Sergiu Matei, primul om care a demonstrat crimele comise de grănicerii chinezi asupra tibetanilor care merg spre Dalai Lama, este prezent la Berlin şi ia parte, astă-seară (13 februarie 2007), la Gala Cinema for Peace, organizată de International Campaign for Tibet. Anul trecut, operatorul Pro TV şi alpinistul amator a filmat împuşcarea a trei tibetani de către chinezi, în trecătoarea Nangpa. Acestea sunt singurele imagini filmate în 50 de ani, care probează un lucru ştiut de multă vreme şi ignorat, acela că anual 2-3.000 de tibetani sfîrşesc împuşcaţi ca iepurii de soldaţii chinezi. La gala de astă-seară iau parte, ca în fiecare an, personalităţi care speră ca prin celebritatea lor să ajute cauza Tibetului. Printre alţii, George Clooney, Martin Scorsese, Catherine Zeta-Jones, Monica Bellucci şi Milla Jovovich. Unul dintre momentele importante al serii este filmul pregătit de Sergiu Matei şi care va fi prezentat de Richard Gere. Am realizat interviul de mai jos sîmbătă seară, imediat după ce Sergiu Matei a ajuns la Berlin. Aş risca o presupunere, cred că pentru român mai important decît gala e faptul că în luna martie o să-l cunoască pe Dalai Lama.
Sergiu Matei: Da, o să mă duc la el, la Daramshala, probabil cu Richard Gere. O să vină şi o echipă de la Pro TV şi nişte oameni de la CNN. Data nu e stabilită clar, deocamdată e fixată între 19 şi 24 martie 2007.
Iulia Blaga: Te-a invitat pentru ce ai filmat?
S.M.: Sau pentru că am salvat un tibetan, pe Choeron. Salvat mi se pare preţios spus, dar l-am salvat. Se ascunsese în toaletă - un cort de un metru jumătate pe un metru jumătate -, se acoperise cu pietre...
I.B.: Şi chinezii unde erau?
S.M.: La 20 de metri de noi. L-am luat de acolo, l-am ţinut ascuns, a trebuit să-i conving pe cei care lucrau în tabăra de bază avansată pentru alpinişti să mă lase să-l duc acolo. Şi l-am dus sub pretextul, dacă chinezii îl găseau, că l-am angajat eu din oraşul tibetan Tingri să-mi spele mie şosetele, minuni de astea. L-am scos după vreo patru ore de-acolo şi l-am ţinut pînă la 2 dimineaţa. Pe urmă i-am dat haine, un schimb de-al meu de Polar, că avea tenişi în picioare, la 5.700 de metri, -11 grade. A scăpat. A ajuns în Nepal, după aia a fost dus în India, mi-au spus cei de la Saving Tibet, organizaţia lui Richard Gere. M-a sunat o femeie care lucrează pentru organizaţie, Kate Sounders, mi-a trimis fotografii cu el. Mai avea încă Polarul pe el. Are 29 de ani, e de-o vîrstă cu mine. Deci am un frate.
I.B.: Cum ai ajuns la Saving Tibet?
S.M.: Au ajuns ei la mine, după ce am dat materialul pe post. Anul trecut în toamnă. Eu în expediţie am plecat pe 25 august 2006, dar am filmat pe 30. Am fost cu Alex Găvan, dar separat de altă expediţie română care mai era tot atunci. Ei erau în tabăra 2 atunci. Jos eram eu, stafful taberei de bază avansată (ABC) şi încă un medic danez. Făcusem un edem pulmonar, că am urcat prea repede pînă la 7.000 de metri, aşa că am coborît singur 1.300 de metri, 54 de kilometri.
I.B.: Mai lucrezi la Pro TV? Nu te ia Richard Gere în organizaţia lui?
S.M.: Să vedem acum ce se-ntîmplă. Sincer să fiu, sper.
I.B.: De ce nu s-au mai filmat pînă acum tibetani împuşcaţi de chinezi?
S.M.: Erau 300 de oameni în ABC la ora aia şi nici unul n-a scos camera să filmeze. Oamenii nu se bagă şi agenţiile mari de alpinism îi încurajează să nu facă nimic, ca să nu li se restricţioneze accesul pe partea respectivă la munte. Acum, dacă există dovada, să vedem ce o să facă guvernele. Eu vreau să nu-i mai omoare. Îi împuşcă ca pe iepuri, "target practicing". Momentul împuşcării l-am surprins la trei tibetani. Doi au fost grav răniţi, celălalt a murit - din informaţiile pe care le-am avut acolo. Un băiat de la bucătărie, tibetan, s-a dus în tabăra de bază a chinezilor, că acolo îi ţineau. Şi acolo spuneau chinezii că au omorît opt.
I.B.: Tu la ce distanţă erai cînd ai filmat?
S.M.: 7-800 de metri. Eram în cortul-bucătărie, îmi beam cafeaua de dimineaţă şi fumam o ţigară, burzuluit de somn. Am auzit rafale de armă automată. Am scos camera, am pus-o pe trepied, ascunsă în spatele unor corturi şi, printr-o deschizătură oferită de cele două corturi, am filmat. Pînă la un moment dat cînd a apărut un grănicer chinez la vreo 20 de metri de mine - eu n-am realizat, eram cu ochiul în viewfinder -, şi în momentul acela am întors capul în partea dreaptă şi atîta am mai apucat să fac, să păşesc între cameră şi el, să acopăr camera cu corpul meu. Dacă întorceam capul întîi în stînga, mă împuşca pe loc. Cînd am dat imaginile pe Pro TV nu m-am gîndit la faimă. Eu căutam un scut la ora aia şi singurul scut pe care îl are un jurnalist e să facă tam-tam.
Mă lăsaţi pînă după Olimpiadă?
I.B.: Ai primit reacţii oficiale? Ambasada Chinei?
S.M.: Nu ştiu, sincer nu mă interesează, dar de ziua Regelui, am avut filmare la Palatul Elisabeta şi era acolo ambasadorul Chinei şi m-am dus direct la el şi i-am spus cine sunt, am vorbit cu el şi l-am întrebat: "Băi, omule, îmi faceţi ceva?" Oricum nu-mi spunea el. Dar eu sunt un tip care încă mai crede în Moş Crăciun şi în Dumnezeu. Şi sunt mai direct. L-am întrebat: "Îmi faceţi felul sau mă lăsaţi pînă după Olimpiadă?" 2-3.000 de tibetani mor împuşcaţi pe an şi sunt îngropaţi acolo, pe gheţar. Kelsang Nantzo, călugăriţa pe care am văzut-o împuşcată, avea 15 ani. La vîrsta asta nici nu ştii cu ce se leagă lumea asta la cap. În România de-abia ţi se eliberează un buletin.
I.B.: Cu Richard Gere ai vorbit pînă acum?
S.M.: Da, la telefon. Ei, după filmuleţul meu, s-au dus în Daramshala, unde e Dalai Lama în exil, au vorbit cu ei şi într-adevăr s-a confirmat ce am spus eu.
I.B.: Au luat legătura cu autorităţile chineze?
S.M.: Ele au spus că tibetanii au murit de rău de înălţime.
I.B.: Tu ai o slăbiciune pentru Tibet?
S.M.: Eu am o slăbiciune pentru munţi, şi aveam o chestie cu Himalaya pînă să ajung să văd incidentul ăsta. Fac alpinism de vreo 10 ani şi mai sus de atîta nu poţi să urci decît dacă iei avionul. Visam să ajung pe Himalaya, dar acum tot sensul ei pentru mine s-a schimbat mult. Acesta e un preţ pe care generaţii de alpinişti au preferat să-l treacă sub tăcere, fără să ia nici o dovadă, fără să facă nimic. E un preţ mult prea mare pentru escaladarea unui vîrf. E numai un munte pînă la urmă, o să rămînă acolo.
I.B.: Ce-o să-i zici lui Dalai Lama?
S.M.: Nu ştiu ce să-i zic. O să-i zic probabil "Strigă mai tare!" Ce s-a întîmplat la noi în 1989 trăiesc ei de 50 de ani.
Pe Richard Gere îl doare degetul la fel ca pe mine
I.B.: Dar dintre alpinişti nu ţi-a spus niciunul "Sergiule, tată, mai gîndeşte-te!"?
S.M.: Nu. Ei toţi aveau camere, dar au făcut fotografii pe ici pe colo. Pe lîngă fotografiile mele au mai apărut maxim 10 fotografii cu acelaşi incident. Un polonez, un sloven, un englez şi un australian au făcut pozele. Şi au mai vorbit nişte americani, dar n-au venit cu nici o probă. Se ştie de atîţia ani, dar dacă n-ai dovada... Mie nu mi-au spus ceilalţi să nu dau imaginile pe post, dimpotrivă. "Arată lumii ce se-ntîmplă!" OK, dar eu sunt un şoricel mic. Nu contez pentru un imperiu cum e cel chinez. N-am făcut decît ce ar trebui să facă un om pentru un alt om. Suntem toţi la fel şi suferim la fel. Pe Richard Gere nu-l doare degetul mai tare decît pe mine dacă ne tăiem la fel. Eu nu judec, nu spun că ce face China e bine sau rău, dar am vrut să arăt ce se întîmplă şi să las oamenii să judece. Am fost foarte surprins de reacţia trusturilor de mass-media din lume. Au fost mult mai interesaţi decît media românească, mai puţin Pro TV-ul, care a avut exclusivitate. Norocul meu e că am reuşit să scot caseta de acolo. A fost la vedere tot timpul, dar chinezii nu s-au gîndit că sunt atît de stupid s-o ţin la mine. Se gîndeau că am ascuns-o prin bocancul de altitudine, printr-un sac de dormit, ceva. Cînd am filmat sau cînd l-am ajutat pe Choeron nu mi-a fost frică, dar mi-a fost frică la graniţa Chinei cu Nepalul şi la aeroportul din New Delhi, cînd a venit direct la mine un nene care mi-a spus că e ataşat la ambasada Austriei din New Delhi şi a început să mă întrebe varii chestiuni. De-abia cînd am ajuns în România am început să realizez ce car cu mine. Vroiam să scap cît mai repede de imagini.
I.B.: Şi te-ai dus direct la Pro TV.
S.M.: Unde era să mă duc?
I.B.: Cît ai filmat cu totul?
S.M.: Scena respectivă ţine 2 minute, dar totul a durat mai mult de o oră. Am făcut un filmuleţ de 17 minute care începe cu ideea mea despre Himalaya cînd am ajuns acolo şi se termină cu imaginea unei fotografii din anii '20. Cînd te uiţi la o poză din anii '20 te uiţi la copia unui om. Exact asta s-a întîmplat. Am văzut ultimele momente din viaţa călugăriţei Kelsang Nantzo care mergea spre Dalai Lama, spre libertate.
I.B.: Cum te-a schimbat experienţa prin care ai trecut?
S.M.: Experienţa asta nu e o maturizare, cum spun mulţi, dar dispare frica aia de moarte. Oamenii ăştia merg în şir indian şi dacă unul e împuşcat, nu se întorc la el, merg mai departe. Grănicerii erau la 3-400 de metri, îi vedeau.
I.B.: Te vei vedea cu Dalai Lama şi pentru aceşti oameni care n-au reuşit să ajungă la el.
S.M.: Eu nu mă duc pentru mine neapărat. Normal că e o bucurie şi o onoare să-l vezi pe cel mai cuminte om al lumii.