Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2017

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ramificaţiile cordonului ombilical - BIEFF, 2017


Maria Ruxandra Burcescu

martie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Exceptând Gala de Deschidere, marţi, 29 martie 2017 a fost prima zi în cadrul festivalului meu preferat de film, Bucharest International Experimental Film Festival. Îmi place BIEFF atât pentru creativitatea sa inepuizabilă, cât şi pentru prospeţimea cu care abordează teme tabu, iar proiecţiile din cadrul competiţiei Cutting the Cord nu au făcut excepţie de la această regulă.

Deosebit de interesantă, tema celor patru proiecţii vorbeşte despre acel cordon ombilical metaforic ce rămâne ataşat de noi mult timp după dispariţia celui fizic. El se manifestă în diferite moduri şi surprinde diferite dependenţe emoţionale sau comportamentale faţă de cei care ne-au dat viaţă. Primul lucru pe care l-am remarcat despre cele patru proiecţii a fost diversitatea lor. Fiecare scurtmetraj abordează problematica dintr-o altă perspectivă, dezvăluindu-i complexitatea. Ţin să menţionez din start că nu au existat proiecţii slabe în cadrul acestei teme, iar ierarhizarea lor ţine exclusiv de preferinţele individuale.

I was a winner, în regia lui Jonas Odell este proiecţia care mi-a plăcut cel mai mult, atât din punctul de vedere al abordării temei, cât şi din cel al folosirii mijloacelor artistice de expresie. Timp de 14 minute, spectatorul este invitat să pătrundă într-o lume virtuală a unui joc online nenumit, în care trei personaje discută despre dependenţa lor de jocuri şi despre ce a însemnat ea în vieţile lor. Nu vedem chipurile oamenilor care vorbesc, nu există nici măcar o secvenţă din lumea reală. Totul se petrece în lumea virtuală a jocului, populată cu dragoni, vrăjitori şi cavaleri în armuri. Jonas Odell face mai mult decât un colaj despre dependenţa faţă de jocuri - el o arată şi îşi transpune spectatorul într-o altă lume a cărei forţă de seducţie poate fi explicată prin natura relaţiilor faţă de familie şi realitatea înconjurătoare. Provenind din familii problematice sau având relaţii disfuncţionale cu partenerii de viaţă, cele trei personaje din I was a winner vorbesc despre extaz, creaţie, intensitate a sentimentelor într-un mediu al mirajului. Explorarea unei lumi virtuale unde totul este posibil, crearea unor avataruri şi simularea emoţiilor reprezintă paleative pentru aceşti oameni pe care existenţa în mediul real nu îi satisface. Percepţia este realitate, iar dacă ea se concentrează pe observarea unei lumi imaginare, sfârşeşte prin a înlocui realitatea unei lumi fizice. Este vorba despre un soi de dedublare, o disociere între corp şi mental în care individul explorează, învinge, pierde şi trăieşte exclusiv la nivel mental. Frumuseţea creaţiei proprii şi promisiunea controlului seduc deoarece lumea fizică nu este nici controlabilă, nici născută din propria imaginaţie. Dar pentru a te disocia de ea este nevoie de un catalizator, iar Jonas Odell îl regăseşte în cadrul relaţiilor familiale. Legătura dintre dependenţa faţă de jocuri şi relaţiile de familie este încă un teritoriu neexplorat, iar regizorul filmului I was a winner reuşeşte să ridice întrebări în legătură cu tot ceea ce credeam că ştim despre această dependenţă.


Parafrazând faimoasa expresie autohtonă Eu te-am făcut, eu te omor, Alexandru Petru Bădeliţă reuşeşte o proiecţie surprinzătoare şi extrem de bogată din punct de vedere vizual cu filmul său I made you, I kill you. Un colaj de fotografii, desene ale copiilor, secvenţe de animaţie, precum şi picturi celebre, filmul lui Bădeliţă este o compoziţie exhaustivă de tehnici artistice. Laitmotivul tabloului lui Edvard Munch, The Scream, apare în diferite ipostaze, amplificând dramatismul mesajului. Naratorul povesteşte despre propria copilărie marcată de violenţa tatălui şi groaza insuflată de acesta. Printre întâmplările povestite de copil, sunt inserate şi întâmplări narate de tatăl violent care, la rândul său, a fost victima a violenţei în familie în copilărie. Suntem condamnaţi să devenim părinţii noştri? pare a fi întrebarea nerostită, dar omniprezentă a filmului I made you, I kill you. Un alt motiv care se repetă în filmului lui Bădeliţă este acela al morţii şi al pierderii celor dragi. Putem vedea pe ecran fotografii mărite de la diferite înmormântări din cadrul familiei naratorului, fotografii extrem de puternice care confruntă o realitate asupra căreia rareori ne oprim. Un film complex care împleteşte elemente suprarealiste cu drame familiale neprelucrate, I made you, I kill you este o proiecţie care provoacă la reflecţie asupra ciclului violenţei în familie de-a lungul generaţiilor.


Despre Our Legacy, filmul lui Jonathan Vinel în colaborare cu Caroline Poggi, pot spune că este, în mod cert, cea mai provocatoare proiecţie din cadrul acestei teme. Scurtmetrajul provoacă atât prin subiect, cât şi prin imagine. În centrul poveştii se afla Lucas şi Anäis, un cuplu de adolescenţi care îşi trăiesc relaţia fără prea multe cuvinte, dar foarte intens din punct de vedere fizic. În cazul lor, umbra tatălui lui Lucas, un regizor celebru de filme porno, este omniprezentă. Împletind imagini din viaţa lui Lucas cu imagini din filmele regizate de tatăl acestuia (atenţie, conţinut explicit!), Vinel şi Poggi aduc în discuţie modul prin care sexualitatea adolescentină este influenţată atât de relaţiile din cadrul familiei, cât şi de comportamentul adulţilor care au un rol esenţial în a modela viziunile copiilor. Este doar un aparent contrast între "profesionalismul" actelor sexuale filmate de tatăl lui Lucas şi relaţia adolescentului cu Anäis. În realitate, însă, Lucas se raportează la sex în singurul mod pe care îl cunoaşte în intimitate - fără prea multă tandreţe şi fără a putea face o diferenţă foarte clară între propria parteneră şi actriţele din filmele tatălui său.


Ultima proiecţie din cadrul temei Cutting the cord, Small Town, în regia lui Diogo Costa Amarante este şi câştigătoarea Ursului de Aur în cadrul Berlinare Shorts 2017. Din punct de vedere vizual, filmul lui Amarante este un veritabil poem. Însă, dintr-un punct de vedere personal, o imagine nu face, întotdeauna, cât o mie de cuvinte, mai ales atunci când discutăm despre o temă complexă şi sensibilă, precum conştientizarea propriei mortalităţi de către un copil în vârstă de şase ani. Small Town reprezintă o incursiune în subconştient, iar tehnica sa aminteşte de principiile curentelor de avangardă. Montajul, sunetul, fiecare element tehnic al filmului reprezintă o piesă de puzzle care completează decorul. Din păcate, însă, personajele şi trăirile lor trec pe planul al doilea, iar această opţiune regizorală reduce din volumul proiecţiei, lăsând-o într-o zonă nedefinită, în care filmul ar putea, de fapt, să fie despre orice subiect şi să se desfăşoare în acelaşi mod.




 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2017


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Maria Ruxandra Burcescu


Alte articole

 Marele Premiu BIEFF 2017 sfidează graniţele - 489 Years, o incursiune în zona demilitarizată coreeană, Comunicat de presă
 Aşteptându-l pe Caron - BIEFF, 2017, Maria Ruxandra Burcescu
 Programul BIEFF, 2017, Comunicat de presă
 Sinopsisurile filmelor Festivalului BIEFF, 2016, Comunicat de presă
 Marile trofee pentru scurtmetraj de la Cannes, Veneţia şi Locarno, în premieră la BIEFF, 2017, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2017


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer