Marea artă - Orchestre de Paris

Al doilea concert al celebrei Orchestre de Paris, de vineri 7 septembrie, va rămâne în memoria noastră drept unul din vârfurile interpretative ale Festivalului "George Enescu". S-a deschis cu o suită din baletul compus de Albert Roussel, Bacchus şi Ariane, o muzică de factură impresionistă, exuberantă, cu ritmuri dansante, cântată cu tot atâta precizie pe câtă ardoare.

A urmat o piesă solistică, Concertul pentru vioară şi orchestră nr.1, în sol minor, cu Pinchas Zukerman, unul dintre marii violonişti (dar şi violist, dirijor şi profesor) ai lumii, ca protagonist. Ne-a bucurat să vedem că şi-a păstrat intactă forma instrumentală şi încă dispune de miraculoasa tehnică şi de acurateţea sa proverbială. Singurul lucru care i s-a reproşat uneori, şi care devine evident odată cu înaintarea în vârstă (e născut în 16 iulie 1948, la Tel Aviv), a fost faptul că a preferat să acorde întâietate corectitudinii în dauna unei participări mai ataşate. Această distanţare îl ajută pe instrumentist, dar îl diminuează pe artist. Orchestra condusă de Christoph Eschenbach l-a acompaniat cu deosebită acurateţe, deşi Pinchas Zukerman nu respecta întotdeauna ritmul notat în partitură.

După pauză, am ascultat multcântata Simfonie a IX-a "Din lumea nouă" de Antonin Dvorák. A fost cea mai neaşteptată şi poetică interpretare pe care am auzit-o vreodată, fie pe disc, fie live. Orchestre de Paris s-a dovedit un instrument preţios mânuit de un mare artist - Christophe Eschenbach. Rămas orfan la 6 ani (în 1946) şi preluat din lagărul de la Meklenburg de părinţi adoptivi, micul Christophe a studiat mai întâi pianul şi apoi dirijatul, obţinând succese răsunătoare în ambele cariere muzicale. Nu mi-am închipuit, însă, că poate fi atât de rafinat şi de energic în acelaşi timp, de puternic şi de delicat, de meticulos şi de majestuos, arzând ca o flacără şi totodată controlând desfăşurarea muzicii în cele mai subtile nuanţe ale ei. Eschenbach este un artist proteic, de o rară desăvârşire. Dar perfecţiunea interpretării sale e vie, incitantă, profundă. Te schimbă, pleci alt om din sală după ce l-ai ascultat.

Mi-aş fi dorit să nu dea niciun bis, chiar să nu aplaude nimeni, să lăsăm muzica să continue să răsune în sufletul nostru.