Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Marfa şi banii

Succes la Cannes şi fără public la noi - Marfa şi banii


Mihai Chirilov, Alex. Leo Şerban

Observator Cultural, iunie 2001
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"8: Nu se acceptă filmele de gen"
(Dogma '95)

<b>A.L.Ş.:</b> Am auzit recent o chestie nemaipomenită în legătură cu Marfa şi banii: i s-a reproşat, de nu ştiu ce ziaristă de doi lei, că prea şi-a făcut reclamă cu prezenţa la Cannes! Cu alte cuvinte, dacă un film românesc iese - cînd iese... -, dacă în plus are şansa de a fi arătat la cel mai mare festival de film din lume şi dacă - lucru de neiertat! - mai are parte şi de cronici bune (cum a avut filmul lui Cristi Puiu în Les inrockuptibles şi Télérama), trebuie neapărat ca regizorul - ca să fie "de gaşcă" - să-şi bage capul în pămînt şi să nu zică nici pîs... Tot ceea ce e normal şi la mintea cocoşului în alte părţi - adică, să-ţi faci reclamă cu prezenţa într-un festival, oricît de mic... darmite cu Cannes-ul! -, la noi e suspect!!

<b>M.C.:</b> Nu înţeleg de ce te mai miri... presa noastră oricum e plină de paradoxuri. Ştii foarte bine că pentru o bună parte a ei, festivalul de la Cannes e o chestie minoră care nu interesează pe nimeni. (Ar trebui să pun pe undeva nişte ghilimele, pentru că perla aparţine cuiva care lucrează chiar la un cotidian.) Se poate cădea, la fel de uşor, în extrema cealaltă, la fel de enervantă - şi aici, scuze pentru filmul lui Puiu, care pică pe nedrept între ciocan şi nicovală: dacă un film românesc pleacă la Cannes, dintr-o dată devenim preocupaţi de un festival pe care începem să-l numim "cel mai" şi "cel mai" - tocmai pentru a ne pune mai bine pe noi în fason. Repet însă: e o chestiune de principiu, care n-are nici o legătură cu Marfa şi banii. Întîmplător, a fost chiar filmul care a salvat onoarea secţiunii Chenzina realizatorilor în care a fost prezentat; şi n-o spun numai eu, ci şi ex-cronicarul Cahiers-urilor, Fréderic Strauss, într-un număr din Télérama. Ce mă miră pe mine e faptul că în ciuda acestei reclame - eu cred că n-a fost nici pe departe atît de agresivă pe cît ar fi trebuit - filmul n-a prins la noi. Iar asta mi se pare cu adevărat grav şi, cum spuneai, suspect. Grav - pentru că un film despre care s-a tot scris că aduce un suflu proaspăt într-o cinematografie terminală nu a interesat interminabilul şir de intelectuali - chipurile, informaţi - de la noi. (Căci de la publicul de rînd nu poţi emite mari pretenţii cîtă vreme: 1. n-a existat nici cea mai decentă fărîmă de publicitate şi 2. filmul n-are nici pe departe distribuţia unei şuse demne de Sala Palatului.) Şi suspect - pentru că felul în care a fost aruncat pe piaţă de către Româniafilm seamănă mai degrabă cu un "hai să ne spălăm pe mîini că prea ne-a dat bătaie de cap filmul ăsta." Şi vorbim aici despre un film care, dacă n-ar fi fost Cannes-ul, ar fi stat probabil bine-mersi la răcoare, la discreţia politicii (?) de distribuţie a instituţiei amintite care-l catalogase, în pudibonderia-i manifestă, mult prea vulgar...

<b>A.L.Ş.:</b> Chestia cu vulgaritatea, pe mine mă lasă mască! De parcă cei care se plîng de ea ar vorbi ca-n romanele lui Henry James... De parcă nu ăsta e limbajul cotidian, pe străzi, în baruri & tramvaie... De parcă nu ar exista o vulgaritate mult mai periculoasă, pentru că insidioasă - cea care vine pe "filieră", să zicem, "intelectuală", bine împachetată în discursuri sforăitoare şi profund ipocrite despre... "vulgaritate"... Oamenii ăia sînt vulgari în sînge - chit că au un limbaj "elevat"; există o vulgaritate atît de căsăpitoare, în discursurile unor politicieni, dar şi "lideri de opinie" din mass-media, încît ce se-aude pe stradă e floare la ureche. E o problemă foarte dezbătută, inclusiv în Vest (acolo se vorbeşte mai mult de "violenţă", dar e acelaşi lucru: adică, tu - pentru că vorbeşti urît, "porcos" -, mă agresezi pe mine, care sînt o mimoză...) E vechea aporie: Filmul reflectă Realitatea; bun, dacă o reflectă - reflectă şi limbajul acelei realităţi... Iar cînd filmul iese pe piaţă, ce faci? Îl cotezi Nerecomandat sub 18 ani... E o soluţie, dar chestia asta nu păcăleşte pe nimeni - plus că, aşa cum spuneam, pe străzi auzi chestii şi mai tari ca-n film.

<b>M.C.:</b> M-aş bucura dacă filmul s-ar vinde, în cele din urmă, în Vest: sînt convins că acolo ar prinde. La Cannes, de pildă, în doar patru proiecţii s-au strîns de două ori mai mulţi spectatori decît într-o săptămînă de difuzare în foc continuu la Scala... Dar hai să vorbim mai bine despre film!

<b>A.L.Ş.:</b> Sînt cîteva lucruri într-adevăr foarte bune în "marfa" (care n-a adus bani...) a lui Puiu: suspansul, de pildă; apoi felul în care e "construită" revelaţia - care ţine tot de suspans, dar şi de o foarte eficientă construcţie narativă, în care ai senzaţia că "nu se întîmplă nimic" (dialoguri, 25 minute de urmăriri - şi pe urmă pauză) şi-apoi, dintr-o dată, îţi dai seama cît de groasă e chestia... Finalul e poate cel mai bun final de film românesc de la Reconstituirea încoace - o dată pentru că "o lasă-ncurcată", exact aşa ca-n viaţă, şi pe urmă pentru că tensiunea morală pe care o declanşează te urmăreşte mult timp după aia. E o poveste care nu-ţi dă lecţii, dar din care înveţi fără să-ţi dai seama că înveţi... Nu ştiu dacă e un "road-movie iniţiatic", cum am auzit că l-a descris Puiu, mi se pare că treaba asta cu iniţierea e cam fumată, adică: bun, atunci orice road-movie e iniţiatic - pentru că aşa vrea muşchii lui, pentru că nu se poate altfel... mă rog.

<b>M.C.:</b> Se poate şi altfel: Duel / Duelul pe autostradă al lui Spielberg - pe care nu poţi să nu-l invoci şi în cazul filmului de faţă - n-avea prea mult de-a face cu iniţierea personajului. Era un strălucit exerciţiu de construcţie a suspansului care te ţinea în scaun de la început pînă la sfîrşit. Iniţierea era, poate, doar a spectatorului, care parcurgea în trombă toate acele praguri de percepere a propriilor angoase.

<b>A.L.Ş.:</b> Sînt de acord că şi aici există praguri, foarte clare, pe care le trec cele 3 personaje - dar eu văd chestia asta mai mult ca un bun decupaj al story-ului, ca "liant" al personajelor, etc. Şi aici aş avea o mică nemulţumire - nu, de ce mică: una mare, pentru că se referă la o anumită mentalitate... macho! Personajul feminin, jucat perfect de Ioana Flora altminteri, este "de umplutură". Filmul e de fapt un "buddy movie" în care a fost aruncată, pentru "culoare", o fătucă. Las' că-mi dau seama de ce a fost "aruncată" (e un amestec de Juliette Lewis & Jean Seberg trecute prin Tricodava), dar pur şi simplu nu are ce face în film - nu întîmplător, singurul conflict pe care îl declanşează porneşte de la un fleac: de la o îngheţată. Nu zic, ca alţii, că ar fi trebuit să "se-ntîmple ceva" între ea şi celălalt - ar fi fost banal: road-movie cu triunghi amoros... -, dar problema e că nu se-ntîmplă nimic nici între ea şi prietenul ei! Nu există nici o tensiune sexuală între ei - ceea ce mi se pare neverosimil... Adică: cu morala, filmul stă bine; cu dialogurile, nu mai zic, brici (chestia cu drumurile & bitumul e Tarantino pur!); cu interpretările - la fel (dacă vrem să căutăm neapărat analogii, Dragoş Bucur e un fel de Belmondo - Belmondo din A bout de souffle, fireşte); unde NU stă bine e la partea cu sexul. E ciudat de frigid... Bun, am înţeles că totul trece în limbaj, în înjurătură, iar după aia în tandreţe (momentele post-îngheţată, în dubă, sînt foarte dulci...), dar între ele nu e nimic. Nu-mi dau seama dacă e-o chestie de generaţie (gen: ne "inervăm" prin bancuri, o punem şi p-ormă stăm ca broaştele la vivisecţie... poate ni se mai pune un banc...bla-bla-bla, blazare is the name of the game?), dar adevărul e că o oareşce chimie erotică ar fi dat filmului mai mult firesc; zic - nu ştiu, poate mă înşel?

<b>M.C.:</b> Eu înclin să cred că e, aşa cum presupui, o chestie de generaţie. Poate că filmului îi lipseşte o tensiune erotică între personajele jucate de Dragoş Bucur şi Ioana Flora, dar ce vrei: asta-i filozofia de cartier (una mai blîndă însă, nu foarte hip-hop-istă) care spune că tipa trebuie să stea cuminte într-un colţ - sau, în cazul filmului, pe bancheta din spate - atunci cînd tipul ei se întîlneşte cu un alt tip ca să pună ţara la cale. Şi mai spune ceva filozofia asta tîmpită: că faci orice ca să nu laşi urme de tensiune erotică de teama celuilalt tip care te-ar lua imediat la mişto (în genul: "bă, da' ce te mai are sub papuc... Fii şi tu mai bărbat... etc...").

<b>A.L.Ş.:</b> Cred că ai dreptate. Există în film o scenă de un haz uriaş - aceea a predării genţii, în Bucureşti, pe "str. Agricultori"... Totul e perfect acolo - tempoul, mutrele... -, dar faza cu mobilul, pe care mafiotul i-l ţine la ureche puştiului jucat de Alex. Papadopol, e genială: e ca şi cum l-ar considera o femelă care n-a mai văzut în viaţa ei un mobil & nu ştie cum să-l folosească, şi chiar dacă a văzut & ştie, oricum bruta nu are încredere să i-l dea în mînă. E un mic "detaliu" care spune volume despre România actuală, din multe pdv!

<b>M.C.:</b> La bile albe, eu aş mai adăuga cîteva momente puternice: acel portret de familie de la început, surprins în înghesuiala bucătăriei; şocul bîtei-care-sparge-geamul-de-la-maşină (ştiai că au filmat trei duble? Aş fi putut jura că bugetul nu le va permite decît un geam spart); şi finalul (m-a amuzat chiar că cineva a putut crede că cei din jeep-ul roşu ar fi putut avea un accident! În plin cîmp...)

<b>A.L.Ş.:</b> Iar eu mă-ntreb dacă filmul nu ar fi avut de cîştigat cerînd (şi obţinînd; sau nu - vezi "punctul 8 de la Copenhaga" din motto!) un "certificat Dogma '95", cum au primit "n"-şpe filme - unele nule de-a dreptul -, care îşi vîră patalamaua "D-95" în pre-generic şi automat se vorbeşte despre ele. Nu ştiu, poate că e de admirat curajul lui Puiu de a o lua pe o cale care să n-aibă nici în clin cu "establishment-ul" nostru de căcat, nici în mînecă cu gagul anti-establishment al jupînului Von Trier... dar poate că trebuia să se gîndească puţin şi la partea de marketing. Acuma, nouă ne-a plăcut, franţujilor, culmea, le-a plăcut şi lor... însă vorba lui Andrei Gorzo, după avanpremiera de la "Cinematecă": la noi, nu prea are public! Şi asta nu pentru că filmul ar fi "abscons", cum se-ntîmplă la case mai tari din parcări mai mari, ci pentru că - paradoxal - publicul lui ţintă îl snobează... Eu am scris în Libertatea că e "cel mai bun film românesc din ultimii 5 ani", dar puteam să pun încă 10-20 ani acolo, că tot li se rupe unora (mulţi...). Pentru că e atît de "zdruncinat", şi spectatorul nostru nu e obişnuit cu camera în mişcare, a fost taxat de "prost" - am auzit-o cu urechile mele; iar persoana nu era cine-analfabetă, ci doar neadusă la zi cu studiile, să zicem... Aici e paradoxul: că substanţa e proaspătă, actorii sînt proaspeţi, replicile etc sînt proaspete - dar publicul nu vrea şi o formă proaspătă; el vrea story ca la Hollywood... sau, Doamne fereşte!, ca la UNATC. Mă rog, să nu generalizez - nu toţi; dar majoritatea...

<b>M.C.:</b> Vezi şi eşecul parţial, la noi, al lui Blair Witch Project: forma e proaspătă, slavă Domnului, dar şi zdruncinătura aparatului de filmat... (De fapt, se putea ca dezabuzatul şi mult-prea-versatul nostru public să nu ignore un film care a mers extraordinar de bine în lume?) Tot o formă de snobare e şi asta Şi de limitare: după ce au mîncat o dată caviar (Tarkovski, Kieslowski, Wong Kar-wai...), unii nu se mai uită nici la icrele de ştiucă. Cît despre Dogma '95: presa / publicul nostru abia reacţionează la Cannes, vrei să-i destabilizezi complet fluturîndu-le un ştraif pe care scrie "Dogma 95"?...



 Toate articolele despre Marfa şi banii

Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Mihai Chirilov
 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 10 ani cu filmul românesc. Episodul 1 - Anul 2001, Iulia Blaga
 Recunoaştere internaţională pentru un film românesc - Marfa şi banii, Iulia Blaga
 Invitat la 21 de festivaluri - Marfa şi banii, Iulia Blaga
 Marfa şi banii. Şi sufletul, Marius Dobrin


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer