O beție lungă cât istoria universală a teatrului

S-a băut mult în teatru, se bea & hai noroc că se va mai bea. Cocoțați pe coturni au băut la înălțime grecii vin din amfore sub supravegherea lui Bacchus la finalul sărbătorilor dyonisiace & a carnavalurilor, unde firește, așa cum sugerează & titlul eventului, meniul nu era unul vegan, era asezonat cu muzică, dezmăț, pofte carnale & deosebit de mult alcool. Un fel de festival ancestral, un străbunic al Woodstockului sau un "Fringe" despre care nimeni nu știe cum se va termina nici după ce va fi gata.

S-a băut mult, cu pathos & cu patimă pe tot parcursul istoriei universale a teatrului, de la Thespis până după post-modern. (Vezi online celebrul director de scenă Warlikowski care reușește să se îmbete cu vin în timpul unui interviu.) A băut Stanislavsky cu sine însuși dar & cu Nemirovici Dancenko timp de 17 ore într-un restaurant (atât cât a durat proiectarea MHAT-ului) a băut Grotovsky cot la cot cu Ryszard Cieślak vodkă poloneză premium & au fumat mahoarce pe scândurile teatrului sărac. Beckett, poetul disperării sărea din repetiții direct la pult luând halba de brațetă & gluma de guler (așa cum mi-a povestit domnul David Esrig într-un bar din proximitatea academiei Athanor). Dacă tot vorbim despre spațiul german trebuie spus că Brecht la rândul lui a dat multe parale pt. puritatea germană a berii, Auerbach din Faust încă servește valuri de alcool la fel cum Marlowe (că tot veni vorba de dramaturgi) avea o pasiune aparte pentru licorile distilate. Mulți artiști colosali au reușit să sfârșească obștesc cu ficații în flăcări învingând banalele & chinuitoarele treceri în neființă. Cinste lor.

La capitolul alcool teatrul românesc a reușit cu brio să țină pasul cu istoria.

Caietele bufetelor din teatre sunt pline de datorii, o liniuță însemnând după caz o bere, o jumică sau un deț. Multe asemenea liniuțe reușesc să țină practicienii teatrului pe o linie de plutire. Mașinist sau actor, butafor sau director, mai toți slujitorii teatrului trag la măseluță, până & pompierii teatrului beau de sting. Unii actori beau înainte de spectacol un cognac (pt. încălzirea vocii), sau o vodkuliță pt. energie, alții saltă o bere pt. hidratare, fiindcă pe scenă se transpiră, chiar & la spectacolele lectură. Alții beau după show la bufet sau după preferințe într-o locantă de suflet. De cele mai multe ori una micuță, apropiată, ieftină, fără pretenții, plină de clienții casei în care plutește & se respiră un aer stătut & ușor boem.

Se bea cu orice ocazie, se bea în căutarea muzei, de disperare, de plăcere, de tristețe & mai rar de sete. Se bea de ratare dar & de succes. În teatrul românesc s-a băut mult de frig. George Constantin mărturisea că bea în turnee înainte de spectacol ca să nu înghețe personajul pe scenă, "Respiram & parcă ieșeau sufletele din noi". Se bea din cauza frigului interbelic în vagoanele de turneu dar se consuma & în trenurile cu care slujitorii nomazi ai teatrului navetau provincial de la o repetiție la un spectacol.

A băut Caragiale nenumărate beri & șprițuri la Capșa cu Brezeanu care, criță fiind din naștere, nu ezita să intre călare pe cal în restaurant sau să bea cu niște rațe pe masă. Cartea lui de memorii, Amintiri... Vinurile mele duhnea a alcool chiar proaspăt ieșită de la tipar. A băut Vlad Mugur proverbiala bere după fiecare spectacol, la fel cum numeroase libațiuni au executat la Lido, Cotescu, Dinică, Repan, Moldovan, Caragiu, Iordache sau Brăila care nu ezita să doarmă în magazie un weekend întreg (excepție dacă avea spectacol).

Au băut studenții cot la cot cu profesorii, au băut talentații, netalentații, au băut divele, prim-junii, ingenuele, chiar & rezonerii au rezonat cu paharul. Nu de puține ori lemnul meselor din birt a fost tocat de către artiștii teatrului mai abitir decât cel de pe scenă. Pentru mulți dintre ei, după teatru, bodega este o a doua casă.

La drept vorbind, statul la masă după spectacol, băutul, cinatul sau orice activitate conexă spune multe despre nivelul unui colectiv teatral dar & despre calitatea & ținuta actului artistic. Nu neapărat de bine, dar când gașca nu rupe ușa imediat ce a picat cortina înseamnă că mai e ceva de spus acolo, de trăit, de simțit, înțeles sau lămurit. Cine oare să fie mediatorul perfect al acestor stări de fapt?

La birt se fac distribuții, se nasc spectacole & se mai pune de un proiect. Se râde, se plânge, se deplânge, alcoolul reușind să rămână un liant profesional excelent, dar totodată & un defect profesional. Se bea fără discriminare, cu curaj, pe stomacul gol & pe veresie.

Cunosc cazuri de actori închiși preventiv în cabină (cu pantalonii & pantofii confiscați) care săreau pe geam să ajungă la bar, mașiniști care beau dimineața un ștamplu de pălincă, (numa' așe stă decorul drept) dar & directori care beau în birou din ceașca de cafea cu acordul tacit & mustăcit al interlocutorului. Se bea la cabină, la ateliere, în culise, sub scenă, la pod, în trapă, se bea oriunde, la festivaluri, în foyer cât & în curtea din spatele teatrului. Se bea ieftin, vin la plastic, bere premium sau secărică. Cantitatea contează, nu calitatea, nu de puține ori ca & în cazul spectacolelor.

Este celebru în Timișoara un actor care băut fiind a cerut sufleurului în gura mare să i se sufle nu textul, ci titlul piesei, la fel cum & mai celebru este un altul care parfumat fiind, adoarme în sală pe & sub scenă & nu numai că adoarme dar are un sforăit mai baritonal decât un motor diesel. Liniștea sublimă uneori, prin care trec îngeri se sfâșie ușor din cauza unei dâre de alcool.

S-a lăsat cu actori picați morți de beți de pe scenă la Schauspielhaus când în loc de apă pe scenă s-a băut vodkă în numele experimentului, s-a lăsat cu supărări la Sibiu în anul de grație culturală 2007 când Marius Manole a urcat pe scenă cu berea în mână & eructând și-a spus părerea despre spectacolul în care juca. Consumat în preajma scenei alcoolul dă curaj & o stare de relax. Se consumă mult alcool în & pentru teatru. Uneori chiar cu rost.

Teatrul rămâne în ochii publicului o artă ce se sprijină pe o convenție candidă & fragilă. Mobilele sunt pe roți, puștile sunt de lemn, sângele e ketchup, soarele are 1.000 W, iar otrava e boia. Cu tot acest inventar ne chinuim să facem teatru adevărat. Spectatorii știu că Cetățeanul Turmentat se îmbată pe scenă cu apă rece sau cu "șoricioaică". În mod paradoxal multe din bețiile cu aqua chiara de pe scenă au fost "rezolvate & proiectate" cu sprijinul & reazămul unui pahar sau a unei sticle, depinde de ficat.

Așadar, dragă spectatorule, pt. tine & numai din cauza ta & a existenței tale în fotoliile teatrelor beau actorii personajelor oamenilor de teatru.

Când vine vorba despre teatru în crâșmă la "una mică" de fapt se cinstește pentru "la mai mare". Beția de cuvinte, beția de fericire sau beția de geaba produce o mahmureală efemeră. Adevărata beție, cea reală, a cetățeanului turmentat ieșit din cabina de vot, este starea de ebrietate a lucidității.