noiembrie 2018
Zilele Filmului German, 2018
Timp de şapte zile, între 23 şi 29 noiembrie 2018, cele mai bune filme din cinematografia germană recentă vor fi proiectate la Cinema Elvire Popesco în cadrul celei de-a 13-a ediţie a Zilelor Filmului German organizate la Bucureşti de Goethe-Institut.

De la filmele de public până la cele de festival şi documentare ediţia din 2018 are o selecţie care include comedii, filme psihologice, documentare şi filme biografice. În fiecare an Goethe-Institut invită un alt selecţioner să aleagă filmele fiecărei ediţii.

În 2018, Boglarka Nagy este cea care ne invită la film: "cred că am strâns laolaltă filme în care m-am putut regăsi pentru motive foarte diferite: convingerea mea că actul artistic este un act responsabil - chiar şi când este extrem de jucăuş; experienţa că anumite alegeri schimbă viaţa în mod radical şi este bine dacă aceste alegeri sunt asumate chiar dacă aduc cu ele o perioadă de nesiguranţă; frumuseţea firescului şi a profunzimii trăirilor umane; încercarea de a integra tehnologia modernă în viaţa de zi cu zi în aşa fel încât să se evite dependenţa; digitalul ca posibilă cale de evadare către un univers ideal sau pur şi simplu paralel. La toate acestea se adaugă şi o sensibilitate pentru spiritul francez, imposibil de renegat după nouă ani bogaţi în cultură petrecuţi la Institutul Francez."

Spectatorii prezenţi la Cinema Elvire Popesco se vor putea întâlni şi cu o parte din realizatorii filmelor selectate. Astfel proiecţia de sâmbătă, 24 noiembrie 2018, a filmului 1000 Arten den Regen zu beschreiben / 1000 de feluri de a descrie ploaia va fi urmată de un Q&A la care vor fi prezenţi: Karin Kaçi - cea care semnează scenariul, operatorul Andreas Köhler şi producătoarea Melanie Andernach.

De remarcat sunt şi filmele ce îi au ca figuri centrale pe unele dintre cele mai cunoscute personalităţi artistice din spaţiul european: "pe lângă Romy Schneider, programul vă oferă posibilitatea de a vă apropia de încă una dintre cele mai mari personalităţi artistice - suntem siguri că filmul documentar despre Beuys va fi un punct culminant pentru iubitorii de artă!
Ultima seară îi este rezervată filmului Gundermann, despre viaţa lui Gundi - controversatul
compozitor de şlagăre RDG-ist, care în timpul zilei lucra pe excavator. De aici şi cuvântul-
cheie pentru deja tradiţionala petrecere din încheierea festivalului: după film, vă invităm
în Pavilionul 32, noua sală de evenimente a Goethe-Institut, pentru a sărbători împreună pe
muzica Schlager-Disko a lui DJ Eugen Rădescu!" Aşa cum declară Evelin Hust, Directorul Goethe-Institut, finalul festivalului este marcat de petrecerea la care se vor asculta cele mai cunoscute şlagăre germane şi nu numai, la care, toţi spectatorii #ZFG13 sunt invitaţi să participe, accesul fiind liber.


Biletele au fost puse în vânzare şi se găsesc la casa de bilete a Cinema Elvire Popesco sau pe Eventbook.ro.

În 2018 Zilele Filmului German propun publicului şi o serie de jocuri. De la plicurile cu bilete la film ascunse prin oraş până la treasure hunt-ul ce va avea loc sâmbătă, 24 noiembrie 2018, la Goethe-Institut.
Despre toate puteţi afla pe pagina de Facebook: www.facebook.com/ZileleFilmuluiGerman sau de pe contul de Instagram: @zilelefilmuluigerman.


Cea de-a 13-a ediţie a Zilelor Filmului German este organizată de Goethe-Institut şi se va desfăşura la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti între 23 şi 29 noiembrie 2018.

Goethe-Institut este o instituţie culturală care promovează cultura Republicii Federale Germania pe plan mondial. Prin informaţii despre viaţa culturală, socială şi politică prezintă un tablou vast al realităţii germane. Zilele Filmului German este unul dintre programele culturale pe care le desfăşoară în România.

Parteneri: Independenţa Film, Brot Manufactur.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Zile şi Nopţi, Cinemagia, Ziarul Metropolis, The Institute, LiterNet, Life.ro, Film Menu, CineFan, Sub25, Oraşul Meu, Urban.ro, MovieNews, CinemaRx, Cooperativa Urbană, AARC - All About Romanian Cinema, Radio România Cultural, Modernism.ro, A List Magazine.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus