa la zid. Singurele verticale de eliberare sunt fie scările (care par macarale retezate, prăbuşite oblic între pereţi de puţ), fie construcţia aceea cu verticale retezate orizontal, de tip spînzurătoare, care chiar este un eşafod, transformat în dispozitiv de supliciu dintr-un element de recuzită sportivă, menit în mod egal şi întreţinerii corpului, şi distrugerii lui.

În ultima scenă a ultimului act, sufletele-mireasă escaladează aceste scări-verticală, în vederea evadării. Dar scările sunt oblice şi se opresc în ziduri: căci deşi duc în sus şi sunt singurele care ar putea elibera, nici ele nu eliberează. Scara lui Iacob (eliberarea) e învinsă de logica amfiteatrului invers (captivitatea). Dar tu ai ştiut să aduci peste toate o lumină, o luminozitate a tragediei, pe care ai obţinut-o scoţînd la iveală lumina atît din iubirea care eliberează (dar care şi omoară), din fidelitatea care eliberează (dar care şi omoară), cît şi din caracterul care preface totul în tragedie (pentru că toţi cei din jur, inclusiv cei care ne iubesc, trag sfori încontinuu pentru a obţine ceva).

Ai făcut un spectacol emoţionant, plin de o vibraţie emoţională extraordinar de pură. Tot schematismul excesiv de romantic al libretului (uneori şi al muzicii) ţi-a slujit pentru a construi, din el, un joc de stări sufleteşti, esenţializat de tine la emoţia schematic pură, ca în teatrul japonez. Măştile rigide de acolo sunt la tine emoţii dominante, captate de forţa destinului şi împietrite pe chipul personajelor care, în lupta lor cu logica la care deciziile lor i-a condamnat, exprimă arderea, sfîşierea, uneori eliberarea (extraordinara ta interpretare a ariei nebuniei, ca imn al bucuriei şi regăsirii) şi moartea. E o flacără atît de pură în spectacolul tău, dragă Andrei! Fiecare scenă poate fi analizată scenografic şi actoriceşte. Unele sunt de o frumuseţe care îţi taie răsuflarea: de pildă, scenă în care în arcul de zid al amfiteatrului inversat se deschid uşi, în cadrul cărora se află oameni împietriţi. Din spatele lor vine o lumină. E ceva de Vermeer în frumuseţea de perlă luminoasă a scenei. Plasticitatea luminilor şi a decorului de scenă sunt extraordinare. Ai captat prin ele ceva pur şi simplu frumos, un soi de elocvenţă a ceva ce face vieţile noastre demne de a fi trăite, ceva din sentimentul de minune a firii, pe care bieţii de noi îl descoperim, uimiţi, chiar şi în clipele noastre cele mai teribile.

Şi, peste tot, mustind din splendoare precum sîngele din veşmîntul de nuntă al Luciei, tragedia, care avansează, avansează, avansează. Cît de exactă e viziunea ta asupra Luciei, ca femeie (sufletul care aspiră) într-o lume dominată de pasiunile şi servituţile bărbaţilor (lumea mediocră şi sinistră a intereselor)! Bărbaţii care dispun şi impun, care complotează şi exploatează, care fac şi desfac jocurile lor de putere prin formarea de "grupuri infracţionale organizate" (din care, ce oroare, fac parte şi fratele ei, şi cel care ar fi trebuit să rămînă confidentul şi să fie sprijinul moral al Luciei, "preotul" calvin....); şi femeia care nu îşi poate atinge fericirea (pe care o ratează) decît în interiorul şi prin intermediul comploturilor bărbaţilor (pe care şi ei le ratează). La tine, lumea şi sufletul se compromit reciproc, mutual şi împreună. Aflată la cheremul acestor comploturi, Lucia îşi croieşte un destin de eliberare prin tragedie.

Ai obţinut un efect de tragedie luminoasă, dragă Andrei, una adînc emoţionantă şi perfect convingătoare. Nu îţi spun "te felicit"; îţi spun, din emoţia inimii, "îţi mulţumesc".

Te îmbrăţişează
cu dragoste şi recunoştinţă,
al tău,
Horia



 Toate articolele despre Lucia di Lammermoor


0 comentarii

Spacer Spacer