Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Nostalgii comunitare


Alice Georgescu

Dilema Veche, august 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Acum cîteva zile, într-o după-amiază dintr-acelea cu vipia lovindu-te drept în moalele capului (nu-i vorbă, şi în tarele lui), am făcut un drum pe care n-o să-l uit curînd pînă în Secuime, lîngă Gheorgheni; pînă la Lăzarea, mai precis, unde se află un castel (un conac întărit, de fapt, cu o curte uriaşă împrejmuită de ziduri groase) binecunoscut, pare-se, artiştilor plastici din taberele organizate aici de Uniunea lor. Am mers, fireşte, ca să văd un spectacol. Un spectacol pe care directorul teatrului din Gheorgheni, în acord cu directorul de scenă, hotărîse să-l scoată, pentru cîteva reprezentaţii, din incinta nu tocmai atrăgătoare a casei de cultură unde domiciliază micul, dar activul Figura Stúdió, aducîndu-l la aer curat şi loc mai larg. Cînd am ajuns (cu jumătate de oră întîrziere, după un "parcurs automobilistic" înţesat, pe Valea Prahovei, cu obişnuitele bucurii ale traficului de week-end), am găsit, în amurgul dulce şi răcoros, sute de oameni care, aşezaţi pe bănci fără spătar, pe scaune de strînsură ori direct pe iarbă, priveau încîntaţi spectacolul, rîdeau (se juca o comedie), mai comentau cîte ceva, mai aprindeau cîte-o ţigară, le mai explicau copiilor, la ureche, ce se întîmplă pe scenă şi aşa mai departe. Cineva ţinea în braţe un căţel. Altcineva venise cu un bebeluş în cărucior. După spectacol, trupa, invitaţii şi, am impresia, toţi cei ce aveau chef să prelungească seara spre noapte (reprezentaţia se terminase pe la 11, sub ochiul imens al unei Lune galben-aurii), au urcat spre conac şi, la lumina vagă ce venea din interior, au atacat cu satisfacţie o delicioasă iahnie de fasole cu costiţă afumată, scoasă cu linguroiul din cazan şi servită cu pîine şi castraveţi acri, precum şi (cu satisfacţie încă şi mai mare) palinca turnată generos în pahare de plastic (condiţii de campanie, ce să-i faci). Copiii alergau de colo-colo şi se tăvăleau pe pajişte, deşi roua de seară îmbibase temeinic iarba, căţelul fugea după ei lătrînd, tinerii au găsit, aşa cum găsesc întotdeauna, chiar şi în mijlocul deşertului, nişte muzică şi s-au retras într-un colţ să danseze, persoanele serioase şi obosite şi-au rostuit cîte-un scaun. S-a mîncat, s-a băut, s-a stat de vorbă, s-a spus "la revedere", s-a plecat. Acasă, în sat, acasă, la Gheorgheni (cam trei kilometri distanţă), acasă, la Sfîntu Gheorghe (cam o sută cincizeci de kilometri distanţă, cu maşina sau cu trenul), acasă, la Bucureşti. A fost o seară foarte plăcută.

Am mai petrecut astfel de seri. Tot prin zonă. Sau în Ungaria, la festivalul de la Kisvárda. Sau în Germania, la festivalul de la Bonn. În aceste locuri, teatrul e privit nu numai ca o artă şi/sau ca o instituţie, ci şi ca un prilej de adunare a comunităţii în jurul unui eveniment social. Ca la botez sau ca la nuntă. (Sigur, poate fi şi ca la priveghi, în cazurile nefericite.) A merge la teatru înseamnă nu doar a te aşeza într-un fotoliu comod sau pe o laviţă incomodă şi a privi la scenă, ci şi a te întîlni cu prietenii şi cunoscuţii, ori, pur şi simplu, cu membrii aceluiaşi conglomerat uman în care îţi duci viaţa zilnică. Uneori, fără să schimbi o vorbă cu ei săptămîni la rînd - sau fără să-i vezi -, pentru că nu ai timp, pentru că viaţa modernă e tot mai solicitantă, pentru că te iei cu treburile casei, pentru că nu te lasă televizorul, pentru că te absoarbe calculatorul. Teatrul îşi recapătă în acest fel funcţia lui primordială în cetate: aceea de a înlesni contactul dintre cetăţeni pe o platformă superioară pieţei publice, platforma spiritului, a ideilor, a bucuriei necomplicate de a te afla printre semeni cu care, măcar timp de o oră-două, simţi la fel. Teatrul (re)devine, ca şi Biserica (şi, de fapt, aici lucrurile se leagă în mod subtil, căci ritualul reformat privilegiază convivialitatea) punctul central al vieţii comunitare, punctul iradiant de coeziune şi armonie, întăritura vizibilă a reţelei invizibile ce-i ţine laolaltă pe oamenii care, deşi atît de diferiţi între ei, vor să aparţină aceleiaşi confrerii. Care poate fi uneori doar confreria umană.

În România "veritabilă", teatrul şi-a pierdut această dimensiune. Era să adaug "dacă a avut-o vreodată", dar m-am oprit, pentru că da, a avut-o: în vremea cînd populaţia se constituia în naţiune, acum aproape două sute de ani, dar şi mai de curînd, acum aproape două zeci de ani, în vremea cînd socialismul apăsător înlesnea socializarea în sălile îngheţate, cînd ochii şi urechile celor din faţa scenei căutau cu febrilitate şi speranţă, pe scenă, cele mai neînsemnate semne de sfidare, de opoziţie, de rezistenţă. Chiar dacă vocaţia socială de acest gen are conotaţii cumva mai agresive, mai îndîrjite, plăcerea (estetică) alunecînd pe planul doi, trei etc., important e că ea există şi acţionează. Şi trist e că astăzi nu mai există şi nu mai acţionează. Poate că, la fel ca Biserica naţională, teatrul românesc ar trebui să-şi regîndească funcţia, rolul şi rostul înăuntrul colectivităţii pe care pretinde că o slujeşte. Poate că ar trebui să se deschidă către cei care îi calcă pragul, poate că ar trebui să li se ofere simplu şi direct, fără emfază, fără veleităţi exclusiviste, fără demagogie şi fără îngîmfare. Poate că astfel ar reuşi să redevină ce a fost cîndva... Nu mai mult de-atît, totuşi.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 După 20 de ani - Teatrul Luni de la Green Hours, Răzvan Penescu
 Teatrul LUNI de la Green Hours împlineşte 20 de ani, Comunicat de presă
 Spectacole-eveniment la sărbătoarea de 20 de ani a Teatrului LUNI de la Green Hours, Comunicat de presă
 Narcis şi apelor tulburi ale firii - Richard III, Roxana Pavnotescu
 Dansul şi teatrul de expresie - The Rite of Spring & Café Müller, Roxana Pavnotescu
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer