Radio Cluj / iunie 2017
Festivalul TIFF 2017
A fost numit Brigitte Bardot în variantă masculină. Poate pentru că era greu de găsit un echivalent masculin pentru ce a însemnat Alain Delon în anii săi de glorie. Talentat, frumos, şarmant. Atribute care rămân alăturate numelui şi renumelui său şi la cei aproape 82 de ani. Pare că vârsta n-a trecut peste el şi anii au fost blânzi, are aceeaşi strălucire în ochi, şi-a păstrat zâmbetul cuceritor, este capabil să electrizeze audienţa. Îmbrăcat în cămaşă deschisă la ultimii nasturi, cu sacou elegant şi mâinile în buzunare, l-am văzut la Cluj vrăjind 3.200 de oameni care au venit în piaţa Unirii, dornici să îl atingă şi să strige "Alain, je t'aime!".


Este sentimentul pe care l-au simţit pentru el generaţii întregi care l-au adulat. Dragostea este pentru mine cel mai important lucru în viaţă. Cel mai mult pe lume am iubit femeia, ea înseamnă dragoste şi datorez totul în viaţă femeilor, a spus Alain Delon la întâlnirea cu presa. Când m-am îndrăgostit, m-am îndrăgostit brusc, nu e un proces care se produce treptat, în câteva zile sau săptămâni, e de-ajuns o privire. Pentru femei am făcut totul, ele m-au motivat.

A învăţat limba germană de dragul lui Romy Schneider? Nu, nu avem nevoie de limbaj pentru a fi fericiţi. Nu ştiu decât două lucruri în germană, unul dintre ele este "ich liebe dich". Ea a învăţat franceză pentru a putea juca alături de mine.


A colaborat cu mari regizori precum René Clement, pe care îl consideră unul dintre cei mai importanţi regizori francezi, cu Luchino Visconti, Jean-Pierre Melville şi mulţi alţii.

Nu poate alege un singur film despre care să spună că este cel mai important pentru el, sunt zeci de filme care au constituit provocări în carieră: Plein Soleil (după romanul Talentatul domn Ripley, de Patricia Highsmith), Rocco şi fraţii săi, Piscina, Ghepardul.


Din păcate, acum au dispărut toţi oamenii importanţi pe care i-a cunoscut din lumea filmului, unii i-au fost prieteni şi s-au stins din viaţă. I-a iubit, i-a respectat şi a învăţat de la ei.

Jean Gabin a fost mentorul său. Era foarte pasional, putea iubi şi urî cu aceeaşi intensitate. Pe mine m-a iubit şi m-am bucurat atunci când mi-a permis să îi spun pe numele mic, Jean. Eram bucuros şi mândru de asta.

S-a dus o epocă, spune Alain Delon cu regret în glas, în prezent se fac filme pentru bani. De aceea preferă să se retragă din cinematografie, este mai bine să trăieşti din amintiri decât să faci ce nu-ţi place. Eu mă consider fericit şi sunt mulţumit: am făcut toată viaţa ce am vrut şi ce mi-a plăcut. Este ceva ce nu se poate cumpăra, nu are preţ.


Când era mic visa să fie poliţist, nu s-a gândit niciodată să devină actor. Însă la primul său film, Quand la femme s'en mêle, atunci când s-a aflat prima oară pe un platou de filmare, regizorul Yves Allegret i-a spus ceva ce l-a urmărit toată cariera: Fii tu însuţi! Priveşte aşa cum priveşti! Zâmbeşte aşa cum zâmbeşti, vorbeşte aşa cum vorbeşti! Nu juca! Trăieşte!

Am trăit şi noi bucuria de a-l vedea în carne şi oase pe Alain Delon. Je suis heureux! Je vous ai apporté le soleil! au fost primele cuvinte pe care le-a adresat clujenilor. Grand merci, Monsieur Delon!


Descarcă broşura TIFF 2017 aici..



0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus