Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Illusionist, The

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

The Illusionist - un cântec de copii orchestrat sub forma unui lied


Filip-Iosif Columbeanu

mai 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Subiectul porneşte de la incidentul Mayerling din 30 ianuarie 1889, în care prinţul Rudolf, singurul moştenitor al lui Franz Josef la tronul Austriei, a fost găsit mort alături de amanta sa, Baroana Maria Vetsera, la cabana lui de vânătoare. Dacă Neil Burger (scenarist şi regizor) s-ar fi rezumat la o poveste poliţistă sau un thriller în jurul anchetei, plasată în eleganta dar tensionata Vienă a secolului XIX, ar fi putut ieşi un film onest. În schimb, el alege să construiască o intrigă (în multe locuri trasă de păr) complicată, presărată cu mistere şi fantasticării, pentru ca în final să reiasă doar banalul: "dragostea învinge".

Acţiunea se conturează în jurul lui Eisenheim (interpretare de rutină pentru Edward Norton), iluzionistul. Un personaj lăsat atât de misterios încât rămâne mai mult un crochiu ambulant, ale cărui trăsături sunt asimilate de spectator prin convenţie cu alte filme. Spectatorul îl acceptă ca erou şi îşi găseşte singur motivaţii pentru personaj, sortând la alegere calităţi din sfera intelectuală, justiţiară, sau moralist-sentimentală. Întrebarea "Care ar fi supratema acestui individ?" nu interesează publicul. El e iluzionistul şi iluzioneşte dibaci. Dacă există totuşi privitori care simt o iritare inconştientă faţă de neutralitatea personajului, aceştia vor răsufla uşuraţi când va apărea în scenă Sophie (interpretare corectă a lui Jessica Biel), şi toate baghetele lui Eisenheim vor converge spre dânsa.

O nuanţă iluminist-socialistă se face simţită în ceea ce priveşte setup-ul. Tăcuta luptă de clasă (care avea să izbucnească după nici douăzeci de ani, mai la est) îl desparte încă de mic pe Eisenheim de Sophie, rămânând un impediment (definit de personaje ca atare, dar rămas nedemonstrat) şi la maturitate. Dată fiind situaţia politică europeană a vremii, scenaristul ar fi putut să fructifice mult mai concret subiectul, în loc să-l trateze într-o manieră de poem cavaleresc despre "trubadur" şi "domniţă". Dar până a se pune problema rangurilor sociale, principalul (şi se va dovedi singurul) obstacol în calea fericirii este faptul că Sophie a fost deja promisă unui alt bărbat - prinţul Leopold.

Se poate spune că "pariul" dintre regizor şi actor - prinţul Leopold - a avut un deznodământ fericit. Se observă că Burger a cerut un personaj antipatic, chiar detestabil. Rufus Sewell reuşeşte să i-l materializeze într-un mod admirabil. Deloc străin rolurilor de nobili şi cavaleri, Sewell creează un stereotip al prestanţei de curte, ale cărui răceală şi insensibilitate plac spectatorului la nivel de construcţie a personajului, şi displac la nivelul individului din cadrul poveştii. Destul de mult cât să se bucure în final când acesta, disperat că va fi prins de poliţie (o poliţie care în realitate nu avea jurisdicţie asupra lui, nu în asta consta de fapt marea problemă cu monarhiile absolutiste?), se sinucide. Acum Eisenheim şi Sophie pot să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi. Publicul e liniştit, binele a învins din nou. Dar... care bine? La final reiese că de fapt Prinţul Rudolf nu a ucis-o pe Sophie. A fost doar o tentativă de omor în stare de ebrietate (patru ani, cu posibilitate de cauţiune?). "Se zvoneşte" că şi-ar fi ucis o fostă logodnică, şi în viitorul apropiat avea de gând să preia prin forţă tronul de la tatăl său, deci o crimă necomisă încă (metodă oricum neplauzibilă pentru sfârşitul secolului XIX). Prin urmare, eroul, lipsit de resentimente, a constrâns să se sinucidă un om a cărui singură vină era caracterul său neprietenos, pentru a îi lua femeia.

Şi mai puţin mulţumitoare este reacţia din final a inspectorului Uhl (Paul Giamatti). Pe tot parcursul filmului, inspectorul dă impresia unui om guvernat de simţul corectitudinii şi al datoriei. Îl respectă pe Eisenheim şi este nemulţumit de abuzurile prinţului (închiderea teatrului, spre exemplu). În final, când iluzionistul scapă, poliţistul, rămas pe peronul gării, are revelaţia de rigoare şi pune cap la cap toate cele întâmplate, flash-urile lui explicându-ne filmul. Sclipirea din ochi şi pendularea capului cu sensul de "he's good" ne arată că asasinarea prinţului nevinovat se împacă armonios cu principiile lui de până atunci.

Deznodământul, reprezentat de respectiva "epifanie" de pe peron, se încadrează perfect în direcţia "deznodămintelor-flash-explicative" din cinematografia ultimilor ani (vezi Fight Club, Secret Window, Saw, etc). Stângăcia provine din faptul că secvenţa este pur şi simplu alipită acţiunii, sinapsele nefiind declanşate prin nimic. Lipseşte însăşi "madlena". Se mai dă o bilă neagră şi pentru că structura secvenţei, dinamica, travelling-ul circular în jurul personajului filmat în contre-plongé, până şi suprapunerea muzicii cu frânturi de replici, toate sunt de o asemănare izbitoare cu finalul consacrat din The Usual Suspects.

Deşi subiectul iniţial avea potenţial, iar cadrul spaţio-temporal este expresiv (trăsătură, ce-i drept, bine valorificată), regizorul cade victimă propriei iluzii - anume că poate struni o intrigă îmbârligată unde "nimic să nu fie ceea ce pare", lăsând multe lacune în ceea ce priveşte plotul. Adevărata magie a filmului constă în interpretarea lui Paul Giamatti, actor a cărui evoluţie este interesantă de urmărit, de la rolişoare în comedii uşurele, până la surprinzătoarea compoziţie care dă viaţă Inspectorului Uhl. În final, puţin mi-a păsat de ce se va alege cu Eisenheim şi Sophie, dar muream de curiozitate să ştiu care va fi următoarea treaptă pentru Giamatti.

Collins (Filip-Iosif Columbeanu)
1 iunie 2007




 Toate articolele despre Illusionist, The


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Filip-Iosif Columbeanu


Alte articole

 Magic... Kind of. - The Illusionist, Andrei Creţulescu
 Despre magie - The Illusionist, Andrei Gorzo
 Abramburel şi Julieta - The Illusionist, Lucian Maier
 Hocus-pocus înamoratus - The Illusionist, Radu Preda
 The Illusionist - Benigna paranoia ocultism / iluzionism de la 1900, Mihnea Columbeanu
 Toate articolele despre Illusionist, The


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer