Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Manchester by the Sea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

As life goes by - ghid de supravieţuire în vremuri de furtună - Manchester by the Sea


Anca Mureşan

ianuarie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Unele filme îmi plac înainte să le văd. Există un fel de atracţie spre un titlu sau altul şi intuiesc cumva de la bun început că o să mă ia de pe picioare. Nu pot explica clar cum se întâmplă una ca asta, dar este limpede că se întâmplă. La fel a fost şi cu Manchester by the Sea. Am auzit despre el acum câteva luni, când presa americană a început să îl laude. Apoi a fost nominalizat la principalele premii din cinematografie şi am intrat într-un fel de competiţie cu un prieten pasionat de filme, subiectul întrecerii fiind care dintre noi reuşeşte să îl vadă mai întâi. O să îi trimit articolul ăsta ca probă că l-am văzut prima şi am câştigat pariul. Dar mult mai important decât pariul personal este că, privindu-l, am câştigat două ore şi cinsprezece minute petrecute în cel mai emoţionant mod cu putinţă.

Manchester by the Sea se adresează resorturilor intime ale fiecăruia dintre noi, ne stoarce lacrimi şi ne demonstrează că viaţa nu are manual de utilizare. Cu toate astea, filmul poate fi considerat un ghid de supravieţuire. Cum să treci peste o pierdere, cum să faci faţă suferinţei, cum să trăieşti după moartea cuiva drag? Şi asta fără să dea sfaturi practice copiate din cărţile de self-help, fără să pretindă că îţi oferă reţete. Pentru că reţetă nu există.

Lee Chandler este îngrijitor în Boston, se ocupă de ţevi, instalaţii şi alte cele în câteva clădiri cu apartamente închiriate. Primeşte un telefon de la spitalul dintr-un oraş din apropiere care îl anunţă că fratele său mai mare, Joe, a fost internat în stare gravă. Se urcă în maşină şi conduce până acolo. Numai că nu îl mai prinde în viaţă şi o vizită la avocat, pentru citirea testamentului, îl pune în faţa unei provocări de neimaginat: devine tutorele lui Patrick, nepotul său de 16 ani. Un tip singuratic, cu probleme destul de grave de relaţionare, măcinat de o tristeţe recentă, care se suprapune peste o tristeţe şi mai grea şi mai veche, este nevoit să îi poarte de grijă unui tânăr confruntat cu lipsa unei mame alcoolice, dispărută de ani de zile din viaţa lui, şi care acum se trezeşte şi fără suportul patern. Lee, cândva un tată iubitor, dar care a făcut greşeli imense ce au dus la pierderea propriilor copii, trebuie să joace din nou rolul de tată, de această dată pentru un adolescent tulburat nu doar de dificultăţile vârstei, ci şi de poziţia ingrată în care se află, nevoit să se bazeze pe ajutorul unui unchi instabil.

Joe a fost liantul care a ţinut familia unită, farul care i-a susţinut pe toţi în cele mai grele încercări. Însă acum Joe nu mai este şi fiecare trebuie să îşi ia destinul în mâini. Se spune că timpul le rezolvă pe toate şi vindecă orice, dar poate el cu adevărat să vindece? Grea întrebare. Există răni care refuză să se închidă, există o vină care poate fi mai grea decât o piatră de mormânt. Nu te învaţă nimeni cum să mergi mai departe, nu-ţi spune nimeni cum să trăieşti după ce întreg universul se prăbuşeşte şi dragostea se transformă în ţărână.

Un subiect deprimant, cu oameni deprimaţi, într-un decor, hai să nu zic deprimant, dar dezolant. Acţiunea filmului se petrece într-o iarnă cumplit de friguroasă, morţii nu pot fi înmormântaţi, căci pământul este prea îngheţat şi nu pot fi săpate gropi. Cei rămaşi în viaţă sunt forţaţi să se descurce cum pot, să supravieţuiască, bântuiţi de trecut şi copleşiţi de durere.

S-ar putea să plângeţi la Manchester by the Sea, şi nu vă recomand să vă uitaţi la el singuri, e mai bine să poţi ţine pe cineva de mână sau să îi ceri cuiva o batistă atunci când simţi că fragilitatea umană, zugrăvită magistral pe ecran, năvăleşte tulburător dincolo de el. Dar veţi şi râde. Pentru că toată povestea este învăluită într-o aură sublimă de delicateţe, în ciuda dramelor prin care trec, personajele nu îşi pierd umanitatea şi umorul. Lee este jucat impecabil de Casey Affleck (în viaţa reală fratele lui Ben Affleck, premiat pentru acest film cu Globul de Aur 2017 pentru cea mai bună interpretare într-un rol principal şi momentan nominalizat la Oscar 2017), dă impresia că pluteşte deasupra unei mări calme, mare ce ascunde totuşi furtuni iminente şi profunzimi nebănuite.

Excepţional şi Kenneth Lonergan, care semnează deopotrivă regia şi scenariul, reuşeşte să conducă filmul cu o mână de maestru. Ritmul, atmosfera, muzica, toate sunt perfect dozate. Scena întâlnirii dintre Lee şi Randi, fosta lui soţie, este memorabilă. Ea a făcut ceea ce ni se spune că trebuie să facem după ce ne moare cineva şi suntem sfâşiaţi de neputinţă şi durere. A mers mai departe, şi-a continuat viaţa. Dar s-a vindecat cu adevărat, avem puterea să uităm trecutul şi să mergem mai departe? Nu vă grăbiţi cu răspunsurile.




 Toate articolele despre Manchester by the Sea
 Toate articolele despre Festivalul DaKINO, 2017


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Anca Mureşan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer