Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Teströl és lélekröl / On Body and Soul

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ne vedem la noapte - Testről és lélekről / Despre trup şi suflet


Cristina Zaharia

iunie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Foarte ciudat la noi că nu cunoaştem cinematografiile vecinilor noştri, a părţii acesteia de continent, a zonei balcanice. Dar suntem la zi cu toate blockbusterele cu supereroi, chiar şi cu cele mai inepte ca Batman vs. Superman.

Acum, sincer, bănuiesc că sunt destul de puţini care au avut norocul să vadă alte filme realizate de regizoarea maghiară Ildiko Enyedi, de la filmul ei de debut în lungmetraj, Secolul meu XX / Az én XX. századom, din 1989, atât de poetic, de special în alb-negru, până la Simon Magus, din 1999. Sper însă ca, după ce veţi vedea delicata poveste de dragoste de acum, să mergeţi şi să le căutaţi. Chiar dacă atât de diferite în formă, sunt legate de pure sentimente, de candoare şi de o remarcabilă bunătate a personajelor. Ceea ce e rar, e de preţuit.

Filmul de acum, Testről és lélekről / Despre trup şi suflet începe brusc, după un generic senzorial cu vântul prin frunzele pădurii, cu un luminiş nins. Cu linişte. Linişte ce va fi prezentă în mare parte din tot filmul. Cu o ninsoare tăcută, frumos cernută. Şi cu un cerb graţios ascultând atent sunetele pădurii. Şi ţi-e frică în sală ca spectator, pentru că suntem atât de hrăniţi cu clişee, să nu se întâmple ceva cumplit, să nu fie cerbul acesta frumos ucis degeaba şi aiurea în zăpada curată. Însă regizoarea ştie foarte bine ce îşi doreşte să ofere. Scenarist şi regizor, ea preferă să aducă tandreţea. Un cerb şi o ciută se uită lung şi cu ochi mari unul la celălalt, iar cerbul îşi lasă capul pe spatele îngheţat al partenerei. Ce scenă splendidă să începi o poveste. Cum or fi reuşit să-i filmeze astfel?

Şi nici nu îţi revii complet din prima scenă, că vin, e adevărat, exact acele imagini cumplite pe care le presimţeai. Dar din cu totul altă parte. Regizoarea alege, pentru ca diferenţele şi metaforele să fie şi mai clare, şi mai puternice, să-şi plaseze acţiunea poveştii în locul cel mai bizar şi mai greu de privit, într-un abator, în ţarcurile unde vitele aşteaptă speriate să fie căsăpite, stând cu copitele delicate pe betonul rece şi în propriile dejecţii de frică. Iar imaginile de tranşare te îmbolnăvesc, îţi promiţi acolo în sală să nu mai mănânci carne vreodată. Tocmai de aceea, e cu atât mai uimitor ceea ce urmează.

E un film realist, în timp real, destul de static, fără cine ştie ce filmări extravagante, fără muzică. Replici puţine, personaje cumva abulice. Dar accepţi, înţelegi asta, dat fiind locul unde muncesc. Angajaţi, un director economic, prietenul lui de la resurse umane, noi angajaţi, un tânăr care promite conflictul filmului, plus o controloare a calităţii, tânără dalbă şi blondă femeie, arătată corectă la birou şi acasă. Uşor maniacă - cu totul curat şi aliniat -, dar, încă o dată, dat fiind mediul alienant, accepţi convenţia.

Scenele de la început tot apar în poveste şi ai câteva secunde impresia că e cam plictisitoare paralela între animalele acestea cumva înrudite, dar atât de diferite în noroc - unele ucise, celelalte bucurându-se de libertatea de a călca pe pământ şi frunze. Crezi că ai prins un fir oarecum previzibil şi că tot filmul va pendula comod între pădurea largă şi aer şi ţarcurile de sacrificiu. Dar regizoarea face iar o răsucire neaşteptată, când complică povestea cu un furt şi o anchetă a poliţiei la faţa locului. Cu vizita unui psiholog care e pus să afle ce şi cum despre toţi. Şi, până atunci, fiecare cu singurătatea lui, cu tânjirea şi lucrurile de nespus celorlalţi. Nu te aştepţi să existe umor, dar acesta vine şi te ciupeşte brusc. Surâzi, râzi mirat. După primul sfert de film, acesta începe cu adevărat, iar ce urmează este pur şi simplu încântător.

Aflăm că totul are un rost al său. Că scena din pădure este visul lui, al protagonistului acesta în vârstă, cu ochii lui frumoşi şi clari, directorul economic cel timid şi retras, cu mâna lui paralizată, Geza Morcsanyi foarte bun în rol. De aici încolo povestea se umple cu detalii mici. De scene sensibile, de străfulgerări de frumuseţe. Cum e posibil ca doi oameni necunoscuţi să viseze fix acelaşi vis? Aceleaşi locuri şi mici întâmplări? Asta trebuie să descopere şi psiholoaga şi chiar cei doi implicaţi în acest mic miracol numai al lor. El de treabă şi demn, ea cu puternic retard emoţional, amândoi însă cu o bogăţie interioară dincolo de realitatea prea frustă care-i uneşte. Doi oameni simpli ce-şi descoperă dincolo de convenţiile şi măştile sociale ce au ei mai pur în sine.

De mult nu aţi văzut pe ecran reacţii mai sincere, mai directe, scene mai ciudate, cu francheţea aceea numai a marilor timizi care dau cu bâta în baltă. Scenele cu ea, cu această Maria de la controlul calităţii, care, abia acasă, într-un joc de păpuşi, reuşeşte să spună ce trebuie, ce-ar fi fost bine pentru relaţia romantică a celor doi, o banalitate pentru toţi cei normali din jur, o luptă de Sisif pentru ea - cele mai înduioşătoare, mai poetice pe care le-aţi văzut după mult timp. Numai la Alejandro Jodorowsky în filmul său Poezie fără sfârşit/ Poesia sin finesia sin fin am mai văzut aşa scenă emoţionantă cu păpuşi. 

Filmul are suspans, are fior tandru, are personaj comic în minunata femeie de serviciu în vârstă care-şi permite să fie teribil de sinceră. Eroina ascultând fără reacţie bubuitul muzicii metal - adorabilă această Alexandra Borbely. Un rol dificil pentru ea, unul de compoziţie, nu atât fizic, de schimbare, cât să poată să fie atât de emoţionantă cu o partitură autistă, să transmită atât cu ochii, iar noi să îi descoperim frumoşi pe parcurs. Cu trupul ei alb chiar de Albă ca Zăpada - cum râd cei din fabrică de ea -, cu scena cea mai reuşită din film, a sinuciderii. Căci, da, veţi vedea, sângele acela ţâşnind ca la vitele tăiate mai devreme devine la regizoarea aceasta talentată scenă antologică, originală, comică şi ciudată deopotrivă, momentul de climax, de potrivire a personajelor betege de aici. După acest moment, fiecare cu mâna lui inactivă acum, formând un cuplu perfect, tăcut. Borbely reuşeşte să te ia cu ea în această excursie de descoperire cu fericire a trupului, de localizare a sufletului, iar călătoria e foarte simpatică, foarte frumoasă de privit.

Muzica, când apare, pentru personajul feminin, ca şi pentru noi, creează implozie. Laura Marling cu a ei "What He Wrote" -
"I'm broke, please send for me.
But I'm broke in two, and spoken for
Do not tempt me.
Her skin is white
And I'm light as the sun
So holy light shines
on the things you have done
"


Trebuie să aveţi răbdare. Şi decenţă. Este un film special. Despre candoare de care cu uşurinţă se poate râde. S-a râs şi în sala de la vizionarea de presă, unde ai pretenţii, aşa că nu ştiu. Nu cred că va avea cine ştie ce încasări. Pentru că nu este un film de cinema, de multiplexuri. Este o mică bijuterie de festival - a şi primit Ursul de Aur la Berlin anul acesta, în 2017, dar nu ştiu câţi de mulţi îl vor iubi ca plătitori de bilet. Şi ar fi păcat, pentru că e un cadou foarte frumos.

Rotund, începe şi se termină (aproape) la fel, cu pădurea sălbatică. Ce se întâmplă cu sufletul, după ce trupul este satisfăcut? Se aşază? Se depune? Se înalţă? Toarce fericit? La regizoare rămâne doar pacea. Doar liniştea. Frumos.

Filmul tocmai a luat premiu la Festivalul de la Sidney pentru "cel mai îndrăzneţ şi curajos film de actualitate". E adevărat, îţi trebuie curaj să mergi dincolo de suprafaţă.




 Toate articolele despre Teströl és lélekröl / On Body and Soul
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2017
 Toate articolele despre Festivalul de film Berlin, 2017


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Despre noi şi cei de lângă noi - Testről és lélekről / Despre trup şi suflet, Andrei Vornicu
 Şi ciutele se-mpuşcă, nu-i aşa? - Testről és lélekről / Despre trup şi suflet, Marian Rădulescu
 Simetrii şi contemplare - Testről és lélekről / Despre trup şi suflet, Marian Rădulescu
 Jurnal de festival (IV). Miercuri la TIFF, 2017, Anca Mureşan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer