Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Fuocoammare / Fire at Sea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fiecare om este o insulă - Fuocoammare


Anca Mureşan

aprilie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Marea uneşte destine, marea desparte. Pentru unii, este sursa existenţei. Îşi câştigă traiul mergând cu bărcile în larg, la pescuit. Alţii descoperă în mod tragic că marea nu este un drum. Se aruncă în larg pentru a-şi salva viaţa, dar se întâmplă ca marea să le fie mormânt.

În documentarul Fuocoammare, cele două perspective diferite se conturează în funcţie de locul în care este amplasată camera de filmat. Privită de pe ţărm, marea este elementul primordial care nu are nimic ameninţător. Însă atunci când pluteşti pe valuri într-o barcă şi nu ştii dacă vei ajunge viu la mal, marea capătă dimensiuni tragice.

Suntem pe insula italiană Lampedusa, cu o suprafaţă de 20 de kilometri pătraţi, şi aflată în sudul Siciliei. În ultimii 20 de ani, aici au debarcat 400.000 de emigranţi. Se estimează că 15.000 de oameni şi-au pierdut viaţa încercând să ajungă în Europa, venind din Africa sau Orientul Mijlociu. Pentru realizarea documentarului Fuocoammare, regizorul Gianfranco Rosi a filmat câteva luni pe această insulă. Camera înregistrează fidel două realităţi contrastante. Din frânturi de conversaţii, imagini curate, fără pretenţii estetice, şi din gesturi mărunte se construieşte portretul unei frontiere simbolice. Insula Lampedusa este o bucată de pământ pe care îşi duc traiul o mână de localnici cu vieţi banale, dar este şi tărâmul salvării pentru emigranţii care visează la o viaţă liberă şi demnă.

Samuele este un băiat de 12 ani care trăieşte pe insula Lampedusa. Merge la şcoală, îşi confecţionează o praştie cu care trage după păsări, frunzele de cactus sunt duşmani imaginari pe care îi doboară în luptă. Îi place să simtă pământul sub tălpi, joaca lui se desfăşoară mereu pe uscat. Dar tatăl lui este marinar, şi îl trimite să petreacă mai mult timp la ponton, pentru a se obişnui cu tangajul bărcii de pescuit. Trebuie să înveţe să vâslească şi să se acomodeze cu răul de mare. Într-o zi cu furtună, bunica lui îi povesteşte că în timpul războiului focul şi apa erau îngemănate. În fiecare noapte, orizontul era cuprins de flăcări şi marea părea stăpânită de un adevărat incendiu de la rachetele trase în larg. Acum, calmul Mediteranei este tulburat doar de capriciile vremii. Locuitorii de pe Lampedusa au învăţat să respecte marea şi să convieţuiască cu ea. Însă pentru emigranţii care vor să ajungă pe Lampedusa, rămâne totuşi o forţă a naturii ce se poate dezlănţui oricând şi poate pune în pericol fragilitatea umană.

Viaţa lui Samuele nu se intersectează niciodată cu existenţa emigranţilor. Cu toate acestea, ei continuă să vină mereu pe insulă. Sunt cu sutele, înghesuiţi în bărci care par coji de nucă în voia valurilor. Paza de coastă ştie de existenţa lor. La radio sunt difuzate ştiri despre ei. Însă prin natura ei, ştirea este seacă, prezintă fapte, cifre şi nu spune povestea impresionantă ce se ascunde în spatele statisticii. Gianfranco Rosi reuşeşte, precum alt mare regizor de film documentar, Sebastiao Salgado, să ne facă să înţelegem că fiecare dintre aceşti oameni are o poveste. "Criza emigranţilor" este o formulă care de fapt nu spune nimic. În Fuocoammare, cuvintele capătă sens. Odată aduşi la mal cu bărcile de salvare, sunt supuşi unor proceduri de rutină prin care sunt dezinfectaţi, înregistraţi şi li se acordă ajutor medical. Chipurile lor trădează deznădejde, epuizare, boală. Nu toţi supravieţuiesc.

Faptul că şi-au câştigat libertatea şi au ajuns la ţărmul mult visat ar trebui să fie ţinta finală a călătoriei. Dar reuşeşte cu adevărat Europa să gestioneze fenomenul emigrării? Gianfranco Rosi nu dă răspunsuri. El doar filmează. Lipeşte ca într-un colaj ceea ce a înregistrat camera şi ne provoacă pe noi să ne punem întrebări.

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a făcut cadou celor 27 de şefi de state membre ale Uniunii Europene câte o copie a acestui film. În 2016, regizorul Gianfranco Rosi a primit Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin şi premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun documentar.

(Fuocoammare / Foc pe mare rulează în cinematografele din România din 14 aprilie 2017.)





 Toate articolele despre Fuocoammare / Fire at Sea


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Anca Mureşan


Alte articole

 Integrarea este o noţiune periculoasă! - Istanbul International Film Festival, 2016, Ion Gnatiuc, un interviu cu Gianfranco Rosi
 Este riscant să nu rişti! - Fuocoammare / Fire at Sea la Istanbul International Film Festival, 2016, Ion Gnatiuc
 Românii revin în palmaresul Berlinalei - Berlin, 2016, Mihai Fulger


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer