Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Amintiri teatrale (VI) - Disputa, printre partizani cu Pierre de Marivaux şi Marchizul de Sade


Octavian Neculai

mai 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Zakuni se, moja zvezdo sreće
da nas niko rastaviti neće,
zakuni se, moja zvezdo sreće
da nas niko rastaviti neće,
rastaviti neće"
(Ne može nam niko ništa)

"Nobody can touch us,
We're stronger than destiny
We can only be hated
By the ones who don't like us"
(Nobody can touch us)

Cam aşa erau cântecele pe care le auzeam sâmbătă sau duminică seară la Manjez Restaurant, aflat foarte aproape de Jugoslovensko Dramsko Pozoriste, teatrul unde am fost invitaţi - Ducu Darie şi cu mine - să punem în scenă Disputa de Pierre de Marivaux.


În 2009, februarie, pe un frig urât, am ajuns pe înserat la Belgrad, unde am fost primiţi de Alexandra şi de marele actor sârb Branko Cvejić, directorul de atunci al JDP. După o scurtă, dar la obiect, discuţie despre programul de lucru al spectacolului am ieşit împreună toţi patru la restaurantul Manjez.

Un interior plăcut de restaurant "de pe vremuri bune", aglomerat până la refuz (noi găsisem o masă chiar lângă vitrina restaurantului, aproape de intrare), fum de ţigări şi trabucuri, se vorbea foarte tare şi deodată s-a auzit dinspre fundul sălii orchestra care-şi începea programul. Nu ştiu dacă în gălăgia infernală aş fi dat atenţie prea mare la ceea ce se cânta, dar treptat, treptat, a început să cânte toată sala, într-un ritm "cadenţat", "de luptă".

Cred că de fapt aveam în minte gândul că mă aflu printre oameni pe care nu prea a reuşit nimeni să-i supună. Un popor de "partizani" (îmi place să spun), un popor puţin numeros care a avut şi are (cred!) puterea de a nu se apleca. Iar mijloacele de luptă şi le aleg pe măsură.

Aş vrea să lămuresc de la început despre ce "partizani" este vorba. Acei oameni pe care i-am întâlnit în Serbia, la Belgrad, sunt plămădiţi dintr-un material care e mai mult rocă dură decât lut. "Partizani", pentru că ei sunt într- o permanentă luptă cu cei care ar vrea să-i încalece. Şi când simt că-i paşte un astfel de pericol se retrag, se regrupează în locuri numai de ei ştiute, ascunse privirilor nedorite şi de acolo atacă ca să nu piardă nimic din ce-i al lor.

Eu cred că una dintre marile lor avuţii este materialul dur al coloanei lor verticale. Treci graniţa şi calci în Serbia şi nu-ţi dai seama decât atunci când întâlneşti primul sat că eşti în altă ţară. Arhitectura nu e mult diferită de cea de la noi, dar satele de pe marginea şoselei ce leagă graniţa de Belgrad sunt curate, "au trotuare" şi culmea (era în februarie 2009, iarnă cu multă zăpadă) erau curăţate, la fel ca şi şoseaua (Atenţie! e o şosea, un fel de drum naţional, nu o autostradă).

Liquid cafe bar, este episodul următor din aceiaşi seară de februarie, de data asta într-un spaţiu de cel mult 30 metri pătraţi pe scaune înalte, în picioare umăr la umăr, pe bar, mulţi tineri, tineri actori, arhitecţi, artişti, fum şi mai mult, muzică "tare" şi mare veselie.

Când am revenit în aprilie 2009 să începem lucrul am găsit o echipă tânără, foarte disciplinată, chipuri frumoase, deschise, curioase, nerăbdătoare, "mirosind" că îi aşteaptă ceva nou, altceva.
Ducu îmi tot spusese că vrea, ca decor, ceva ca un simbol.
"Un laborator?" am întrebat.
"Laboratorul unui Mengele" a răspuns Ducu şi voi introduce şi texte, fraze din Marchizul de Sade pentru a accentua starea de senzualitate şi perversitate a acestui Prinţ.
Un spectacol plin de sensuri şi simboluri filozofice într-o realitate ireală. Un spectacol frumos şi pozitiv.

Ideea decorului mi-a venit gândindu-mă la experienţele secrete, anatomice, ale lui Leonardo da Vinci şi răsfoind printre desenele Lui am găsit schiţele de corpuri geometrice, adevărate capsule astronautice.


Şi am găsit ROMBICUBOCTAEDRON-ul.

Aşa mi-am imaginat laboratorul Prinţului (Le Prince), un savant nebun, savant în dragoste.


Într-o astfel de formă, în întuneric, fără să poată vedea "viaţa", legaţi unul de altul dar neştiind ce este dragostea adevărată şi apoi coborând din interiorul navei patru tineri, doi băieţi şi două fete, trupuri goale, pline de energie nefolosită, sunt îmbrăcaţi în costume simple, transparente, alb peste alb, două personaje în costume cu linie de Commedia dell'Arte,


şi costume cu putere de seducţie pentru Prinţ şi pentru Hermianne.



Decorul, o încercare tehnică şi tehnologică (folosind toată tehnica de scenă a teatrului, remarcabilă, pentru coborârea şi apoi urcarea acestui obiect-laborator-navetă spaţială, îl consider o reuşită. Fiind o coproducţie româno-sârbă, decorul a fost executat la Bucureşti.

De neuitat întâlnirea cu Sneja (Snezana Pesic Rajik), care s-a oferit, şi m-a onorat această ofertă, să fie asistenta mea pentru decor şi costume; profesor la FDUP Belgrad, un ajutor imens, o colaborare de neuitat cu o mare artistă. Creaţiile ei în materie de modă (pălării) sunt deja recunoscute INTERNAŢIONAL.


Elementul de bază al decorului a fost OGLINDA care multiplică dar şi întoarce imaginea, o deformează, te pune faţă în faţă cu ceea ce eşti în realitate.

Adâncimi, amplificarea luminii, citirea cu sens a imaginii în întuneric, ascunderea adevărului şi a celor ce pândesc să "prindă"o bârfă cât de mică, numai să fie.

Oglinda am folosit-o şi pentru covorul scenei tocmai că simţeam nevoia ca din orice punct ai privi, imaginile să fie amplificate şi în plus era şi lumea văzută invers, de jos în sus.

Cu mijloace tehnice modeste Ducu a făcut o lumină de amplificare a stărilor spectatorului dovedind cât de mult aduce unui spectacol cunoaşterea acestei profesii de lighting design depăşindu-i graniţele ca un mare artist ce este.
A fost o experienţă importantă în viaţa mea de scenograf, artist şi căutător de locuri şi imagini noi.

Nu voi încheia povestea mea de la Belgrad fără a sublinia modul profesionist, special şi cald în care am colaborat cu echipa tehnică de la scenă şi cu ACTORII: Goran Šušljik, Nada Šargin, Sonja Vukićević, Anita Mančić, Măša Dakić, Marko Janjić, Suzana Lukić, Radovan Vujović, Miljan Prljeta, Iskra Brajović, Ivan Pantović, Kaća Todorović, Branislav Jevtić şi Jelena Angelovski. Ca şi cu compozitoarea Irina Dečermić şi coregrafa Sonja Vukićević.

Am trăit câteva luni frumoase şi pline de sens artistic, printre "partizani", cu Marivaux şi Marchizul de Sade şi în final a fost o dispută de dăruire, de schimb de idei din care teatrul a câştigat un spectacol mare. Belgrad este un oraş deschis culturii, artei teatrului.


(1 mai 2017)



 Toate articolele despre Articole diverse


1 comentariu

  • O reușită
    Dan Paun, 02.05.2017, 10:01

    Interesant articol și o idee scenografică dibace și subtilă. Bravo !!!

Resurse

 Alte articole de Octavian Neculai


Alte articole

 Narcis şi apelor tulburi ale firii - Richard III, Roxana Pavnotescu
 Dansul şi teatrul de expresie - The Rite of Spring & Café Müller, Roxana Pavnotescu
 INEGAL: Istorii personale la Macaz, Comunicat de presă
 Asociaţia Culturală Arkadia lansează Bull, piesă de teatru şi dezbatere despre fenomenul de bullying la locul de muncă, Comunicat de presă
 Temps d'Images, 2017, ajunge la cea de-a X-a ediţie şi are nevoie de sprijinul publicului, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer