noiembrie 2017
Lady Macbeth
Fereşte-te de patima femeii îndrăgostite! aşa ar trebui să sune avertismentul pentru cei care se încumetă să privească pînă la capăt acest film. Începe lent şi înşelător. Cu o nuntă. Mireasa, abia ieşită din adolescenţă, are priviri speriate, de pasăre prinsă în colivie. Apoi ne mutăm într-un decor apăsător din Anglia rurală a secolului al XIX-lea. O servitoare o pregăteşte pe fată pentru ritualul nupţial. Mirele este un bărbat ce are de două ori vîrsta ei şi nu dă semne că ar intenţiona să fie tandru sau afectuos cu proaspăta lui soţie. Ba din contră: îi repetă pe un ton dur că ieşirile în aer liber nu îi sînt recomandate, că ar fi bine să stea mai mult în casă, dar să aibă grijă, este una extrem de răcoroasă. Îi porunceşte să se dezbrace şi te aştepţi să se consume actul consfinţit în biserică. Presimţi că ar putea fi unul brutal, dacă iei în calcul asprimea cu care soţul i se adresează fetei, însă ai parte de prima abatere de la ceea ce credeai tu că se va întîmpla. De fapt, femeia este doar privită, mariajul rămîne o legătură bazată pe subordonare verbală, nu şi strict fizică. Într-o societate bazată pe patriarhat şi guvernată de "gura lumii", nevasta se cade să fie obedientă, doar este proprietatea bărbatului, din moment ce îi poartă numele; dar acesta nu pare să aibă nevoie de trupul ei decît pentru a-şi produce singur plăcere.

Katherine a fost vîndută de tatăl ei. De parcă un soţ lipsit de afecţiune nu era de ajuns, intervine în scenă şi un socru extrem de autoritar care îi controlează fiecare mişcare şi o îndeamnă să nu se abată de la îndatoririle către fiul său. În această lume dominată exclusiv de bărbaţi, ghiceşti că tînăra mireasă va trăi cu altcineva dragostea de care nu are parte în această casă neprimitoare. Şi că îşi va lua soarta în propriile mîini. Însă nu-ţi trece prin cap de ce sînt efectiv capabile aceste mîini.

Dacă tot am pomenit de casă, merită spus că spaţiul în care se construieşte drama la care asistăm este un personaj în sine. Sîntem obişnuiţi din reconstituirile istorice ale unor drame victoriene să vedem case mari, cu faţade impunătoare şi sobre. În Lady Macbeth, privirea camerei de filmat nu urmăreşte exteriorul clădirii, ci sondează doar interiorul. Este un univers închis, ca o temniţă, prin care bîntuie nestingherită o pisică (reminiscenţă a vrăjitoarelor din piesa marelui Will şi care prevestesc ursita implacabilă?), cu uşi care nu se închid şi prin care poţi fi spionat, cu podele care scîrţiie şi ferestre ce subliniază langoarea fetei căreia i se refuză bucuria plimbărilor în aer liber. Tot un element de decor va fi, din punct de vedere auditiv, declanşatorul schimbării de registru a filmului. În momentul în care Katherine face dragoste cu amantul ei, un grăjdar gata să îi ofere iubirea refuzată prin statutul de femeie măritată, patul se zgîlţîie atît de violent încît ai zice că se prăbuşeşte întregul edificiu. Ce-i drept, casa rămîne în picioare, dar lumea se dă peste cap. Din fata inocentă, aparent fragilă şi supusă abuzurilor, personajul principal se transformă într-o femeie fără scrupule.

Shakespeare a scris Macbeth în 1606. Inspirat de cunoscuta tragedie despre destinul generalului manipulat de setea de putere a soţiei sale şi devenit rege al Scoţiei, rusul Nicolai Leskov a mutat accentul pe personajul feminin, într-un text din 1865 numit Lady Macbeth of Mtsensk şi publicat chiar de Dostoievski în propria lui revistă. Acest din urmă text a stat la baza ecranizării lui William Oldroyd, care se află la primul său lungmetraj. Cu atît mai mult cu cît avem de-a face cu un debut, se cuvin aprecieri pentru reuşită. Să stăpîneşti tehnica trecerii de la dramă spre thriller şi să redai complexitatea psihologică a poveştii nu e puţin lucru. Iar acest regizor britanic pare că ştie ce face. Are scene lente, cadre lungi, atenţie pentru detalii şi filmări picturale, dar şi ruperi de ritm ce te iau prin surprindere. Este adevărat că e bine susţinut şi de distribuţie. Toţi actorii sînt buni, dar Lady Macbeth este excepţională. Florence Pugh are numai 21 de ani, dar veţi descoperi o actriţă de o maturitate incredibilă. Este deosebit de expresivă, cameleonică şi talentată. Ba mai şi vorbeşte pretenţios, cu accentul posh english, care o face adorabilă. Vă garantez că va reprezenta o mare surpriză felul în care joacă trecerea de la ingenuitate la cruzime. Căci în numele iubirii, Lady Macbeth nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopurile. Are un instinct de supravieţuire fantastic şi te întrebi de unde îi vine forţa de a se transforma din victimă în călău.

În tragedia pe care se bazează la origine povestea, Macbeth nu poate fi ucis de om născut din femeie. În filmul regizat în 2016 şi premiat la multe festivaluri importante, femeia este cea care ucide. Senzuală, puternică şi neîndurătoare, fiinţa malefică pe care o credeai un copil te înfioară atunci cînd rosteşte cu sînge rece replica celebrului Shakespeare: It is done. S-a săvîrşit.

Regia: William Oldroyd Cu: Florence Pugh, Cosmo Jarvis, Paul Hilton, Naomi Ackie, Christopher Fairbank

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus