Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de Film Documentar One World România, 2017

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pentru ca nimeni, niciodată - A German Life la One World Romania, 2017


Mihai Brezeanu

martie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Brunhilde Pomsel a murit pe 27 ianuarie 2017. Avea 106 ani şi 16 zile. Cu un an înainte îşi pierduse vederea. Cu trei ani înainte, stătuse de vorbe, preţ de mai bine de 30 de ore, cu câţiva cineaşti. Cu 75 de ani înainte, se angaja ca stenodactilografă la Ministerul de Stat pentru Informarea Opiniei Publice şi Propagandă, lucrând, vreme de trei ani, cu Joseph Goebbels.

"De fapt, nu am lucrat cu el, ci pentru el", spune Pomsel în copleşitorul A German Life, documentarul de aproape două ceasuri care a rezultat din discuţia amintită mai sus. Nu e singura nuanţă la care apelează venerabilul ex-funcţionar nazist de-a lungul interviului pe care cei 4 (!) regizori îl mixează cu imagini de arhivă (germană, americană, rusă), unele de o duritate extremă.

Gros-plan-ul alb-negru accentuează ridurile şi potenţează prospeţimea personajului. În ciuda celor 5 ani de lagăr care au urmat înfrângerii naziste, Pomsel şi-a păstrat luciditatea până la moarte. Vârsta înaintată nu i-a afectat confesiunea. Nici convingerile.

Deşi a lucrat vreme de trei ani în inima aparatului de control şi manipulare a informaţiei, Brunhilde i-a anunţat pe anchetatorii ruşi de atunci, ca şi pe spectatorii globali de acum că n-a ştiut mai nimic din ororile prestate de Hitler & co. Credea sincer (?) că evreii (printre care şi buna ei prietenă Ewa) erau mutaţi din oraşele şi satele Europei în lagăre unde duceau o viaţă normală. A aflat adevărul abia după propria eliberare din închisoare. În tinereţe, era o jună perfect dezinteresată de politică, care a ajuns să lucreze la radioul de stat şi apoi la ministerul Big Brother pentru a avea un salariu mai bun, pentru a lucra într-un mediu plăcut, decorat cu mobil-stil, populat de oameni îmbrăcaţi elegant (de pildă, Goebbels). Şi aşa mai departe.

Până la urmă, nu cea mai longevivă dintre funcţionarii aparatului nazist e miza acestui film ori a acestui scurt text. Perspectiva ei, de atunci şi de acum, asupra celor trăite e exemplară dacă încercăm un raţionament. Până la urmă, ce îi reproşăm? Că n-a încercat să se opună? Că n-a pus nici cea mai piedică grozăviei? Să fim rezonabili!

Dacă e ceva cu adevărat tulburător în povestea din A German Life, e seninătatea cu care protagonista evocă farmecul Berlinului interbelic, efervescenţa oraşului în perioadei Olimpiadei din 1936, bucuria de a trăi acei ani. În acel Berlin, în acea Germanie, tinerii precum Brunhilde Pomsel nu erau interesaţi de politică, trăiau clipa (e drept, într-o versiune mult mai cenzurată decât în zilele noastre - rigorile morale ale societăţii erau infinit mai stricte), nu li se părea interesant ori util să se implice în viaţa societăţii. Desigur, nu e această singură realitate a acelei epoci, singurul factorul care a făcut posibilă ascensiunea lui Hitler, dar e unul dintre ei.


Pomsel n-a apucat să realizeze că dacă are o vină concretă, vreun motiv strict personal pentru a se ruşina şi a se căi, acela e fix această ne-simţire a clipei de atunci, acest refuz total al implicării, acest autism social extrem. Nu întotdeauna aceste semnalmente fac posibilă o dictatură cumplită, o hecatombă de zeci de milioane de oameni. Dar e suficient că le-a făcut cu putinţă o singură dată pentru ca noi, cei de azi, să nu le repetăm niciodată.





 Toate articolele despre Festivalul de Film Documentar One World România, 2017


2 comentarii

  • ”Să fim rezonabili”
    Virginia Burduja, 18.03.2017, 23:18

    ”Să fim rezonabili” într-adevăr, nu-i putem acuza pe cei care nu au avut puterea să se opună unei criminale dictaturi. Pentru că nici noi nu ne-am opus, trebuie s-o înțelegem, s-o iertăm?, pe longeviva funcționară nazistă.


    • RE: ”Să fim rezonabili”
      Mihai Brezeanu, 20.03.2017, 15:47

      Sunt in acord cu dumneavoastra, acuzatiile din parte-mi nu-si au rostul. Cum, de altfel, am si scris.
      In privinta iertarii, nu cred ca traitorii de acum si de aici au a se ocupa de asta.
      Ce putem noi face e sa intelegem cat din cele intamplate ar fi putut fi influentate de oameni ca Brunhilde (atunci), ca mine (azi). Pesemne ca daca milioane de Brunhilde din anii '30 ar fi aparat altfel calitatea vietii din Berlinul de dinaintea razboiului (evocata laudativ de ea insasi in film), nu s-ar fi ajuns la Hitler & co. E desigur, o simpla ipoteza, menita nu atat sa incrimneze oamenii de atunci, cat sa (ne) trezeasca pe cei de acum.

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Normal Autistic Film - Premiul One World Romania, 2017, Comunicat de presă
 Program şi sinopsisuri One World Romania, 2017, Comunicat de presă
 Program de început de weekend la One World Romania 2017, Comunicat de presă
 Ce vedem vineri la One World Romania 2017, Comunicat de presă
 Toţi pionii regelui - When Two Worlds Collide la One World Romania, 2017, Maria Ruxandra Burcescu
 Toate articolele despre Festivalul de Film Documentar One World România, 2017


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer