Suplimentul de cultură / august 2007
Festivalul Internaţional al Artei Lirice, ajuns la a şasea ediţie, a păşit pentru prima oară în afara sălilor şi a oferit, în anul Capitalei Culturale Europene, spectacole gratuite, în aer liber, cu mare priză la public. Piaţa Mare a răsunat de arii celebre pînă în creierii nopţii, şi mii de voci au fredonat alături de cîntăreţi. O demonstraţie că şi genul clasic poate prinde foarte bine la publicul larg, cîtă vreme este oferit în ambalajul corespunzător.


Arii celebre, sub cer

Trei prieteni, trei tenori care au umplut săli de operă din întreaga lume, dar şi stadioane şi pieţe medievale, au cîntat în Piaţa Mare, în primul concert cu orchestră simfonică de asemenea amploare desfăşurat vreodată în aer liber, în Sibiu. Christian Polus, Johannes Gross şi Luis del Rio au dăruit Sibiului un concert cu arii celebre, fiind acompaniaţi de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu. Mii de oameni au fredonat împreună cu tenorii arii din Turandot, Rigoletto sau Tosca.

Tenorii au făcut un show popular, vorbind mult cu publicul, în germană - misiunea traducătoarei s-a evaporat de la primele replici - şi condimentînd întreaga seară cu glume. Polus, Gross şi del Rio au povestit despre femeile frumoase din Sibiu, despre cît de înspăimîntaţi erau să cînte anumite arii dificile într-o piaţă - precum Nessun Dorma din Turandot -, au dansat pocnindu-şi degetele pe bucăţile vesele, ba chiar Gross a şi lătrat înaintea unei arii, cînd din spatele scenei se auzea un cîine din cauza căruia nu putea începe să cînte.


În loc de reclame, luna

German Tenors sînt, după 11 ani de prietenie, "trei voci care sună ca una singură". Pentru Sibiu, au ales arii dintre cele mai cunoscute, fiindcă au vrut ca oamenii care nu merg în mod obişnuit la concerte de muzică clasică să se oprească în piaţă, să asculte şi, poate, apoi să caute întreaga operă. "Cînd cîntăm în aer liber, vin foarte mulţi tineri, ceea ce ne face să credem că ceea ce cîntăm noi, deşi e vechi, e actual", spune Christian Polus. Cei trei au o experienţă îndelungată în concerte desfăşurate în aer liber, convinşi fiind că astfel de spectacole sînt o şansă pentru muzica clasică. Au cîntat chiar şi în deşert, în faţa spectatorilor aşezaţi pe covoare, printre cămile.

Spectacolul de la Sibiu, deşi popular, nu a fost unul comercial. Două argumente: onorariul mai mult decît simbolic al tenorilor şi luna, proiectată live în pauză pe ecranele care de regulă găzduiesc spoturi publicitare.


Meniu de Sibiu

Sibiu Film Fest - patru seri de film mut

Sibiu Film Fest, patru seri cu filme mute, între 12-15 august 2007. Asociaţia Estnest aduce, sub deviza "vechi şi nou", un mic dar preţios festival, care doreşte "să reabiliteze viaţa cinematografică a Sibiului". În fiecare seară, de la ora 21, vor fi proiectate capodopere ale cinematografului mut european, acompaniate live de orchestră.

Zece pictori, la Avrig

În perioada 1-10 august 2007, REHAU România organizează, pentru zece tineri pictori români, "REHAU ARTCampus România 2007", la Reşedinţa de Vară Samuel von Brukenthal din Avrig, în apropiere de Sibiu. Cei zece tineri artişti, Marius Bercea, Dumitru Gorzo, Dan Măciucă, Gili Mocanu, Sebastian Moldovan, Kristina Raţiu, Marius Suciu, Veres Szabolcz, Mirela Trăistaru şi Bogdan Ţucudean au fost selectaţi în martie, la Viena, dintre mai mulţi candidaţi. Cele mai bune trei lucrări vor fi recompensate cu premii în valoare de 3.000 euro. Gala de decernare a premiilor va avea loc în noiembrie, în Bucureşti, şi va include o licitaţie pentru lucrările celor zece pictori, organizată de Casa Sotheby's, cu scopul dezvoltării unor programe de promovare culturală pentru copii.

Sibiu Dans 2007

Festivalul "Sibiu Dans 2007", cu tema Corpul, va avea loc între 17 - 31 august 2007, cu spectacole de dans contemporan, filme, ateliere şi o masă rotundă internaţională. Vor participa peste 50 de artişti din Austria, Belgia, Elveţia, Estonia, Franţa, Grecia, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Suedia, Statele Unite ale Americii şi România. Evenimentul este organizat de Fundaţia Culturală "Proiect DCM".

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus