martie 2024
Festivalul Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România, 2024
"Toți ne aflăm la aceeași distanță de Dumnezeu: un braț. Brațul care ne salvează". Asta ar fi spus un soldat rus care a fost salvat de la naufragiu de un ucrainean. Tot așa se deschide și Comandante / Comandantul, cel mai recent film al regizorului-scenarist Edoardo de Angelis, care urmează să fie proiectat în cadrul festivalului Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România, ediția a doua, 2024. Drama istorică îl are ca protagonist pe starul italian Pierfrancesco Favino - pe care eu l-am descoperit odată cu Nostalgia lui Mario Martone - în rolul comandantului Salvatore și s-a aflat în Competiția Festivalului de Film de la Veneția, unde a câștigat premiul pentru scenografie.


În contrast cu alte filme biografice, Comandante nu-și anunță publicul încă de la început că povestea lui este bazată pe evenimente sau persoane reale. Desigur, conflictele armate au existat și există. Filme de război sunt lansate constant, adesea cu succes de public și critici pozitive. Dar nu toate producțiile se centrează în jurul unei personalități specifice, iar de Angelis îi creionează lui Todaro un portret atât de măgulitor că pare aproape nerealist. Cu lecția de umanitate pe care o oferă, principiile sale de neclintit și premonițiile ce se adeveresc mereu, comandantul pare mai degrabă un erou dintr-un basm decât o persoană în carne și oase care a luptat în al Doilea Război Mondial de partea fasciștilor. Abia textul explicativ de la final, menit să rezume parcursul ulterior al personajelor, ne confirmă fără doar și poate că întâmplările la care am fost martori - cu mici romanțări - nu sunt ficționale.

Deși în marea majoritate a filmului apar pe ecran doar bărbați, incipitul ne prezintă perspectiva câtorva femei curajoase care au venit să își ia rămas bun de la parteneri înainte de îmbarcarea lor pe submarinul Cappellini. Monologul ancorat în realitate al soției bucătarului, intercalat cu notele cântate la pian de către doamna Todaro, reprezintă punctul de pornire pentru atmosfera neliniștitoare care va rămâne omniprezentă subtil pe tot parcursul misiunii, așa cum este în orice război. "Nu te feri de frică" își îndeamnă femeia cu luciditate iubitul atunci când vântul morții începe să se facă simțit.

Conflictele militare pe mare sunt profund diferite de cele terestre. Comandantul însuși punctează acest lucru. "Inamicul este înconjurat de apă și oțel, dar este tot acolo. Inima îi bate, la fel cum ne bate nouă". Un avertisment că soldații nu ar trebui să uite, în lipsa proximității unui chip, că de partea cealaltă se află ființe umane. Un prim indiciu al valorilor sale atipice, consolidat mai târziu de memorabilul "Scufundăm fără milă fierul inamicului. Dar oamenii... oamenii îi salvăm."

Lupta este lentă, s-ar putea spune că acțiunea lipsește, comparativ cu Saving Private Ryan sau Dunkirk. Publicul este introdus în activitățile de zi cu zi ale marinarilor, care pot părea monotone pentru acest gen de film. Dar nu sunt deloc. Secvențele în care ei cântă împreună sau au revelația cartofilor prăjiți datorită belgienilor sunt o rază de speranță în miezul unui prezent oripilant. Crucifixul cu penis de argint sau mina încâlcită în jurul navei creează o tensiune palpabilă, devenind momente cel puțin la fel de pline de suspans ca întâlnirile cu oponenții. Iar salvarea soldaților ce transportau arme pentru inamic și acordul englezilor de a înceta temporar focul pentru a da voie submarinului să debarcheze naufragiații în siguranță constituie unele dintre cele mai înduioșătoare scene pe care le-am văzut în călătoria mea cinematografică. În filmul lui de Angelis o singură moarte e de ajuns pentru a reprezenta o tragedie.

Comandante este, oximoronic, unul dintre cele mai poetice filme despre război pe care le-am văzut până acum, fapt datorat în special textului din scrisorile trimise de protagonist acasă, dar și esteticii în nuanțe complementare de albastru și portocaliu. Imaginea lui Ferran Paredes adaugă lirismului din scenariu, oferind produsului final o tentă aproape suprarealistă.

Misticismul ce învăluie filmul este în strânsă legătură cu intuiția precisă a lui Todaro. Puterea de a anticipa anumite evenimente, alături de multitudinea de aforisme atribuite lui, a contribuit la caracterul său mitic. "Arta marinarului e să moară pe mare", iar faptul că salvatorul marinarilor a murit pe apă, în somn, exact așa cum a prezis, îi desăvârșește legenda. Încă și mai interesant este că prenumele Salvatore înseamnă chiar "salvator". Astfel, pare predestinată decizia lui, puternic contestată, de a încălca un ordin direct pentru a salva zeci de bărbați aflați pe nava belgiană Kabalo, pe care tot el a scufundat-o.

Textul din greaca veche decodat la finalul filmului se dovedește a fi genealogia lui Sisif, cel care a reușit să înșele moartea - încă o trimitere sugestivă la personajul mitologic care a devenit Salvatore Todaro. Există însă o diferență majoră. Comandantul a păcălit moartea doar când a venit după ceilalți. În schimb, a primit-o cu brațele deschise atunci când i s-a arătat lui, pe mare.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus