În plus - ce e drept -, îi oferă Laurei Dern (care mai jucase în filme de Lynch şi care aici reapare alături de mama sa, Diane Ladd) cel mai bun rol al ei în cinema: o echilibristică "ventrilocă" şi curajoasă deasupra unui hău de beznă învolburată care este mintea lui David Lynch...
La firul ierbii (acolo unde, 20 de ani mai devreme, David Lynch găsise o ureche care păstra foşnet de Blue Velvet...), Inland Empire este "despre" facerea unui film (regizor e Jeremy Irons), care de fapt este remake-ul unui alt film (polonez!), care de fapt n-a mai fost terminat pentru că actriţa şi partenerul său au murit în condiţii ciudate; mai mult: Nikki Grace (personajul lui Dern) se îndrăgosteşte de partenerul ei din film (Justin Theroux) exact precum personajul ei (Susan Blue) se îndrăgosteşte de personajul lui Theroux (Billy Side)... Viaţa imită ficţiunea, Hollywoodul se imită pe sine, Lynch îl imită pe Lynch etc etc - dacă aveaţi impresia că Mulholland Drive (precedentul său film) era "greu", aflaţi acum că acela era precum "Scufiţa roşie" pe lîngă acesta! Ce "înţelegeţi" din Inland Empire este fix ceea ce vreţi să înţelegeţi din el - regizorul-scenarist nu vă ajută nicicum. E nevoie de o bună doză de credinţă pentru a merge pe mîna lui Lynch, dar Inland... este - mai mult decît oricare alt film al său - o experienţă mistică, dedicată aproape în exclusivitate celor ce se roagă în biserica Marelui Disturbator.
Întrebarea este ce faci dacă nu faci - neapărat - parte din această religie. E limpede că un film nu e o demonstraţie de matematică şi că nu se adresează doar intelectului ci şi - mai ales - emoţiilor; aşa cum s-a spus de-atîtea ori, un film e un vis - iar un film de Lynch este Visul (Coşmarul, cel mai adesea) prin excelenţă. Bun. Problema lui Inland Empire este că - în 3 ore - tot aştepţi acea emoţie puternică în stare să-ţi răsplătească atenţia încordată de a pricepe despre ce e vorba - ceva de genul: Puţin îmi pasă că nu înţeleg neam, măcar visul mă tulbură... Or Visul (Coşmarul, mai ales aici) nu reuşeşte să te tulbure decît pe mici porţiuni - ca şi cum Lynch şi-ar fi construit filmul (filmat în digital) direct pe platou şi ar fi aţipit din cînd în cînd visînd alt film, iar cînd s-ar fi trezit ar fi povestit acel - alt - film...
Anecdota spune că Lynch ar fi ajuns la titlu ascultînd-o - neatent - pe Laura Dern vorbind despre un loc numit "Inland Empire": i-a plăcut cum sună, aşa că l-a folosit pentru filmul său. De fapt, filmul ar fi trebuit să se numească "În mintea lui David Lynch timp de 3 ore". Dacă vă ţin nervii, încercaţi: Hollywoodul nu a fost niciodată mai "sick"!