Spider-Man, Spider-Man... Spider-Man! De trei ori spidey, adică omul-păianjen (pe scurt OP)!!! Noi recorduri mondiale în pânza francizei Sony!
O dată: pentru că e cel mai scump (între 250 şi 300 de milioane) film produs pînă acum (peste Piraţii 3), de două ori: pentru că cel mai lung (2 ore 20), şi trei: e cel mai dens. Adică are nu unul, ci trei antagonişti, de fapt dacă analizăm ajungem la mai mulţi şi mai multe subtexte. Dar pentru asta trebuie să vezi filmul. Şi să fi văzut şi primele două episoade. Despre care eu n-am scris până acum şi nu m-am identificat cu părerea generală.
Contrar trendului, noi (pluralul editorial, mă gândesc!) l-am văzut pe Omul păianjen când eram mici, sub chipul lui Nicholas Hammond, într-un serial TV din 1978 care la noi a fost gonflat pentru ecran. Trei filme, Omul-păianjen, Omul-păianjen se întoarce şi Provocarea dragonului. Toate cioace, iar banda desenată au văzut-o doar cei mai aleşi decît Neo. Eu am descoperit-o sub titlul teutonic Der Spinne-Man. Aşa că, în 2002 m-am declarat nemulţumit şi debusolat că Peter Parker e Tobey Maguire, un adolescent frustrat cu probleme de acnee mai mari decât de supererou invincibil.
În 2004, cînd OP 2 a fost declarat la unison cel mai bun film după o bandă desenată (comic book movie), eu am observat în primul rând că e lat (faţă de primul Spidey care a fost 1.85:1). Nu mi-au plăcut în primul film nici Green Goblin (Willem Defoe), nici unchiul Ben (Cliff Robertson), nici mătuşa May (Rosemary Harris), nici Mary Jane (Kirsten Dunst), nici Harry Osborn (James Franco), dar nu mi s-a părut în OP 2 nici Dr. Ock (Alfred Molina) un pas înainte revoluţionar.
Dar acum am văzut că mi-a folosit pregătirea, pentru că n-am avut probleme la partea a treia. Pentru că OP e o trilogie mai egală şi rotundă decât a fost X-Men sau Matrix, mai mult spre Lord of the Rings ca densitate, coerenţă, pasiune pentru proiect şi succes. Iar asta se datorează faptului că toate filmele sunt făcute de Sam Raimi, care a parcurs ceva drum de la trilogia Evil Dead, până la pânzele de păianjen ale noului Midas de la Marvel / Sony. Raimi e mega-fan şi geek şi asta se vede. El ştie toate aventurile personajului lui Stan Lee pe de rost, a ajutat să dezvolte povestea şi franciza,, aici fiind trecut pentru prima dată pe generic ca şi scenarist, alături de fratele său Ivan şi de septagenarul Alvin Sargent (Oscar pentru Ordinary People şi Julia).
OP3 e exagerat, are găuri cât cele din clădirile fărâmate, un ocean de efecte digitale, dar are şi poveste. Şi oameni obişnuiţi puşi în situaţii neobişnuite. OP este cel mai vulnerabil super-erou, mai ales vulnerabil dinăuntru. Şi acum o particulă extraterestră (gen The Blob) îl face să se dedubleze. Sau să intre în contact cu partea întunecată. Şi cu negativii. Venom (Topher Grace), provine din fotograful rival cu Parker, Sandman este un monstru CGI la care s-ar fi muncit în ani umani, 10 ani de producţie. Şi un actor care dă simpatie personajului, Thomas Haden Church (din Sideways / In Vino Veritas).
În OP 3 cameo-urile sunt creditate pe generic, din nou unul genial cu Bruce Campbell, apoi preţ de o scenă Theresa Russell, Ted Raimi, Dylan Baker (a cărui prezenţă se va concretiza în Lizard?). Chiar şi candidata la ménage a trois, nerfa Bryce Dallas Howard, apare preţ de câteva scene (cea introductivă, în care e salvată de OP, e şi cea mai bună scenă de acţiune din film). "Everybody needs help. Even Spider-Man", zice Mary Jane..Se pare că la box office nu are probleme de invincibilitate. Asta până la OP 4.