Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Ich Seh, Ich Seh / Noapte bună, mami!

Guten Abend, schlechte Nacht - Ich Seh Ich Seh / Noapte bună, mami! la Festivalul Filmului European, 2016


Marius Constantinescu

Dilema Veche, aprilie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
[Acest text face parte dintr-o serie de non-cronici cinematografice scrise de autori care au acceptat să adopte cîte una dintre peliculele participante la Festivalul Filmului European, 2016. Dacă veţi citi în aceste însemnări nu doar impresii şi confesiuni personale ale unor iubitori de cinema, ci şi recomandări de a veni la film, vă aşteptăm în luna mai 2017 la ediţia a XXI-a, a Festivalului!

Cea de a XXI-a ediţie a Festivalului Filmului European se desfăşoară în Bucureşti (4-11 mai 2017), Iaşi (12-14 mai 2017), Gura Humorului (19-21 mai 2017), Tg. Mureş (19-21 mai 2017) şi Timişoara (26-28 mai 2017).]


Provocarea ar fi să nu povestesc ce se întîmplă în film, pentru că orice dezvăluire a vreunui clinci al intrigii l-ar priva de una dintre dimensiunile esenţiale. Oricum, cine se aşteaptă la un film cu sînge pe pereţi şi ochi ascunşi în pernă nu a făcut alegerea cea mai potrivită. Ich Seh Ich Seh / Noapte bună, mami! (Austria, 2015) e un film profund psiho(-logic, -emoţional, chiar şi -pat), cu accente de horror... european. Asta înseamnă mai degrabă sugestie, mai degrabă expectativă, mai degrabă metonimie şi... mai puţin senzaţional. Aşadar, nu, nu o să vă spun nimic din acţiunea filmului.

Tot ceea ce pot dezvălui este că are în centru relaţia mamă-copii şi un breviar al disfuncţionalităţilor acesteia, de la înstrăinare la violenţă şi de la nesiguranţă la alteritate. O mamă care a trecut printr-o operaţie complicată, cu reconstrucţie facială, se întoarce acasă, la cei doi băieţi gemeni, care devin tot mai suspicioşi vizavi de cine se ascunde, de fapt, în spatele bandajelor. Atît.

Construcţia e unul dintre atuurile pe care ţin în mod special să le salut. Filmul Veronikăi Franz şi al lui Severin Fiala instaurează un dublu ritm (al curgerii firului, unul foarte uşor de urmărit, de altfel şi al aşteptării spectatoriale) care te conectează la poveste într-un fel aproape organic, dar deloc presant. Cu alte cuvinte, urmăreşti înlănţuirea de cadre, de la un anumit moment dat, cu sufletul la gură, dar nu pentru că ritmul este unul tocat şi generat de cadre sau scene cu asemenea miză. Mai degrabă, felul simplu, obiectiv în care e derulată povestea îţi permite ţie, privitor, să psihanalizezi şi să te psihanalizezi într-o nedorită şi, să sperăm, cît mai improbabilă situaţie similară. Dar nu, nu voi spune nimic din acţiunea filmului...

Voi spune, însă, că e profund tulburător, într-un fel atavic, dacă relaţia părinte-copil poate fi circumscrisă aici. Alunecarea conceptului de "mami" într-o mlaştină a ororii sau a pandantului - copilul devenit o brută, nu e ceva nou. Dat fiind că e una dintre cele mai imediat resimţite temeri, cineaştii au exploatat-o trainic. Felul în care cuplul regizoral austriac alege să prezinte escaladarea situaţiei - septic, chirurgical, obiectiv, estetic, chiar - duce la o acurateţe narativă neforţată, detaşată. Sigur, grija acordată plasticii cadrului, jocului de umbră şi lumină, scenografiei - care prelungeşte impresia de griuri reci de instrumentar medical, poate că ar fi fost bine să aibă o oglindire şi în jocul actorilor. Cei doi gemeni poartă aceleaşi nume ca şi în viaţa reală. Au, probabil, cam zece ani. Opinia mea este că, la un moment dat, implicarea lor actoricească în dramatismul situaţiei e exterioară. Reacţionează cu autocontrolul unor adulţi. Sigur, filmul nu păcătuieşte nicio clipă prin căderea în patetic sau dramoletă, dar nu mi-am putut reprima impresia de exterioritate, de contemplare de pe margine.

Un film bun. Cu siguranţă, un film altfel, resimţit pînă în măduvă, în care copilăria poartă masca (sic!) lipsei de griji, a alergatului liber prin pădurea scăldată de ploaie. Un film care lăţeşte, ca o picătură de sînge scursă pe gresie şi privită cu lupa, felul în care trauma vieţii de adult sculptează viaţa copilului şi dă naştere altor traume concentrice. Un film care ne atrage atenţia că le datorăm copiilor noştri - fără accidente, fisuri şi crevase - iubire, căldură, ataşament şi sinceritate.

Pont: Descurajaţi-i să colecţioneze în casă vietăţi care NU se cumpără de la pet shop. Asta în caz că nu vreţi să vedeţi filmul, pentru că, dacă l-aţi văzut, nu îmi mai fac nicio grijă.

(Marius Constantinescu este jurnalist TVR)




 Toate articolele despre Ich Seh, Ich Seh / Noapte bună, mami!
 Toate articolele despre Festivalul filmului european, 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Marius Constantinescu


Alte articole

 Dovedeşte-mi că eşti mama! - Ich Seh, Ich Seh / Noapte bună, mami!, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer