Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  München

Recuperări definitive - München


Andrei Creţulescu

Re:publik, februarie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În 1972, în timpul Jocurilor Olimpice de vară, 11 atleţi israelieni au fost ucişi de membrii unui comando palestinian, cel puţin la fel de înspăimîntaţi de grozăvia acelor zile ca şi victimele lor. În 2005, Steven Spielberg filmează tragedia pe care unii o ştiu din ziare, alţii din auzite, cei mai mulţi de la televizor, cu toţii din istorie. Dar atentatul din realitate e doar începutul filmului (va reveni, ce-i drept, în două fals-flashback-uri) - Spielberg a preferat să spună lumii întregi povestea agenţilor israelieni care au primit misiunea de a anihila, ba nu, de a asasina, pe cei responsabili de atacul terorist. O poveste adevărată şi tristă, pe care poate mulţi au vrut s-o vadă, dar pe care nimeni n-a avut curajul s-o ceară. În oricare din cazuri, un singur om putea s-o aducă la cinema, într-un film al cărui titlu oarecum straniu devine cutremurător de just, la secunda 10.

Dacă ar fi să discutăm Munchen din punct de vedere moral / politic n-am încheia niciodată - aşa cum, de la prima piatră la sînge pentru sînge, terorismul, fie că-l privim ca laşitate, fie ca turbare, fie ca (asta e) răzbunare, nu poate, şi nu va avea vreodată finalitate. Războiul nu poate avea nici un învingător, pentru că toţi am pierdut chiar înainte de a începe. Spielberg nici nu se mai oboseşte s-o spună, e evident din fiecare cadru, din fiecare dialog, din fiecare gest - de data asta, fostul copil minune al cinematografului american, devenit în timp sinonim cu noţiunea de entertainment, execută cu sînge rece un demers de care nimeni nu-l (mai) credea în stare. Sub aparenţa unei ambiguităţi morale pe cît de fascinante, pe atît de înşelătoare, Spielberg îşi osîndeşte "eroii", deopotrivă îngeri şi măcelari, cu determinarea şi cinismul celui care nu mai are nimic de demonstrat. Aproape nimic...

Cinematografic vorbind, Munchen e şi mai surprinzător. E întrucîtva caraghios să te extaziezi apropo de stilistică sau montaj - Steven & Co. lucrează de prea multă vreme împreună pentru a fi altfel decît perfecţi, dar Munchen e primul Spielberg care-şi trage seva şi alura din filmele de gen ale anilor '70, paradoxal, dacă vreţi, pentru un om care a săvîrşit cele mai notabile titluri ale carierei în chiar ultima eră glorioasă a cinematografului american. Tonuri verzui/cenuşii, filmări din mînă, muzică subliminală, atmosferă opresivă, paranoia, suspence, hazard - totul e sec, lipsit de fast, dar nu şi de impact. Atentatul văzut la televizor, chiar prin intermediul transmisiilor din epocă, moartea fostului fabricant de jucării, ploaia care însoţeşte călătoria în inima întunericului londonez - toate sunt momente de cinema la superlativ şi toate sînt proiectate cu o precizie atît de discretă, încît ai jura că sînt întîmplări. Singurul moment voit cinematic vine în timpul ultimului flashback mai sus pomenit, juxtapus, aproape incredibil, cu o scenă de dragoste bolnav / violentă şi purificatoare. Am spus că Spielberg e acum hotărît şi cinic - şi n-am pomenit încă de singura răzbunare veritabilă din acest film, o răzbunare dublată de un viol metaforic părtinitor şi pătimaş, poate cea mai dură (cu siguranţă cea mai de efect) secvenţă din filmografia unui cineast a cărui reputaţie e construită în special din efecte, fie ele secundare sau principale.

Am pomenit de duritate şi cinism - a nu se înţelege că Spielberg a lăsat deoparte obsesia figurii paterne, din contră. Există un părinte omniprezent, pe care nu-l vedem o clipă, există un tată absent, pe care-l vedem aproape în fiecare cadru, există un pater familias al cărui raison d'etre e însăşi moartea şi mai există un tată-surogat, a cărui poziţie o înţelegem abia în finalul autumnal, a cărui semnificaţie reală, mai ales dacă priviţi cu atenţie ultimul cadru, confirmă, dacă mai era nevoie, că avem de-a face cu o capodoperă. Necesară şi incontestabilă.



 Toate articolele despre München


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Creţulescu


Alte articole

 München - un Spielberg sub nivelul lui, Iulia Blaga
 Terorişti cu program redus - München, Cătălin Sturza
 La München să nu vă duceţi cu sacul, Iulia Blaga
 Lista neagră - München, Andrei Gorzo
 München: Eye of the Needle, Alin Ludu Dumbravă
 Toate articolele despre München


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer