aprilie 2024
Nasty
Cu Nasty, filmul despre Ilie Năstase, avem o veste excelentă: tipul este fenomenalissime.

Toată omenirea îl cunoaște, dar puțini dintre noi știm cât de marcantă este prezența lui în tenis la nivel universal, și ce reușite colosale a adunat datorită geniului lui sportiv.

Ce frumoasă demonstrație despre har, putere personală, eleganță, despre curaj și înălțime, umor fin și extravaganță, un român deasupra tuturor.

Performanță fără antrenor, fără buget... Ilie Năstase îmi apare ca o plantă răsărită în burlanele unei streașini în care nu are cum să se nască. Adică neverosimil de bun.

Sunt puține lucruri zilele acestea care îți mai mișcă sufletul și te pot emoționa așa cum o face Nasty, filmul.

Să te reprezinte în lume o personalitate care îi face pe toți mai marii tenisului mondial să pară completamente lipsiți de farmec, pare ireal. Și totuși, carisma aceasta este o rezultantă atât de complexă tocmai prin coordonatele ei, pe care noi le respirăm, și care sunt posibile numai pentru born in România.

Campionii, aceste zeități care transformă și inspiră lumea, merită un cec în alb de simpatie, un respect care îi plasează pe un podium unde rămân intangibili și incontestabili.

Premiera Nasty, în Sala Palatului cu Nadia, Hagi, alți mulți mari sportivi ai României, invitații speciali și lumea cinematografiei, un dialog public-film sensibil și cald, cu Ilie Năstase pe scenă, relaxat, frumos și autentic.

Ilie este un prinț cu stea în frunte care s-a născut cu palazzo în sânge.

Aplauzele acestea nu se vor opri niciodată.




Regia: Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu Cu: Ilie Năstase, Ion Țiriac, Rafael Nadal, Björn Borg, Jimmy Connors, Nadia Comăneci, Boris Becker, Phil Knight, John McEnroe, Billie Jean King

0 comentarii

În programul cultural

Cinema City Cotroceni
04.05 14,40;17,10
05.05 14,40;17,10;19,40;22,10
06.05 14,40;17,10;19,40;22,10
07.05 14,40;17,10;19,40;22,10
08.05 14,40;17,10;19,40;22,10
09.05 14,40;17,10;19,40;22,10
Cinema City Mega Mall
04.05 12,00;14,30
05.05 14,40;17,10;19,40;22,10
06.05 12,10;14,40;17,10;19,40;22,10
07.05 12,10;14,40;17,10;19,40;22,10
08.05 12,10;14,40;17,10;19,40;22,10
09.05 12,10;14,40;17,10;19,40;22,10
Cinema City ParkLake
04.05 12,15;15,00
06.05 15,00;18,40;21,10
07.05 15,00;18,40;21,10
08.05 15,00;18,40;21,10
09.05 15,00;18,40;21,10
Cinema City Sun Plaza
04.05 12,10;14,40
06.05 12,10;14,40;17,10;19,40;22,10
07.05 12,10;14,40;17,10;19,40;22,10
08.05 12,10;14,40;17,10;19,40;22,10
09.05 12,10;14,40;17,10;19,40;22,10
CINEMAX Veranda
04.05 14,20
06.05 18,10;20,30
07.05 18,10;20,30
08.05 18,10
09.05 18,10
Cineplexx Baneasa
04.05 12,00;17,00
06.05 17,00;19,15;21,45
07.05 17,00;19,15;21,45
08.05 17,00;19,15;21,45
09.05 17,00;19,15;21,45
Cineplexx Titan
04.05 16,30
06.05 18,15
07.05 18,15
08.05 18,15
09.05 18,15
Elvira Popescu
08.05 18,30
09.05 18,00
Europa
07.05 17,30
08.05 15,15
09.05 15,00
First Class Cinema – Băneasa
04.05 14,00
06.05 14,30;20,00
07.05 12,45
08.05 15,00
09.05 15,00
Hollywood Multiplex
06.05 19,00
07.05 19,00
08.05 19,00
09.05 19,00
Movieplex
04.05 17,00
06.05 17,00;19,15
07.05 17,00;19,15
08.05 17,00;19,15
09.05 17,00;19,15
Muzeul Ţăranului Român
07.05 20,15

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus