Și utopia, firul comun. Plecat de la realitatea de care sunt uimit, privind în jur la atâția și atâția oameni ce par a nu trăi într-o lume reală, ci într-o utopie a paradisului terestru. Care extrapolează bunătatea sufletului lor pentru întreaga populație și care cred într-o avântată îmbunare a gândului uman generalizat încât nu mai percep răul decât ca pe ceva rațional, drept care și rezolvarea vine pe cale amiabilă. Utopie generoasă dar născătoare de frustrare, pe de-o parte, și chiar periculoasă prin ineficiență atunci cînd se depășește măsura, când echilibrul între vis și realism este prea mult afectat. "Sfârșitul istoriei și ultimul om" sunt încă departe, dacă nu cumva morganatice.
Howards End este mai întâi un roman de E.M. Forster, apărut în 1910, despre "bărbații și femeile de pretutindeni, îngrijorați că nu evoluau așa cum credeau ei că ar putea evolua".
Este din perioada romanțioasă a începutului de secol, pe când înmugureau ideile novatoare ale democrației și civilizației contemporane. Personajele principale sunt trei: Margaret, Helen și Henry. Primele două sunt surori și locuiesc împreună cu fratele lor într-o casă închiriată în vechea Londră, duc o viață decentă și își dedică bună parte din timp pentru a se cultiva. Minți deschise, spirituale, joviale. citesc literatura timpului, frecventează concerte și se preocupă de artele plastice. Este savuroasă scena în care tânărul Leonard le povestește despre dorința sa de a străbate o pădure despre care citise, animat de dorința de a vedea zorile descrise ca în carte, iar fetele sar repede să reproducă citatul respectiv. Helen este mai visătoare și de fapt ea este cea care declanșează, involuntar desigur, întreaga dramă. Mai întâi prin nepăsarea amuzantă cu care pleacă de la prelegerea pe teme muzicale cu umbrela spectatorului vecin, fără ca măcar să își fi amintit că ea plecase de acasă fără umbrelă. Proprietarul acesteia o urmează pentru a-și recupera obiectul, de o valoare ce nu o putea neglija având în vederea situația lui materială. El intră astfel în scenă, ajungem să știm câte ceva despre viața lui modestă de funcționar care însă are pasiunea cititului, care visează la stele. Care se căsătorește dintr-un sentiment mai aproape de caritate decât de iubire. Care este împăcat cu sine însuși, de unde și prudența, teama de a urma entuziasmanta și nonșalanta invitație a Helenei. Intuiția lui nu a dat greș numai că nu se poate opune atracției, ca un fluture ce sfîrșește prin a fi răpus de lumină. Helen dorește sincer să-l ajute, este activă social și urmărește idealuri nobile, drept care, atentă la comentariul avizatului în lumea afacerilor, Henry, preia de la acesta informația care conduce la sfatul către Leonard de a pleca din serviciul ce părea a deveni falimentar. Numai că vechiul loc de muncă se dovedește a rămâne stabil pe când cel nou trece prin recesiune iar pasul făcut de Leonard are consecințe dezastruoase. Ceea ce declanșează revolta Helenei care îl consideră răspunzător pe Henry și acționează în consecință. Precipitarea evenimentelor, turnura pe care o iau acestea amplifică tensiunea prin descoperirea unei vechi relații amoroase pasagere dintre Henry și juna, pe atunci, viitoare soție a lui Leonard. Complicațiile se ivesc ca în viață. Și desigur că atracția dintre Leonard și Helen, neexprimată până atunci, se materializează și ea, ca să pună capac la toate prin nașterea unui copil. Numai că Helen continuă genul de atitudine copilăroasă, îmbufnată și irațională, sau mai degrabă de o rațiune a utopiei, drept care, în absența comunicării, duce la neînțelegeri și câmp liber acțiunii agresive care culminează cu moartea lui Leonard, "vinovatul fără vină".
Margaret este sora mai mare și mai înțeleaptă, cu farmec fizic și spiritual, cu simț practic, ea fiind cea care asigură bunul mers al familiei ce îl cuprinde și pe tânărul lor frate, preocupat de lumea lui cu delicii gastronomice sau cuminte-educațională. Margaret este jovială și cuceritoare în relațiile cu oamenii încât nu e de mirare că Henry se simte atras de ea și îi propune căsătoria. El este omul de afaceri care judecă exclusiv prin prisma riguroasă a balanței cost-câștig, fără conotații peiorative ci mai degrabă de corectitudine. Pare cinic: "Nu te lăsa condusă de sentimente pentru săraci. Săracii sunt săraci. Îți poate fi milă de ei. Doar atât." Când Margaret îi cere favoarea angajării lui Leonard el îi amintește că favoritismele se înlănțuie și o dată poarta deschisă totdeauna se va găsi o altă justificație și mecanismul corectitudinii se perturbă. Lumea nu este nici pe departe perfectă. Dar Henry nu propune o altă lume mai bună, el doar se ferește să nu devină lumea mai rea. De fapt care este miza acestei povești? Ce este cu Howards End? Ruth, prima soție a lui Henry, o visătoare înnăscută, identificată până la disoluție cu peisajul paradisiac în care a crescut, ajunge printr-un complex de împrejurări să se împrietenească, altfel de loc greu, cu Margaret care prin firea ei știa să ofere fiecărui om un chip zâmbitor, o vorbă bună și certitudinea unui sprijin de suflet. Așa se face că Howards End, proprietatea rurală, este lăsată moștenire pentru Margaret. Un bilet scris cu mâna tremurândă pe patul de moarte. Un bilet fără valoare legală dar care pentru familie devine apăsător și chiar dacă este ars imediat, influențează toate gesturile ulterioare. La final Henry reușește de fapt să pună ordine în toate: Margaret ajunge să moștenească Howards End, atât pentru ea și mai ales pentru copilul născut de Helen.
Sa privim încă o dată personajele. Cele secundare ilustrează atitudini larg răspândite de indiferență și îngustime a viziunii sau de modestie și cumințenie, ori de agresivitate și rudimente de comportament. Dar cele principale sunt purtătoare de mesaje semnificative. Helen este extrema utopiei, al sufletului bun și nepăsător la realitatea de acceptat, care din dorința de a face bine ajunge de fapt să facă rău. Și totuși, ea este cea care duce lumea mai departe, pentru că ea are urmaș. Henry este, dincolo de aparențe, cel care materializează visul. În felul său reușește să îndeplinească fragila voință testamentară. El își arată slăbiciunea dar ascultă glasul rațiunii și duce lumea mai departe prin principii. Margaret este cu o personalitate mai puțin fățișă față de ceilalți doi. ea este conciliantă și mai aproape de realismul cotidian. Nu lipsită de inocență, nu lipsită de romantism. Ea duce lumea mai departe prin echilibrul delicat dintre sensibilitate și rațiune. Ceea ce Emma Thomson a jucat emblematic în Sense and Sensibility.
*
Iată că în 2000 utopia reapare, dacă nu cumva nu a fost plecată niciodată dintre noi.Din nou e vorba mai întâi de o carte: Pay It Forward, din nou de o autoare: Catherine Ryan Hyde. Acum ecranizarea a venit repede.
De data aceasta povestea pleacă de la prima zi de an școală pentru elevii clasei a 7-a de undeva din Las Vegas. Această scenă care declanșează intriga și lansează ideea este o adevărată bijuterie de brainstorming, de provocare a meditației asupra rostului nostru în lume.
Profesorul Eugene Simonet se adresează elevilor săi dar glasul său calm, de om bun și modest, ajunge până la noi înșine, așezați în "băncile" noastre.
- Împreună vom studia științele sociale. Adică despre voi și lume. Da, există o lume înconjurătoare și chiar dacă voi nu vreți s-o cunoașteți, veți fi nevoiți s-o înfruntați. Credeți-mă pe cuvânt. Așa că e mai bine să vă gândiți la ce înseamnă lumea pentru voi.
Cât de des vă gândiți la ce se petrece dincolo de limitele orașului acesta?... Bine, încă nu știm să gândim global. dar de ce nu știm?
Trevor:
- Pentru că avem 11 ani.
- Corect. Poate că Trevor are dreptate. De ce ne-am gândi la lume? La urma urmei ce așteaptă lumea de la noi?
- Ce așteaptă?
- Da. Ce așteaptă de la tine?
- Nimic.
- Nimic. Așa este. Trevor are perfectă dreptate. Nu puteți conduce o mașină, nu aveți drept de vot. Nici măcar la toaletă nu puteți merge fără permisiunea mea. Sunteți forțați să stați aici în clasa a 7-a. Dar nu pentru totdeauna. Într-o zi veți fi liberi. Dar dacă în ziua aceea veți constata că nu sunteți pregătiți veți privi în jurul vostru și nu vă va plăcea ceea ce veți vedea? Ce se va întâmpla dacă lumea va fi o imensă dezamăgire?
- Am dat de naiba!
- Nu și dacă veți lua toate lucrurile care nu vă plac în lumea asta și le veți da un picior în fund. Și puteți începe chiar de azi. Aceasta e tema pentru acasă. E valabilă tot anul.
Pe tablă stă scris: GÂNDIȚI-VĂ LA O IDEE PENTRU A SCHIMBA LUMEA ȘI APLICAȚI-O!
- Ce nu vă convine?
- E prea...
- Spune. Cum? Găsește cuvântul și termină propoziția. Ajutați-o!
- E prea ciudat.
- Aiurea.
- E diferit.
- E nasol.
- Nasol... dificil... Dar ce ziceți de... posibil! Posibilitatea de a face ceva e în fiecare dintre voi. Aici (și arată spre cap). Prin urmare o puteți face. Puteți schimba ceva. Depinde doar de voi. Sau puteți sta deoparte și să lăsați mintea să vi se atrofieze.
... Aveți întrebări?
- Da. O să ne picați dacă nu vom schimba lumea?
- Nu. Nu voi face așa ceva. Dar v-aș putea da note proaste.
- Dar dumneavoastră ce ați făcut să schimbați lumea?
- O să-ți spun Trevor. Dorm bine noaptea, iau un mic dejun sănătos, vin la școală la timp și apoi vă pasez vouă această mare responsabilitate.
Acest dialog propune o nesfârșită temă de meditație, dar de meditație spre a găsi aplicabilitatea. Așa cum se remarcă, unul dintre copii a intrat mai ușor în dialog cu profesorul. Este Trevor, de 11 ani, care vine după scurt timp să expună ceea ce gândise el: un sistem piramidal de fapte bune. Dacă fiecare are face o fată bună care să însemne un ajutor pentru trei persoane, fiecare urmând a face la rândul său un astfel de gest altor trei persoane și așa mai departe, cu această progresie urmând desigur o rapidă îmbunătățire a lumii. Pentru că Trevor, din momentul în care a auzit tema aceea, a început să privească mai atent lumea în care se mișca. Pe drumul spre casă, cu bicicleta, a trecut pe lângă așa numiții homeless. A văzut sărăcia și a văzut oameni neajutorați. Și ideea lui a fost ca ajutorul să fie acordat cuiva care nu se poate ajuta singur și, la fel de important, să nu fie returnat. Să nu devină un "comerț" cu gesturi de ajutor de genul "eu te ajut pe tine și tu mă vei ajuta pe mine". Pentru a "da" fără a aștepta ceva înapoi, ceva punctual. Răsplata va fi generală, prin faptul că lumea însăși va deveni mai bună, răsfrângându-se asta asupra ta însuți.
Și Trevor se pune pe treabă. Primul pe care se gândește să-l ajute este tocmai unul dintre cei fără casă, Jerry, întâlnit la marginea orașului. Îl aduce acasă, îi dă să mănânce, îi dă rezerva lui de bani spre a putea să-și cumpere haine și astfel să poată să-și caute un servici. Toate astea, desigur, fără știrea mamei sale, Arlene, ocupată până peste cap ca prin două servicii să poată să asigure în lipsa tatălui, un trai decent. Și totuși ea descoperă gestul lui Trevor pentru Jerry și se înfurie, dar acesta îi arată cât de jos ajunsese "iar dacă vine cineva ca fiul dumneavoastră și-mi dă o mână de ajutor, o primesc".
Numai că repede se întâmplă că Jerry nu rezistă ispitei care îl ruinase și se lasă din nou pradă narcoticelor. Trevor este profund dezamăgit de nereușita gestului său. Arlene merge atunci să ceară socoteală profesorului, la care acesta răspunde dezarmant:
- Nu mă aștept ca ei să schimbe lumea.
- Deci nu vă așteptați?
- Vreau să-i determin să gândească, nu să facă minuni.
- Le dați o temă de nerealizat? Ce profesor sunteți dumneavoastră?
- Copiii încearcă. Fie curăță pereții de grafitti, fie...
- Dumneavoastră nu-l cunoașteți pe fiul meu. Dacă-i spuneți că poate face ceva vă va crede. Dacă nu reușește, va fi distrus.
Profesorul Simonet le-a cerut copiilor să gândească, să privească în jur, să asculte și să înțeleagă ce înseamnă cuvintele. Dar e delicat acest joc cu ideile, mai ales cele generoase. Cât nu cumva să se instaleze repede frustrarea. Pentru că apoi greu se mai poate reface speranța și încrederea. Trevor suporta primul eșec dar curând va ajunge să constate că nici cu celelalte două gesturi nu are sorți de izbândă. Pare a fi sfârșitul utopiei, al șansei de mai bine. Trevor mărturisește și propria sa lașitate, pentru că a putut face un bine dar nu a avut curaj să sară în ajutorul colegului său încolțit de derbedeii școlii. Se declară învins și cu tema nerealizată.
Și utopicii trebuie să-și asume asemenea momente de amărăciune în fața neputinței, dar și de meditație asupra posibilității de a face bine și, mai ales, ca acel "bine" să fie chiar adevărat și necesar. Pentru că secolul XX a cunoscut de două ori flagelul utopiei de face binele cu forța, un bine construit după mintea obtuză a unui nebun-criminal. De aceea trebuie bine cântărite lucrurile, mai ales când e vorba de oameni.
Trevor vrea să o ajute pe mama sa să scape de ispita alcoolului, vrea să-l ajute pe profesorul Simonet să scape de timiditate și inhibiția față de aspectul său marcat de un accident vechi. Și cât de simpatic-înduioșătoare sunt scenele cu întâlnirile dintre cei doi, puse la cale de el. Arlene vine din mediul ei cu prieteni alcoolici, cu soțul pierdut prin lume, cu munca ei într-un bar cu topless, e încurcată de vocabularul lui ce i se pare prețios și din care nu înțelege totdeauna totul. Eugen vine din lumea lui închisă, fără prieteni, de pustnic prizonier propriei sale scheme de program, inhibat de înfățișarea sa și aparent definit resemnat față de femei. Și din nou, ca în Howards End, lipsa de comunicare tensionează relația, amână deznodământul fericit. Cât de puțin comunicăm între noi cu adevărat... Cât de ușor irosim ocaziile prin teama de a rosti ceea ce e în adâncul sufletului.
Eugen își va învinge teama și îi va dezvălui Arlenei povestea accidentului său, o traumă de familie cauzată de alcoolismul și violența tatălui său, față de mamă și față de copil, culminând cu gestul de a-i da foc. Este poate moralizator filmul, dar clipa de meditație față de responsabilizarea cuplurilor cu copii, față de abuzuri, este mereu necesară.
Despre tatăl pasager prin viața lui Trevor, Eugen are o replică fundamentală față de îngăduința ei: "E suficient să nu-l iubească". Este primul recurs la primordialitatea iubirii.
Filmul este captivant prin mixajul scenelor, povestea lui Trevor interferând cu scene care aparent nu au legătură, care treptat ni se dezvăluie ca fiind efect al răspândirii ideii sale în lume. Ca atunci când privind din perspectivă se poate observa mai bine dimensiunea reală. Pentru că totuși ideea învinge. Jerry este un învins dar în clipa când se gândea cum să mai facă rost de o doză de drog, observă o femeie ce încerca să se arunce de pe pod. Și abia atunci se arată cu adevărat binele pe care l-a făcut Trevor. Nu ajutorul material punctual a contat, ci ideea de a face bine. Ea este cea care a rodit și în sufletului lui Jerry și o întoarce pe acea femeie din gestul disperat prin cuvintele simple: "Salvați-mi viața". Arlene este ajutată nu prin chinuita renunțare la alcool cât prin privirea lucidă asupra ei înșiși, prin împăcarea cu mama ei. Care, mai departe, face un gest de bunătate și lanțul se întinde, ajungând la un ziarist. Cel care la începutul filmului ne demonstrează din nou cum buna intenție nu este de ajuns ca să fie bine... Pentru că din zelul său de a fi ochiul și urechea publicului, mai degrabă încurcă poliția și facilitează infractorul, rămânând și cu mașina avariată. Este momentul declanșării demersului de scoatere la lumină a ideii. Pentru că ziaristul primește o mașină de lux. Pur și simplu. "Să zicem că este un act de generozitate între doi necunoscuți" Dulce amară este scena în care descoperim cât de puțin suntem pregătiți să întâlnim generozitatea reală.
Ziaristul își pune în valoare menirea și merge pe urmele poveștii, răscolește și face la rândul său bine, ajungând în final la Trevor.
Urcat pe un scaun înalt, Trevor este în fața reporterului și a unei camere TV.
- M-am străduit dar n-am prea reușit. Mama a reușit. De aceea a apărut ideea și în alte părți. Datorită mamei mele care a fost curajoasă. Încercările mele... nu știu...
Bănuiesc că unii oameni sunt prea speriați ca să creadă că lucrurile se pot schimba și că lumea nu e doar o mare porcărie. Cred că celor care s-au obișnuit cu lucrurile așa cum sunt, chiar dacă sunt rele, le este greu să se schimbe și atunci renunță și când ei renunță, toată lumea are de pierdut.
Utopia poate fi periculoasă când devine sistem și Trevor vorbește despre asta "E dificil pentru că nu poți să plănuiești lucrurile dinainte". El însuși ajunge pe teren alunecos când rostește despre oameni: "Trebuie să stai cu ochii pe ei, să-i protejezi fiindcă ei nu știu totul, ce e bine pentru ei."
Chiar binele poate fi până la urmă fals, mai degrabă un rău, atunci când din rațiuni umanitare este ajutat de fapt criminalul (în film bunica lui Trevor ajută un hoț să scape de urmăritorii săi păgubiți).
Ziaristul ajunge la Trevor exact de ziua lui, cu toți cei dragi adunați în jurul lui și al tortului. De aceea ultima lui întrebare a fost:
- Asta ți-ai dorit de ziua ta? Ca toată lumea să dea mai departe?
- Nu pot să cer asta.
- Ba poți. De ce nu?
- Nu s-ar realiza.
- De ce?
- Deoarece am suflat deja în lumânări.
Și pe valul acesta de euforie, la plecarea spre casă, Trevor e martorul unei noi agresivități la adresa colegului său năpăstuit. De data asta, încrezător în sine, Trevor sare în ajutorul acestuia numai că RĂUL nu are limite: unul dintre agresori îl înjunghie. Cu un cuțit pe care în debutul filmului îl vedem și noi împreună cu micii eroi strecurat pe furiș în incinta școlii. Vedem cum RĂUL necurmat la timp, îngăduit mereu, lovește fără milă.
Povestea se încheie cu jertfa lui Trevor.
Și cu mulțimea de oameni veniți să aducă o floare, să aprindă o lumânare în fața casei celui care le-a aprins lor înșile speranța BINELUI din ei.
Un cuvânt desprinzându-ne de povestea în sine.
Kevin Spacey și Helen Hunt par a veni fiecare din filmele celebre în care au jucat în anii din urmă.
El este pe linia tragismului din American Beauty iar ea este la fel de emoționantă în rolul de mamă singură cu copilul precum în oscarizatul rol din As Good As It Gets. La fel ca acolo are o scenă în care țin să își exprime recunoștința și să mulțumească celui care a ajutat-o. Chiar povestea lor de dragoste pare o mixtură, sunt ecouri care nu deranjează deloc, doar au aerul a ceva familiar. Plăcut familiar.
Localizarea poveștii este în Las Vegas. Dar puțin din film ne duce spre ceea ce știm despre mirajul acestuia, mai degrabă suntem îndemnați să vedem fața mai puțin cunoscută, cu cartierele modeste, survolate printr-o imagine din nou familiară din American Beauty.
Cel care joacă rolul lui Trevor este un copil talentat care deja a avut roluri în 10 filme de lungmetraj, de la Forrest Gump până la The 6th sense (alături de Bruce Willis) și mai recentul Edges of the Lord, plus filme de televiziune și apariții episodice. Haley Joel Osment era cu mama lui la cumpărături pe când avea 4 ani și a cerut să dea și el o probă la o echipă care căuta noi talente. Foarte repede a primit o ofertă de reclamă pentru Pizza Hut și cariera lui a pornit.
Ca încheiere...
Pay It Forward este o carte. Este un film. Dar mai este o idee promovată printr-o fundație care din septembrie 2000 încearcă să învețe pe cei tineri că pot schimba lumea în bine și să le ofere oportunitățile de a o face. Elevi și studenți, profesorii lor, sunt încurajați să-și formuleze propriile idei despre cum pot dărui mai departe.
Sute de școli în SUA, Australia, Canada și alte numeroase țări.
Un mod de a permite visul dar și de a adapta visul la realitatea posibilă
Fișe tehnice:
Howards End
1993
Regia: James Ivory
Distribuția: Emma Thomson (Margaret), Helen Bonham Carter (Helen), Anthony Hopkins (Henry Wilcox), Vanessa Redgrave (Ruth Wilcox)
Pay It Forward
2000
Regia: Mimi Leder
Producători: Peter Abrams, Robert Levy, Steven Reuther.
Scenariu: Leslie Dixon, inspirat din romanul Catherine Ryan Hyde
Muzica: Thomas Newman
Distribuția: Kevin Spacey (Eugen Simonet), Helen Hunt (Arlene McKinney), Haley Joel Osment (Trevor McKinney), Jay Mohr (Chris Chandler, ziaristul), James Caviezel (Jerry), Jon Bon Jovi (Ricky), Angie Dickinson (Grace)