Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul TIFF 2017

TIFF la ediţia cu numărul 16, 2017


Comunicat de presă

mai 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
A început numărătoarea inversă până la debutul celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Cel mai amplu eveniment de gen din România va avea loc între 2 şi 11 iunie 2017, la Cluj-Napoca, şi va prezenta 225 de filme - 188 de lungmetraje şi 37 de scurtmetraje - venite din 53 de ţări. Peste 1.200 de invitaţi români şi străini vor fi prezenţi la proiecţiile, concertele, atelierele, dezbaterile şi lansările din festival. De buna lor desfăşurare în cele circa 15 spaţii TIFF se vor asigura, alături de echipa TIFF, peste 300 de voluntari.


Invitaţi
Printre invitaţii speciali din 2017 se numără unul dintre cei mai iubiţi actori ai lumii, Alain Delon. Starul francez va sosi pentru prima dată în România la TIFF, unde îi va fi acordat Premiul pentru întreaga carieră. Sir Derek Jacobi, actorul britanic cunoscut din filme ca Little Dorrit (1983), Gladiator (2000) sau The King's Speech (2010), va veni alături de Radu Mihăileanu la premiera filmului Povestea iubirii. Va păşi pe covorul roşu şi actorul american Armand Assante, de patru ori nominalizat la Globul de Aur, pentru proiecţia horror-ului fantasy filmat în România, The Wanderers (r. Dragoş Buliga). În film, îşi reîntâlneşte partenerul de platou din California Dreamin' (nesfârşit), Răzvan Vasilescu, zece ani mai târziu.

O vedetă a cinema-ului indian, regizorul S.S. Rajamouli va face a doua sa călătorie în afara Indiei la Cluj, pentru a-şi prezenta continuarea blockbuster-ului Baahubali: The Conclusion, franciza indiană cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Rajamouli este unul dintre cei mai influenţi şi premiaţi regizori din ţara sa. În 2012, a primit titlul "Entertainer of The Year" la Star World India, iar anul trecut - distincţia Padma Shri, una dintre cele mai înalte oferite de statul indian. Ildiko Enyedi, regizoarea premiată recent cu Ursul de Aur pentru On Body and Soul, va veni şi ea la la TIFF alături de actriţa Alexandra Borbely.

Cineastul francez Arnaud des Pallières va fi celebrat în secţiunea 3x3 şi va sosi la Cluj alături de soţia sa, scenarista Christelle Berthevas. Omagiat în aceeaşi secţiune va fi şi multi-premiatul cineast sloven Damjan Kozole, desemnat Cel mai bun regizor la Karlovy Vary 2016 pentru Nightlife. Tot la Karlovy Vary, It's Not the Time of My Life, cel mai recent film al regizorului Szabolcs Hajdu, prezent şi el la TIFF, a obţinut Globul de Cristal.

Invitată în juriul competiţiei TIFF, actriţa Clotilde Courau, Prinţesă de Veneţia şi Piemont, va putea fi văzută şi în În umbra femeilor / L'ombre des Femmes (r. Philippe Garrel). Alături de ea vor juriza influenta producătoare britanică Elizabeth Karlsen (Carol, Youth, The Neon Bible, Great Expectations, Byzantium, Made in Dagenham, The Crying Game), criticul de film Geoff Andrew (Sight & Sound) şi regizorul Marian Crişan. În juriul Zilelor Filmului Românesc vor fi criticul Jonathan Romney (Film Comment, The Observer, Sight & Sound şi Screen Daily), Marcin Pienkowski, directorul artistic al T-Mobile New Horizons IFF din Wroclaw, şi Corina Şuteu, consultant cultural internaţional, fost Ministru al Culturii.

Vor sosi la Cluj şi Margita Gosheva (Glory), membră a juriului TIFF 2016, cineastul japonez Daisuke Miyazaki, britanicul Francis Lee şi actorul Alec Secăreanu (God's Own Country). Invitaţi speciali la gala de deschidere cu King of the Belgians vor fi regizoarea şi scenarista americană Jessica Woodworth, actorii Peter Van den Begin, Titus de Voogdt şi Lucie Debay, alături de cântăreţe din coruri faimoase în Bulgaria. Delegaţii importante din ţările invitate în Focus Slovenia şi Focus: Young Austrian Cinema vor ajunge la Cluj în perioada festivalului.

Printre invitaţii români, alături de Tora Vasilescu, distinsă cu Premiul de Excelenţă, se numără şi regizorii Alexandru Solomon, Adrian Sitaru, Bogdan Mirică, Igor Cobileanski, Dan Chişu, Iulia Rugină, actorii Răzvan Vasilescu, Andi Vasluianu, Şerban Pavlu, Doru Ana, Tudor Aaron Istodor, Maria Obretin, Crina Semciuc, Andreea Vasile, producătoarea Ada Solomon.

Secţiuni
Comediile romantice alternative vor face deliciul publicului în secţiunea tematică din 2017, Alt.Rom.Com. Titluri cu cârlig la marele public vor fi proiectate în aer liber nu doar în Piaţa Unirii, ci şi la Someş Open Air. Filme axate pe marile bucătării ale lumii, urmate de petreceri gastronomice pregătite de chefi renumiţi, sunt în meniul secţiunii Film Food, în timp ce producţiile erotice care au făcut vâlvă la vremea lor vor ajunge la TIFF în Carte Blanche Viva Erotica. Competiţie, Supernova, Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă, documentarule?, Zilele Filmului Românesc, Suspecţi de serviciu, Ziua Maghiară, EcoTIFF şi EducaTIFF sunt secţiunile obişnuite din program, alături de Ziua HBO, unul dintre cei mai vechi parteneri al TIFF-ului. În cadrul Zilei HBO va putea fi văzut în avanpremieră primul episod din sezonul 2 al serialului Umbre.

Alături de Arnaud des Pallières şi Damjan Kozole, în secţiunea 3x3 va fi celebrată regizoarea ucraineană de origine română Kira Muratova. Filmele regizorului francez Jean-Pierre Melville vor fi proiectate cu sprijinul Institutului Francez în cadrul retrospectivei dedicate, în copii noi, restaurate digital. Celebrat printr-o retrospectivă inedită va fi şi H.R.Giger, creatorul lui Alien.

InfiniTIFF
Marea noutate a ediţiei este InfiniTIFF, un program dedicat inovaţiei şi experimentelor care va fi inaugurat în clădirea fostei Case de Modă din Cluj-Napoca. InfiniTIFF powered by Samsung Gear VR va prezenta o selecţie amplă de filme VR (Virtual Reality), cinema interactiv, proiecţii de filme din era Youtube, alese de vloggeri cunoscuţi, ateliere de creare a unor experienţe VR şi o instalaţie unică, adusă în avanpremieră mondială la TIFF - Doom Room, accesibilă doar celor peste 18 ani.

Proiecţii speciale
Deschiderea celei de-a 16-a ediţii TIFF va avea loc pe 2 iunie 2017, de la ora 20.45, În Piaţa Unirii, unde va fi proiectat Regele Belgiei / Kings of the Belgians, în prezenţa regizoarei şi a personajelor pitoreşti din film, urmat de concertul Sirenelor de la Marea Neagră, formaţia feminină din film, în frunte cu Nina Nikolina, vedetă a muzicii populare în Bulgaria. Tot în Piaţa Unirii, pe 9 iunie 2017, publicul îl va întâlni pe legendarul Alain Delon, la proiecţia specială Afacerea Pigot / Pour la peau d'un flic, thriller-ul scris şi regizat de el în 1981.

Trei filme ale lui David Lynch vor avea parte de proiecţii speciale: celebrul Blue Velvet (1986), controversatul Twin Peaks: Fire Walk With Me, care precede acţiunea serialului cult omonim din anii ′90, şi Piesele lipsă / The Missing Pieces (2014), în care apar asamblate scene din Twin Peaks: Fire Walk With Me, niciodată arătate publicului.

Prezentat pentru prima dată în România, Polina / Polina, danser sa vie (r. Valerie Muller, Angelin Preljocaj) este adaptarea romanului ilustrat Polina şi urmăreşte evoluţia unei tinere dansatoare ruse. Tot prin arta mişcării se naşte şi povestea din documentarul O tânără de 90 de ani / Une jeune fille de 90 ans (r. Valeria Bruni Tedeschi, Yann Cordian), în care o femeie de 90 dintr-un azil se îndrăgosteşte de coregraful care o învaţă să danseze.

Powidoki / Afterimage (2016), ultimul film al regizorului polonez Andrzej Wajda, va putea fi văzut la TIFF într-o proiecţie-tribut. Regizorului iranian Abbas Kiarostami îi vor fi dedicate două proiecţii speciale, la un an de la dispariţia sa: Du-mă acasă / Take Me Home, ultimul său scurtmetraj, şi 76 de minute şi 15 secunde cu Abbas Kiarostami, un documentar in memoriam, de Seyfolah Samadian.

De ce trag clopotele, Mitică?, de Lucian Pintilie, va fi readus pe marele ecran în onoarea actriţei Tora Vasilescu, distinsă cu Premiul de Excelenţă. Un alt film în care a jucat actriţa, Să mori rănit din dragoste de viaţă (1983), de Mircea Veroiu, va fi proiectat în prezenţa echipei. De o proiecţie specială se va bucura şi versiunea necenzurată cu Suta de lei, a lui Mircea Săucan.

Concerte & evenimente speciale
Trei dintre bisericile din Cluj-Napoca vor găzdui evenimente muzicale speciale. Thierry Escaich, desemnat de patru ori Compozitorul anului în Franţa, în cadrul competiţiei Victoires de la Musique, va acompania live, la orga Bisericii Romano-Catolice, Moartea obosită / Der Müde Tod, capodopera lui Fritz Lang. Josef van Wissem, creatorul coloanei sonore a filmului Only Lovers Left Alive, va concerta la Biserica Evanghelică Luterană, iar una dintre vocile în ascensiune ale folk-ului britanic, Charlie Cunningham, vine în concert la Biserica Reformată Calvină.

Casa de Cultură a Studenţilor va găzdui câteva dintre cele mai spectaculoase evenimente din program. Christine Ott revine pe 1 iunie 2017 pentru două cine-concerte Lotte, mon amour - muzică originală pe animaţiile fermecătoare ale lui Lotte Reiniger. Britanicii de la Public Service Broadcasting aduc un show impresionant - un mix de indie, electro şi infuzii de pop cu mostre audio din arhivele publice şi materiale de propagandă. Clasicul regizat şi interpretat de Buster Keaton, The General (1926), va fi acompaniat live de muzica originală a celor de la Trio Diallèle, la Casa de Cultură a Studenţilor. Tot la CCS va avea loc proiecţia controversatului The New Gipsy King, urmat de un concert Kana Jambe, una dintre formaţiile din documentarul produs de Liviu Tipuriţă pentru BBC.

Weekend la Castel revine la Bonţida pe 3 şi 4 iunie 2017, cu ateliere creative, jocuri şi spectacole pentru cei mici în timpul zilei şi evenimente speciale pentru cei mari după lăsarea serii. În decorul fantastic al Castelului Banffy vor fi proiectate Roar (r. Noel Marshall, 1981), considerat "cel mai periculos film făcut vreodată", şi celebrul Metropolis, al lui Fritz Lang, acompaniat de orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj, sub bagheta dirijorului german Stefan Geiger.

La Casa TIFF, vor concerta atât nume autohtone ca Jurjak, Eyedrops, Silent Strike & Muse Quartet şi Otherside, cât şi invitaţi străini: Treeoo, formaţia de jazz care va concerta alături de Paolo Profeti European Collective, sau Sirenele de la Marea Neagră (Bulgaria). Tot aici va avea loc cine-concertul 360o pe Scara Hans Richter, un portret în mişcare al artistului de avangardă pe muzica celor de la CelloFun şi vocea Irinei Margareta Nistor, şi va fi proiectat documentarul Pata-Cluj, de Istvan Szakats.

Expoziţii
Muzeul de Artă va găzdui, între 4 şi 10 iunie 2017, expoziţia de fotografie documentară Protest, o scurtă istorie vizuală a protestelor din România ultimilor 10 ani, lansată de Documentaria.ro. În fosta Casă de Modă din Cluj va fi expusă seria de portrete Cosmopolitan Anxieties, realizate de fotograful Cornel Brad în 55 de ţări, portrete care conturează̆ un filon comun al vulnerabilităţilor umane. Expoziţia de fotografie "Krzysztof Kieślowski", adusă la TIFF în colaborare cu Institutul Polonez din Bucureşti, introduce publicului personalitatea şi opera marelui regizor.

Proiecte
EducaTIFF, programul de educaţie media şi cinematografică dedicat celor mai tineri reprezentaţi ai publicului, a ajuns la cea de-a noua ediţie şi include şi în 2017 proiecţii speciale şi ateliere dedicate. Let's Go Digital!, atelierul de film pentru adolescenţi, le va oferi acestora şansa să-şi descopere şi să-şi exerseze aptitudinile pentru o viitoare carieră în cinematografie folosind aparatură profesională, sub îndrumarea unor experţi. Competiţia Locală, dedicată cineaştilor din Cluj, continuă să selecteze cele mai bune scurtmetraje pentru al optulea an. Totodată, zece dintre cei mai talentaţi actori de teatru, care nu au avut încă ocazia să se facă remarcaţi pe marele ecran, vor fi prezentaţi în programul 10 pentru FILM.

În 2017, programul dedicat industriei de film va fi unul substanţial şi va cuprinde Transilvania Pitch Stop (TPS), care s-a extins la nivel internaţional, propunându-şi să descopere şi să susţină o selecţie puternică de proiecte ale unor regizori aflaţi la primul sau al doilea film din România, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Rusia, Moldova, Grecia, Turcia şi Georgia. Pe 9-10 iunie, în cadrul platformei internaţionale de co-producţii, un juriu format din experţi va acorda următoarele premii: Eurimages Co-production Development Award (20.000 de euro), servicii de post-producţie oferite de Chainsaw Europe (30.000 de euro), Premiul oferit de CNC şi DACIN-SARA (5.000 de euro).

Transilvania Talent Lab (TTL) va fi dedicat profesioniştilor implicaţi în managementul sălilor de cinema. Împreună cu Shorts TV, TIFF va organiza a doua ediţie The Pitch, oferindu-le cineaştilor din zona Transilvania şansa de a câştiga o finanţare de 5.000 de euro pentru scurtmetrajul lor. TIFF va fi, totodată, gazda proiectelor partenere LIM - Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, şi First Films First, un program de training intensiv, iniţiat cu scopul de a sprijini tineri regizori din sud-estul Europei în demersul lor de a-şi regiza primul lungmetraj.

Spaţii de proiecţiii
În 2017, proiecţiile vor avea loc în Piaţa Unirii, Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria, Cercul Militar, Casa de Cultură a Studenţilor, Universitatea Sapienţia, Cinema Dacia, Cinema City Iulius, Someş Open Air, Cinema Mărăşti, Institutul Francez, Urania Palace.

Bilete
Biletele pot fi cumpărate pe www.biletmaster.ro şi direct din aplicaţia mobilă TIFF2017, disponibilă în App Store şi Google Play. Toate biletele şi cardurile vor fi scanate la intrare cu ajutorul cititoarelor de coduri de bare performante. Cei care şi-au achiziţionat bilet online pot intra pe baza acestuia printat sau în format electronic, el putând fi scanat de pe dispozitivele mobile.

***
Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă - MEDIA al Uniunii Europene
Prezentat de: Staropramen
Sponsor Principal: Raiffeisen Bank
Partener Principal: Mastercard
Maşina oficială: Mercedes-Benz
Sponsori: HBO, MOL România, Samsung Electronics România, Tenaris Silcotub, E-ON, Compania de Apă Someş, Avon, Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Persil, McDonald's, Nespresso, Jameson, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Aegon, UPC, Noumax, Nikon, CSI Romania, Electroglobal, Sykes, Farmec, PMA Invest, Promelek, Vel Pitar, Lecom, Agressione, SDL, Ax Perpetuum
Partener Logistic Oficial: DHL
Co-producători: TVR1, TVR Cluj
Parteneri media: TV5 Monde, Shorts TV, Europa FM, Zile şi Nopţi, Cinemagia, Glamour, VIVA!, Unica, Psychologies, Business Review, Vice, Decât o Revistă, Scena 9, Radio România Cultural, Cinemap, Cineuropa, Film New Europe, News.ro, A List Magazine, Observator Cultural, Life.ro, LiterNet, Urban.ro, Muzzix.ro, AaRC.ro, Umblat.ro
Parteneri media locali: Transilvania Reporter, Sinteza, Radio Cluj, Monitorul de Cluj, Ziua de Cluj, Erdely Naplo, Kronika, Infotrafic, I Love Cluj, Transindex, Filmtett, Clujul Cultural, I Like Cluj
Partener de monitorizare: mediaTRUST








 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2017


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 10 pentru FILM la TIFF, 2017, Comunicat de presă
 Realitate virtuală, cinema interactiv şi experienţe inovatoare într-un nou program InfiniTIFF - TIFF, 2017, Comunicat de presă
 Campania de imagine TIFF 2017, Comunicat de presă
 Actriţa Tora Vasilescu, Premiul de Excelenţă la TIFF, 2017, Comunicat de presă
 Zilele Filmului Românesc la TIFF, 2017, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2017


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer