Cea de a XXI-a ediţie a Festivalului Filmului European se desfăşoară în Bucureşti (4-11 mai 2017), Iaşi (12-14 mai 2017), Gura Humorului (19-21 mai 2017), Tg Mureş (19-21 mai 2017) şi Timişoara (26-28 mai 2017).]
T1:
Regele a murit. Plec zbuciumat din Wittenberg la Kronborg, să-i plîng la căpătîi. Mut de stupefacţie: cîntul de jelanie s-a prefăcut, năprasnic, în chiot de nuntire. Cine cu cine? mă întrebi. Îndurerata-mi mamă, Regina G. - mireasă, cu neconsolatu-mi unchi, uzurpatorul Rege C. - însurăţel. Ce trivial incest!
T2:
Şi, vai! Duhul Regelui H. - strigoiul osîndit să rătăcească-n noapte, împlătoşat de luptă cap-a-pe, pînă cînd infamul homicid fi-va pe deplin răzbunat. Ceva e putred în Danemarca, cum bine spune M. - devotata-mi santinelă. Cum poate-un frate, zi-i diavol mai curînd, să curme zilele cuiva prin sînge înrudit, să-i fure viaţa, tronul şi femeia juruită la altar?! Făgăduiesc, cinstite Duh, să te răzbun. Pe viaţa mea mă jur, cum zice Creatorul, că-ţi voi întoarce liniştea şi locul între sfinţi. Bunii mei tovarăşi, M. şi H., pe voi mă bizui. Juraţi!
T3:
Guzganul P. - şambelan pe viaţă la toţi regii, capabil l-am văzut să-şi iscodească propriul fiu, pe viteazul meu curtean L. - cumnăţelul, de pot să spun aşa. Al sufletului meu idol, radioasa O. - şi mult iubita mea domniţă, a pactizat cu ei. Mă simt trădat, a cîta oară?! Pe R. şi G. - falşi camarazi, i-au pus să mă spioneze; mă cred lunatic, dar aşa mi-e la-ndemînă să-l dovedesc pe fratricid.
T4:
Cred că ştiu acum chipul de a da la iveală adevărul. Nu poate da greş. Dumnezeu i-a adus la timpul potrivit. E a naibii de grea viaţa de măscărici, dar au întruna privilegiul de a-ntruchipa, plini de sevă, multe vieţi de Regi şi de Regine. Sau morţi. Pe scenă, trecutul se preface în prezent, iar viitorul se întoarce în trecut, ca-ntr-o oglindă strîmbă. Din cale-afară de straşnică idee! Tirada plină de patimă a trupei ambulante va fi ca un sfredel ce-i scormoneşte în găunoşenia sufletului. Sînt numai ochi şi doar urechi.
T5:
Sînt sau nu sînt. Nebun. De fapt la atîta se rezumă întrebarea. Mult prea ades, nemiloasele dureri ne-mping spre hotarul nevăzut dintre raţiune şi demenţă. Dar poate cineva să jure cu mîna pe inimă că nu e nebun? Măcar puţin. Sau să definească normalitatea? Cu vorbe limpezi. Mi-e greu să cred. A fi în stare să dorm liniştit, prefăcîndu-mă că nu ştiu nimic - sau a nu fi slab de înger. A fi în stare de veghe pînă mă răzbun - sau a nu fi capabil de o totală jertfire de sine. Prea multe întrebări.
T6:
Virtuoasa O. În felul meu, chiar o iubesc. Mi-ar fi plăcut s-o simt de partea mea. Ce păcat că a pus temei pe vorbele unor poame rele şi a văzut în mine un biet nebun. În sinea ei se zbuciumă cumplit, e sinceră, deşi mereu îi spun că cinstea nu se-mpacă bine cu frumuseţea. La mănăstire o văd mai degrabă, decît unită cu-n bărbat.
T7:
Capcana de şoareci: Gonzago şi Baptista. Uzurpatorul dă în clocot. Pleacă fiert. Deplorabil criminal! Îi cade rău la lingurică o nevinovată confruntare cu fapta-i monstruoasă. Regina G. e tulburată; prima cumpănă, dar nu mă crede pe de-a-ntregul. Începutul sfîrşitului: îl omor pe şambelanul (era să scriu şobolanul) P.
T8:
Mă pedepsesc trimiţîndu-mă în Englitera, iar şacalii cordiali, R. şi G. adică, primesc poruncă să mă piarză. Dar le-am venit eu de hac mai înainte de a încerca. Ce canalii! Mă întorc la Elsinore.
T9:
Panta rhei, sărmane Y. Din toată splendoarea-ţi şi hazul bufonesc de altcîndva, s-a ales doar colb uscat în deschizăturile din hîrca asta urît mirositoare.
T10:
A murit neprihănită. La trup, că mintea-i deja de-o vreme plecase fără ţintă. Cum altfel, cînd, într-o clipă, Omul iubit îţi ucide Tatăl iubit? Debusolată, fără a avea alături măcar un umăr de nădejde. Nu vom afla vreodată dacă a fost suicid ori simplă întîmplare aducătoare de nenorocire. Am omorît-o eu? Nemiloasă dilemă.
T11:
Morţi. Morţi. Morţi. Cîţi trebuie să mai moară ca să fie prea mulţi?! Cumplită întrebare. Regina G. - mamă, L. - frate de cruce şi fost viitor cumnat, Regele (veros) C. - unchi contra naturii, toţi trei ţepeni şi muţi ca tot atîtea statui. Tată, Majestate, Nobil Duh, te-am răzbunat! De azi-nainte, atît cît ţine veşnicia, odihneşte-te în pace.
T12:
Nici eu nu sînt prea bine; otrava fără leac se mişcă încet, dar sigur. Soarta mi-a hărăzit o moarte demnă. Mulţumesc. O ultimă doleanţă: urcaţi-l pe tronul Danemarcei pe ne-nfricatul F. - nepotul Regelui norveg. Aceasta e salvarea.
T13:
Restul e tăcere.
(Dan Costinaş e scriitor)