Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Ultima zi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Numărându-ne morţii - Note despre Ultima zi


Mihai Brezeanu

mai 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Atenţie! Urmează păreri înţesate de spoilere

Ultima zi se încheie cu patru împuşcături. Pe care doar le auzim. De văzut, vedem doi câini saturându-se din zecile de fripturi lăsate în urmă de cei patru bărbaţi ocupaţi acum cu pac-pac.

De tras, ştim cine trage. Primarul (Doru Ana). Stăpânul. Baronul. Dumnezeul locului.

De murit? Cine moare? Moare cineva? Poate inginerul pornit pe drumul călugăriei (Mimi Brănescu)? Poate poliţistul-slugarnic (Adrian Vancică) sau conducătorul, nu mai puţin slugarnic, al unei bizare Ligi creştine (Adrian Ciglenean)? Nimeni? Toată lumea? Sau nu mai e (ne)voie să moară nimeni în lumea aceasta post-apocaliptică pe care o desenează Gabriel Achim pe fundalul dialogurilor şi destinelor din prim-plan?

Se joacă la Bulandra un spectacol, Conversaţie după înmormântare, în care una dintre cheile care permite înţelegerea e atenţia acordată numărului de cruci dezvăluite în scena finală. În Ultima zi, secvenţa finală nu dezvăluie nimic. Dar numărătoarea morţilor e la fel de importantă.

*
Pentru ca toate cele patru personaje să dispară, ar fi nevoie ca primarul să se sinucidă. Adică, ar trebui ca şeful-suprem al orăşelului de câmpie scufundat în sărăcie şi în sclavagism 2.0 să se trimită pe lumea cealaltă. În a cărei existenţă nu crede! Este un astfel de gest plauzibil?

Într-una dintre puţinele secvenţe calde ale filmului, camera lui George Chiper urmăreşte ochiul lui Doru Ana în al cărui iris se reflectă luminile nocturne de pe turnurile de răcire ale rafinăriei de la Brazi. Ana vorbeşte rar şi egal. E un intermezzo în şuvoiul incontinent cu care marele actor e la un pas să confişte universul sonor al filmului.

În speech-ul de la rafinărie, primarul evocă redeschiderea unei anchete DNA. Subiectul revine în dimineaţă următoare, de-a lungul monologului ultra-personal al poliţistului căruia Adrian Vancică îi oferă o umanitate cu totul specială.

Frica celor doi e palpabilă. În numele ei, mai multe personaje din România reală au ales calea fără de întoarcere. De ce n-ar face-o şi personajul lui Dora Ana?

*
Nae Caranfil ne-a arătat, în Filantropica, cum se construieşte iluzia pe care se bazează, adesea, cerşetoria. Pe bază de Gheorghe Dinică.

Gabriel Achim ne arată, în Ultima zi, cum funcţionează iluzia cerşetoriei. Pe bază de Constantin Cojocaru. Potenţat de formidabilul sunet reuşit de Alexis Marzin şi Florian Titus Ardelean (sound design), Cristinel Şirli (mixaj), Cristiana Apostol, Cristi Călinescu şi Iolanda Gîrleanu (înregistrare dialoguri). Constantin Cojocaru, actorul pe care, dacă l-ar cunoaşte, David Lynch l-ar distribui în toate seriile de Twin Peaks şi l-ar lăsa să vorbească orice în româneşte. Pe orice ton. Ar fi suficient pentru ca să provoace coşmaruri şi celor mai cinici dintre fani.

*
Dacă filmul se termina odată cu venirea dimineţii, Doru Ana era doar un continuator al respectabilei linii de mahări locali portretizaţi de cinema-ul românesc de-a lungul anilor. Şi filmul ar fi fost un soi de when Leviafan / Leviathan meets Bir zamanlar Anadolu'da / Once upon a time in Anatolia mioritic.

Atâta doar că filmul continuă de-a lungul celei de-a doua zile. Şi Ana îşi conduce personajul dincolo de clasicul baron local. Pe măsură ce minutele curg şi ceilalţi drumeţi se scufundă fără speranţă în plasele lui de păianjen, discursul său capătă note absurde, acţiunile sale sunt îmbibate în cruzime.

Nu atât viscolul din Bucegi şi imaginile de "SF minimalist, apocaliptic" de la sus-numita rafinărie (citiţi cronica lui Ionuţ Mareş, în Ziarul Metropolis!) desenează conturul de dincolo de ultima zi a planetei, cât extraordinara capacitate a lui Doru Ana de a ne trage după el în faldurile Sălaşului cel Negru la a cărui apariţie tot contribuim prin frică, pasivitate, neîncredere.

Are dreptate baronul când urlă "Eu am mai multă imaginaţie decât voi toţi la un loc!". E drept, e relativ uşor să fii cel mai cel când în jurul tău ai ras, pe bază de umilire, tot ce mişcă. Dar nu e chiar lucru evident descinderea în forţă în iad şi zidirea trapei de acces după ce te-ai asigurat că tot ce contează (oameni, sentimente, religii, arte, valori, repere) a fost prăbuşit înăuntru.

*
Care e, de fapt, ultima zi? Cea a drumului cu întoarcere spre mănăstirea din munţi? Cea a mesei fără de întoarcerea din viloiul din câmp?

*
Care e faza cu cinema-ul? La ce bun dânsul? Uite, Noul Val, de pildă. Cinema realist. Decupat din viaţă. A schimbat pe cineva oglinda aşezată de pleiadă de filme multi-premiate în faţă boborului cinefil?

Şi atunci? Nu mai bine punem noi camera direct în mâna celor pe care i-am dori ridiculizaţi pe ecran? Nu mai bine un video-selfie vesel să prestăm?

*
Conform unei cărţi invocate de către domnul inginer, pe lumea asta există patru categorii de oameni. Minte, Inima, Cald, Rece. Combinaţii ale celor patru luate câte două. Ultima zi se încheie cu patru împuşcături. Câte una pentru fiecare tipologie umană? Apoi, linişte şi doi câini hăpăind. Dur!




 Toate articolele despre Ultima zi
 Toate articolele despre Festivalul filmului european, 2017
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2016


1 comentariu

  • cîinii, oamenii
    Eva Omega, 29.05.2017, 21:50

    Cîinii ăia mie-mi amintesc de un film olandez - Borgman.
    Borgman, un film despre acelaşi tip de lipsă de umanism şi umanitate, doar că pe dos. Cîinii care rămîn cînd umanul dispare. Nu am văzut nici Cîini (Mitrică), nici Cîini albi (Mundruczo), dar Borgman e foarte apropiat.
    Cred că Ultima zi este un film de geniu. Prin trimiterile la social, prin ecuaţia simplificată a societăţii. Prin tipologiile umane şi prezentarea lor explicită. Prin faptul că, precum Son of Saul, lasă într-o zonă de neclar ce nu e nevoie să ştim (pentru că ştim deja prea bine).

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Un talent încă nedecantat - Ultima zi (de Gabriel Achim), Andrei Gorzo
 Ultima zi sau fericita întristare, Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer