Şi utopia, firul comun. Plecat de la realitatea de care sunt uimit, privind în jur la atâţia şi atâţia oameni ce par a nu trăi într-o lume reală, ci într-o utopie a paradisului terestru. Care extrapolează bunătatea sufletului lor pentru întreaga populaţie şi care cred într-o avântată îmbunare a gândului uman generalizat încât nu mai percep răul decât ca pe ceva raţional, drept care şi rezolvarea vine pe cale amiabilă. Utopie generoasă dar născătoare de frustrare, pe de-o parte, şi chiar periculoasă prin ineficienţă atunci cînd se depăşeşte măsura, când echilibrul între vis şi realism este prea mult afectat. "Sfârşitul istoriei şi ultimul om" sunt încă departe, dacă nu cumva morganatice.
Howards End este mai întâi un roman de E.M. Forster, apărut în 1910, despre "bărbaţii şi femeile de pretutindeni, îngrijoraţi că nu evoluau aşa cum credeau ei că ar putea evolua".
Este din perioada romanţioasă a începutului de secol, pe când înmugureau ideile novatoare ale democraţiei şi civilizaţiei contemporane. Personajele principale sunt trei: Margaret, Helen şi Henry. Primele două sunt surori şi locuiesc împreună cu fratele lor într-o casă închiriată în vechea Londră, duc o viaţă decentă şi îşi dedică bună parte din timp pentru a se cultiva. Minţi deschise, spirituale, joviale. citesc literatura timpului, frecventează concerte şi se preocupă de artele plastice. Este savuroasă scena în care tânărul Leonard le povesteşte despre dorinţa sa de a străbate o pădure despre care citise, animat de dorinţa de a vedea zorile descrise ca în carte, iar fetele sar repede să reproducă citatul respectiv. Helen este mai visătoare şi de fapt ea este cea care declanşează, involuntar desigur, întreaga dramă. Mai întâi prin nepăsarea amuzantă cu care pleacă de la prelegerea pe teme muzicale cu umbrela spectatorului vecin, fără ca măcar să îşi fi amintit că ea plecase de acasă fără umbrelă. Proprietarul acesteia o urmează pentru a-şi recupera obiectul, de o valoare ce nu o putea neglija având în vederea situaţia lui materială. El intră astfel în scenă, ajungem să ştim câte ceva despre viaţa lui modestă de funcţionar care însă are pasiunea cititului, care visează la stele. Care se căsătoreşte dintr-un sentiment mai aproape de caritate decât de iubire. Care este împăcat cu sine însuşi, de unde şi prudenţa, teama de a urma entuziasmanta şi nonşalanta invitaţie a Helenei. Intuiţia lui nu a dat greş numai că nu se poate opune atracţiei, ca un fluture ce sfîrşeşte prin a fi răpus de lumină. Helen doreşte sincer să-l ajute, este activă social şi urmăreşte idealuri nobile, drept care, atentă la comentariul avizatului în lumea afacerilor, Henry, preia de la acesta informaţia care conduce la sfatul către Leonard de a pleca din serviciul ce părea a deveni falimentar. Numai că vechiul loc de muncă se dovedeşte a rămâne stabil pe când cel nou trece prin recesiune iar pasul făcut de Leonard are consecinţe dezastruoase. Ceea ce declanşează revolta Helenei care îl consideră răspunzător pe Henry şi acţionează în consecinţă. Precipitarea evenimentelor, turnura pe care o iau acestea amplifică tensiunea prin descoperirea unei vechi relaţii amoroase pasagere dintre Henry şi juna, pe atunci, viitoare soţie a lui Leonard. Complicaţiile se ivesc ca în viaţă. Şi desigur că atracţia dintre Leonard şi Helen, neexprimată până atunci, se materializează şi ea, ca să pună capac la toate prin naşterea unui copil. Numai că Helen continuă genul de atitudine copilăroasă, îmbufnată şi iraţională, sau mai degrabă de o raţiune a utopiei, drept care, în absenţa comunicării, duce la neînţelegeri şi câmp liber acţiunii agresive care culminează cu moartea lui Leonard, "vinovatul fără vină".
Margaret este sora mai mare şi mai înţeleaptă, cu farmec fizic şi spiritual, cu simţ practic, ea fiind cea care asigură bunul mers al familiei ce îl cuprinde şi pe tânărul lor frate, preocupat de lumea lui cu delicii gastronomice sau cuminte-educaţională. Margaret este jovială şi cuceritoare în relaţiile cu oamenii încât nu e de mirare că Henry se simte atras de ea şi îi propune căsătoria. El este omul de afaceri care judecă exclusiv prin prisma riguroasă a balanţei cost-câştig, fără conotaţii peiorative ci mai degrabă de corectitudine. Pare cinic: "Nu te lăsa condusă de sentimente pentru săraci. Săracii sunt săraci. Îţi poate fi milă de ei. Doar atât." Când Margaret îi cere favoarea angajării lui Leonard el îi aminteşte că favoritismele se înlănţuie şi o dată poarta deschisă totdeauna se va găsi o altă justificaţie şi mecanismul corectitudinii se perturbă. Lumea nu este nici pe departe perfectă. Dar Henry nu propune o altă lume mai bună, el doar se fereşte să nu devină lumea mai rea. De fapt care este miza acestei poveşti? Ce este cu Howards End? Ruth, prima soţie a lui Henry, o visătoare înnăscută, identificată până la disoluţie cu peisajul paradisiac în care a crescut, ajunge printr-un complex de împrejurări să se împrietenească, altfel de loc greu, cu Margaret care prin firea ei ştia să ofere fiecărui om un chip zâmbitor, o vorbă bună şi certitudinea unui sprijin de suflet. Aşa se face că Howards End, proprietatea rurală, este lăsată moştenire pentru Margaret. Un bilet scris cu mâna tremurândă pe patul de moarte. Un bilet fără valoare legală dar care pentru familie devine apăsător şi chiar dacă este ars imediat, influenţează toate gesturile ulterioare. La final Henry reuşeşte de fapt să pună ordine în toate: Margaret ajunge să moştenească Howards End, atât pentru ea şi mai ales pentru copilul născut de Helen.
Sa privim încă o dată personajele. Cele secundare ilustrează atitudini larg răspândite de indiferenţă şi îngustime a viziunii sau de modestie şi cuminţenie, ori de agresivitate şi rudimente de comportament. Dar cele principale sunt purtătoare de mesaje semnificative. Helen este extrema utopiei, al sufletului bun şi nepăsător la realitatea de acceptat, care din dorinţa de a face bine ajunge de fapt să facă rău. Şi totuşi, ea este cea care duce lumea mai departe, pentru că ea are urmaş. Henry este, dincolo de aparenţe, cel care materializează visul. În felul său reuşeşte să îndeplinească fragila voinţă testamentară. El îşi arată slăbiciunea dar ascultă glasul raţiunii şi duce lumea mai departe prin principii. Margaret este cu o personalitate mai puţin făţişă faţă de ceilalţi doi. ea este conciliantă şi mai aproape de realismul cotidian. Nu lipsită de inocenţă, nu lipsită de romantism. Ea duce lumea mai departe prin echilibrul delicat dintre sensibilitate şi raţiune. Ceea ce Emma Thomson a jucat emblematic în Sense and Sensibility.
*
Iată că în 2000 utopia reapare, dacă nu cumva nu a fost plecată niciodată dintre noi.Din nou e vorba mai întâi de o carte: Pay It Forward, din nou de o autoare: Catherine Ryan Hyde. Acum ecranizarea a venit repede.
De data aceasta povestea pleacă de la prima zi de an şcoală pentru elevii clasei a 7-a de undeva din Las Vegas. Această scenă care declanşează intriga şi lansează ideea este o adevărată bijuterie de brainstorming, de provocare a meditaţiei asupra rostului nostru în lume.
Profesorul Eugene Simonet se adresează elevilor săi dar glasul său calm, de om bun şi modest, ajunge până la noi înşine, aşezaţi în "băncile" noastre.
- Împreună vom studia ştiinţele sociale. Adică despre voi şi lume. Da, există o lume înconjurătoare şi chiar dacă voi nu vreţi s-o cunoaşteţi, veţi fi nevoiţi s-o înfruntaţi. Credeţi-mă pe cuvânt. Aşa că e mai bine să vă gândiţi la ce înseamnă lumea pentru voi.
Cât de des vă gândiţi la ce se petrece dincolo de limitele oraşului acesta?... Bine, încă nu ştim să gândim global. dar de ce nu ştim?
Trevor:
- Pentru că avem 11 ani.
- Corect. Poate că Trevor are dreptate. De ce ne-am gândi la lume? La urma urmei ce aşteaptă lumea de la noi?
- Ce aşteaptă?
- Da. Ce aşteaptă de la tine?
- Nimic.
- Nimic. Aşa este. Trevor are perfectă dreptate. Nu puteţi conduce o maşină, nu aveţi drept de vot. Nici măcar la toaletă nu puteţi merge fără permisiunea mea. Sunteţi forţaţi să staţi aici în clasa a 7-a. Dar nu pentru totdeauna. Într-o zi veţi fi liberi. Dar dacă în ziua aceea veţi constata că nu sunteţi pregătiţi veţi privi în jurul vostru şi nu vă va plăcea ceea ce veţi vedea? Ce se va întâmpla dacă lumea va fi o imensă dezamăgire?
- Am dat de naiba!
-Nu şi dacă veţi lua toate lucrurile care nu vă plac în lumea asta şi le veţi da un picior în fund. Şi puteţi începe chiar de azi. Aceasta e tema pentru acasă. E valabilă tot anul.
Pe tablă stă scris: GÂNDIŢI-VĂ LA O IDEE PENTRU A SCHIMBA LUMEA ŞI APLICAŢI-O!
- Ce nu vă convine?
- E prea...
- Spune. Cum? Găseşte cuvântul şi termină propoziţia. Ajutaţi-o!
- E prea ciudat.
- Aiurea.
- E diferit.
- E nasol.
- Nasol.. dificil... Dar ce ziceţi de ... posibil! Posibilitatea de a face ceva e în fiecare dintre voi. Aici (şi arată spre cap). Prin urmare o puteţi face. Puteţi schimba ceva. Depinde doar de voi. Sau puteţi sta deoparte şi să lăsaţi mintea să vi se atrofieze.
...Aveţi întrebări?
- Da. O să ne picaţi dacă nu vom schimba lumea?
- Nu. Nu voi face aşa ceva. Dar v-aş putea da note proaste.
- Dar dumneavoastră ce aţi făcut să schimbaţi lumea?
- O să-ţi spun Trevor. Dorm bine noaptea, iau un mic dejun sănătos, vin la şcoală la timp şi apoi vă pasez vouă această mare responsabilitate.
Acest dialog propune o nesfârşită temă de meditaţie, dar de meditaţie spre a găsi aplicabilitatea. Aşa cum se remarcă, unul dintre copii a intrat mai uşor în dialog cu profesorul. Este Trevor, de 11 ani, care vine după scurt timp să expună ceea ce gândise el: un sistem piramidal de fapte bune. Dacă fiecare are face o fată bună care să însemne un ajutor pentru trei persoane, fiecare urmând a face la rândul său un astfel de gest altor trei persoane şi aşa mai departe, cu această progresie urmând desigur o rapidă îmbunătăţire a lumii. Pentru că Trevor, din momentul în care a auzit tema aceea, a început să privească mai atent lumea în care se mişca. Pe drumul spre casă, cu bicicleta, a trecut pe lângă aşa numiţii homeless. A văzut sărăcia şi a văzut oameni neajutoraţi. Şi ideea lui a fost ca ajutorul să fie acordat cuiva care nu se poate ajuta singur şi, la fel de important, să nu fie returnat. Să nu devină un "comerţ" cu gesturi de ajutor de genul "eu te ajut pe tine şi tu mă vei ajuta pe mine". Pentru a "da" fără a aştepta ceva înapoi, ceva punctual. Răsplata va fi generală, prin faptul că lumea însăşi va deveni mai bună, răsfrângându-se asta asupra ta însuţi.
Şi Trevor se pune pe treabă. Primul pe care se gândeşte să-l ajute este tocmai unul dintre cei fără casă, Jerry, întâlnit la marginea oraşului. Îl aduce acasă, îi dă să mănânce, îi dă rezerva lui banii spre a putea să-şi cumpere haine şi astfel să poată să-şi caute un servici. Toate astea, desigur, fără ştirea mamei sale, Arlene, ocupată până peste cap ca prin două servicii să poată să asigure în lipsa tatălui, un trai decent. Şi totuşi ea descoperă gestul lui Trevor pentru Jerry şi se înfurie, dar acesta îi arată cât de jos ajunsese "iar dacă vine cineva ca fiul dumneavoastră şi-mi dă o mână de ajutor, o primesc".
Numai că repede se întâmplă că Jerry nu rezistă ispitei care îl ruinase şi se lasă din nou pradă narcoticelor. Trevor este profund dezamăgit de nereuşita gestului său. Arlene merge atunci să ceară socoteală profesorului, la care acesta răspunde dezarmant:
- Nu mă aştept ca ei să schimbe lumea.
- Deci nu vă aşteptaţi?
- Vreau să-i determin să gândească, nu să facă minuni.
- Le daţi o temă de nerealizat? Ce profesor sunteţi dumneavoastră?
- Copiii încearcă. Fie curăţă pereţii de grafitti, fie...
- Dumneavoastră nu-l cunoaşteţi pe fiul meu. Dacă-i spuneţi că poate face ceva vă va crede. Dacă nu reuşeşte, va fi distrus.
Profesorul Simonet le-a cerut copiilor să gândească, să privească în jur, să asculte şi să înţeleagă ce înseamnă cuvintele. Dar e delicat acest joc cu ideile, mai ales cele generoase. Cât nu cumva să se instaleze repede frustrarea. Pentru că apoi greu se mai poate reface speranţa şi încrederea. Trevor suporta primul eşec dar curând va ajunge să constate că nici cu celelalte două gesturi nu are sorţi de izbândă. Pare a fi sfârşitul utopiei, al şansei de mai bine. Trevor mărturiseşte şi propria sa laşitate, pentru că a putut face un bine dar nu a avut curaj să sară în ajutorul colegului său încolţit de derbedeii şcolii. Se declară învins şi cu tema nerealizată.
Şi utopicii trebuie să-şi asume asemenea momente de amărăciune în faţa neputinţei, dar şi de meditaţie asupra posibilităţii de a face bine şi, mai ales, ca acel "bine" să fie chiar adevărat şi necesar. Pentru că secolul XX a cunoscut de două ori flagelul utopiei de face binele cu forţa, un bine construit după mintea obtuză a unui nebun-criminal. De aceea trebuie bine cântărite lucrurile, mai ales când e vorba de oameni.
Trevor vrea să o ajute pe mama sa pentru a scăpa de ispita alcoolului, vrea să-l ajute pe profesorul Simonet să scape de timiditate şi inhibiţia faţă de aspectul său marcat de un accident vechi. Şi cât de simpatic-înduioşătoare sunt scenele cu întâlnirile dintre cei doi, puse la cale de el. Arlene vine din mediul ei cu prieteni alcoolici, cu soţul pierdut prin lume, cu munca ei într-un bar cu topless, e încurcată de vocabularul lui ce i se pare preţios şi din care nu înţelege totdeauna totul. Eugen vine din lumea lui închisă, fără prieteni, de pustnic prizonier propriei sale scheme de program, inhibat de înfăţişarea sa şi aparent definit resemnat faţă de femei. Şi din nou, ca în Howards End, lipsa de comunicare tensionează relaţia, amână deznodământul fericit. Cât de puţin comunicăm între noi cu adevărat... Cât de uşor irosim ocaziile prin teama de a rosti ceea ce e în adâncul sufletului.
Eugen şi Arlene vor rămâne până la urmă împreună, el îşi va învinge teama şi îi va dezvălui povestea accidentului său, o traumă de familie cauzată de alcoolismul şi violenţa tatălui său, faţă de mamă şi faţă de copil, culminând cu gestul de a-i da foc. Este poate moralizator filmul, dar clipa de meditaţie faţă de responsabilizarea cuplurilor cu copii, faţă de abuzuri, este mereu necesară.
Despre tatăl pasager prin viaţa lui Trevor, Eugen are o replică fundamentală faţă de îngăduinţa ei: "E suficient să nu-l iubească". Este primul recurs la primordialitatea iubirii.
Filmul este captivant prin mixajul scenelor, povestea lui Trevor interferând cu scene care aparent nu au legătură, care treptat ni se dezvăluie ca fiind efect al răspândirii ideii sale în lume. Ca atunci când privind din perspectivă se poate observa mai bine dimensiunea reală. Pentru că totuşi ideea învinge. Jerry este un învins dar în clipa când se gândea cum să mai facă rost de o doză de drog, observă o femeie ce încerca să se arunce de pe pod. Şi abia atunci se arată cu adevărat binele pe care l-a făcut Trevor. Nu ajutorul material punctual a contat ci ideea de a face bine. Ea este cea care a rodit şi în sufletului lui Jerry şi o întoarce pe acea femeie din gestul disperat prin cuvintele simple: "Salvaţi-mi viaţa". Arlene este ajutată nu prin chinuita renunţare la alcool cât prin privirea lucidă asupra ei înşişi, prin împăcarea cu mama ei. Care, mai departe, face un gest de bunătate şi lanţul se întinde, ajungând la un ziarist. Cel care la începutul filmului ne demonstrează din nou cum buna intenţie nu este de ajuns ca să fie bine... Pentru că din zelul său de a fi ochiul şi urechea publicului, mai degrabă încurcă poliţia şi facilitează infractorul, rămânând şi cu maşina avariată. Este momentul declanşării demersului de scoatere la lumină a ideii. Pentru că ziaristul primeşte o maşină de lux. Pur şi simplu. "Să zicem că este un act de generozitate între doi necunoscuţi" Dulce amară este scena în care descoperim cât de puţin suntem pregătiţi să întâlnim generozitatea reală.
Ziaristul îşi pune în valoare menirea şi merge pe urmele poveştii, răscoleşte şi face la rândul său bine, ajungând în final la Trevor.
Urcat pe un scaun înalt, Trevor este în faţa reporterului şi a unei camere TV.
- M-am străduit dar n-am prea reuşit. Mama a reuşit. De aceea a apărut ideea şi în alte părţi. Datorită mamei mele care a fost curajoasă. Încercările mele... nu ştiu...
Bănuiesc că unii oameni sunt prea speriaţi ca să creadă că lucrurile se pot schimba şi că lumea nu e doar o mare porcărie. Cred că celor care s-au obişnuit cu lucrurile aşa cum sunt, chiar dacă sunt rele, le este greu să se schimbe şi atunci renunţă şi când ei renunţă, toată lumea are de pierdut.
Utopia poate fi periculoasă când devine sistem şi Trevor vorbeşte despre asta "E dificil pentru că nu poţi să plănuieşti lucrurile dinainte". El însuşi ajunge pe teren alunecos când rosteşte despre oameni: "Trebuie să stai cu ochii pe ei, să-i protejezi fiindcă ei nu ştiu totul, ce e bine pentru ei."
Chiar binele poate fi până la urmă fals, mai degrabă un rău, atunci când din raţiuni umanitare este ajutat de fapt criminalul (în film bunica lui Trevor ajută un hoţ să scape de urmăritorii săi păgubaşi).
Ziaristul ajunge la Trevor exact de ziua lui, cu toţi cei dragi adunaţi în jurul lui şi al tortului. De aceea ultima lui întrebare a fost:
- Asta ţi-ai dorit de ziua ta? Ca toată lumea să dea mai departe?
- Nu pot să cer asta.
- Ba poţi. De ce nu?
- Nu s-ar realiza.
- De ce?
- Deoarece am suflat deja în lumânări.
Şi pe valul acesta de euforie, la plecarea spre casă, Trevor e martorul unei noi agresivităţi la adresa colegului său năpăstuit. De data asta, încrezător în sine, Trevor sare în ajutorul acestuia numai că RĂUL nu are limite: unul dintre agresori îl înjunghie. Cu un cuţit pe care în debutul filmului îl vedem şi noi împreună cu micii eroi strecurat pe furiş în incinta şcolii. Vedem cum RĂUL necurmat la timp, îngăduit mereu, loveşte fără milă.
Povestea se încheie cu jertfa lui Trevor.
Şi cu mulţimea de oameni veniţi să aducă o floare, să aprindă o lumânare în faţa casei celui care le-a aprins lor înşile speranţa BINELUI din ei.
Un cuvânt desprinzându-ne de povestea în sine.
Kevin Spacey şi Helen Hunt par a veni fiecare din filmele celebre în care au jucat în anii din urmă.
El este pe linia tragismului din American Beauty iar ea este la fel de emoţionantă în rolul de mamă singură cu copilul precum în oscarizatul rol din As Good As It Gets. La fel ca acolo are o scenă în care ţin să îşi exprime recunoştinţa şi să mulţumească celui care a ajutat-o. Chiar povestea lor de dragoste pare o mixtură, sunt ecouri care nu deranjează deloc, doar au aerul a ceva familiar. Plăcut familiar.
Localizarea poveştii este în Las Vegas. Dar puţin din film ne duce spre ceea ce ştim despre mirajul acestuia, mai degrabă suntem îndemnaţi să vedem faţa mai puţin cunoscută, cu cartierele modeste, survolate printr-o imagine din nou familiară din American Beauty.
Cel care joacă rolul lui Trevor este un copil talentat care deja a avut roluri în 10 filme de lung metraj, de la Forrest Gump până la The 6th sense (alături de Bruce Willis) şi mai recentul Edges of the Lord, plus filme de televiziune şi apariţii episodice. Haley Joel Osment era cu mama lui la cumpărături pe când avea 4 ani şi a cerut să dea şi el o probă la o echipă care căuta noi talente. Foarte repede a primit o ofertă de reclamă pentru Pizza Hut şi cariera lui a pornit.
Ca încheiere...
Pay It Forward este o carte. Este un film. Dar mai este o idee promovată printr-o fundaţie care din septembrie 2000 încearcă să înveţe pe cei tineri că pot schimba lumea în bine şi să le ofere oportunităţile de a o face. Elevi şi studenţi, profesorii lor, sunt încurajaţi să-şi formuleze propriile idei despre cum pot dărui mai departe.
Sute de şcoli în SUA, Australia, Canada şi alte numeroase ţări.
Un mod de a permite visul dar şi de a adapta visul la realitatea posibilă
Fişe tehnice:
Howards End
1993
Regia: James Ivory
Distribuţia: Emma Thomson (Margaret), Helen Bonham Carter (Helen), Anthony Hopkins (Henry Wilcox), Vanessa Redgrave (Ruth Wilcox)
Pay It Forward
2000
Regia: Mimi Leder
Producători: Peter Abrams, Robert Levy, Steven Reuther.
Scenariu: Leslie Dixon, inspirat din romanul Catherine Ryan Hyde
Muzica: Thomas Newman
Distribuţia: Kevin Spacey (Eugen Simonet), Helen Hunt (Arlene McKinney), Haley Joel Osment (Trevor McKinney), Jay Mohr (Chris Chandler, ziaristul), James Caviezel (Jerry), Jon Bon Jovi (Ricky), Angie Dickinson (Grace)