Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Cui i-e frică de Virginia Woolf?

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nimic despre huiduieli, cîte ceva despre aplauze - Cui i-e frică de Virginia Woolf?


Răzvan Penescu

octombrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În seara asta îmi propusesem să scriu despre dezbaterea de la Teatrul Naţional, să vă povestesc cum a fost, ce (nu) s-a rezolvat, ce planuri de viitor mi-am făcut, ce puteţi face şi voi, dacă vreţi să mergeţi în aceeaşi direcţie cu mine, să nu aplaudăm la spectacolele care nu ne plac chiar cu riscul de a ieşi în evidenţă.

Dar s-a întâmplat ceva şi povestea cu Teatrul Naţional a părut dintr-o dată neimportantă, am amânat-o pentru o altă zi. Astă-seară am aplaudat. Am aplaudat cu plăcere, e drept că fără orgasme multiple, fără să ţâşnesc în picioare, dar cu chef, cu căldură, îndelung. Şi m-am simţit tare bine, poate şi pentru că am ştiut că aplauzele mele înseamnă ceva, mai important decât însemnau înainte de a huidui în templu.

Ieri dimineaţă am primit un e-mail: Teatrul Act mă invita, seara, la o vizionare privată a spectacolului Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee. Spectacolul fusese examenul de licenţă al Marianei Cămărăşan, absolventă Regie-Teatru 2007 şi se jucase de opt ori la Casandra, iar acum fusese reaşezat pe scena Actului şi teatrul încerca să testeze reacţia publicului.

Nu prea aveam chef să mă duc. Eram obosit de piesa de ieri, aveam şi eXplore dance festival în agendă... Dacă n-ar fi fost Albee, nu mă duceam. Nu mă duceam nici dacă n-ar fi fost Mariana Cămărăşan (o regizoare pe care nu o ştiam, dar căreia îi ratasem, acum câteva zile, prin blocare în trafic, un alt spectacol despre care lumea vorbeşte deja de bine, Amalia respiră adânc, montat cu printul volumului de la LiterNet în mâini), sau dacă Ioana Moldovan, PR-ul Act-ului nu ar fi încheiat e-mailul cu "Vă aşteptăm să fiţi alături de noi. Rar se întâmplă ca soarta unui spectacol să stea în mâinile publicului care-l vede". L-aş fi lăsat pe altă dată.

Din fericire, a fost să fie azi. În sală erau aproape în exclusivitate liceeni, cei peste 18 ani se puteau număra pe degetele de la o mână. Pe scenă, obiecte interesante, stranii, mai târziu am văzut că aveau şi sens în desfăşurarea piesei. Şi asta cu toate că scenografia semnată de Alexandra Penciuc (studentă anul III la Scenografie UNATC) este declarată work in progress şi, în parte cel puţin, e încropită din ce s-a găsit disponibil pe la Act.

Ce m-a dat însă cu adevărat peste cap au fost actorii. În primul rînd, Florina Gleznea, o actriţă cum n-am văzut de multă vreme, într-un rol (Martha) dificil, ţinut în mână fără greşeală de la un capăt la altul. Nici o notă falsă în vocea ei (nici în şoapte, nici în strigăte), nici un pas greşit, nici un moment în care să alunece din personaj, nici un moment de relaxare, nici un moment de neasumare. Am crezut-o de la un capăt la altul, ştia de unde vine, ştia ce face pe scenă, ştia unde se duce. Era evident (chiar dacă nu se simţea efortul din spatele rolului, totul era natural şi fluid) că lucrase cu regizoarea, că citiseră textul cu mintea la el, că le păsase de personaj şi îi construiseră o poveste şi îi găsiseră justificări pentru fiecare gest. Un rol făcut celebru de Elizabeth Taylor, adus pe scena de la Act la o intensitate comparabilă.

La fel de buni sunt Ionuţ Grama (George, dar în acelaşi timp şi traducătorul textului), Sânziana Nicola (Honey) şi Emil Mandanac (Nick). Îşi asumă fiecare gest, înţeleg sensurile cuvintelor pe care le spun, nu e nici o clipă în care să dea impresia că "se prefac", nu fac şmecherii şi nu caută alibiuri, nu stau pe margine. Trăiesc personajele, le înţeleg, le integrează poveştile în viaţa lor, convieţuiesc cu ele. Mă conving, mă emoţionează, mă ţin pe scaun aproape trei ore (habar nu am când au trecut, nici măcar în pauză nu m-am uitat la ceas) şi mă fac să îi aplaud din inimă la final.

Spectacolul a fost foarte bun - nu o capodoperă, nu un spectacol despre care să se vorbească în cuvinte mari şi goale, ci doar un spectacol făcut cu multă dragoste şi atenţie de către echipa lui şi o bucurie pentru spectatori - şi abia aşteptam să vi-l recomand. Nu ştiu însă când o să îl puteţi vedea, nu ştiu dacă spectacolul o să fie jucat în program normal. E nevoie de bani pentru drepturile de reprezentare a textului, pentru finalizarea scenografiei, pentru cheltuielile fiecărui spectacol, pentru plata actorilor, a regizoarei şi a scenografei. O să îmi asum o parte din pariul Ioanei Moldovan şi să dau o mână de ajutor ca să fie găsită o soluţie pentru acoperirea cheltuielilor. O să pun pe LiterNet, în câteva zile, un buget şi o să vedem câte bilete trebuie vândute pentru a acoperi cheltuielile. Şi o să vă invit să vă cumpăraţi bilete în avans, să mă credeţi că spectacolul merită. O să facem calcule şi sper ca spectacolul să ajungă să fie jucat. Şi să vă bucuraţi cum m-am bucurat eu.

Până atunci notaţi: Mariana Cămărăşan, Ionuţ Grama, Florina Gleznea, Sânziana Nicola, Emil Mandanac, Alexandra Penciuc. O să mai auziţi de ei.


PS: Mă întreb, habar nu am dacă naiv sau cu sens:

Dacă Teatrul Naţional se simte obligat să pună în circulaţie texte româneşti, nu ar trebui să se simtă obligat şi să descopere astfel de regizori şi actori şi să le ofere un spaţiu în care să se desfăşoare, ţinând cheltuielile la limita încasărilor?

Ce s-ar întâmpla dacă Sala Atelier, spre exemplu, ar fi dată pentru o stagiune unor tineri cu potenţial şi unui manager cu obiectivul să facă profit zero, care să fie lăsaţi în pace să se descurce singuri, fără intruziunea nimănui, care să aibă voie să rateze entuziasmant din când în când, dar care să dea, poate, şi câteva spectacole care să fie primul pas al lor spre un viitor mare regizor / actor / scenograf?

Oare ar fi o idee chiar aşa de proastă?

PS2: Dintr-un articol de Cătălin Tolontan (Gazeta Sporturilor, septembrie 2007): "După o carieră în care a lucrat cu Anelka, Thierry Henry, Bergkamp sau Tony Adams, adevărate elite ale talentului sportiv, Arsene Wenger, antrenorul lui Arsenal Londra, ne dă o lecţie despre fragilităţi, nu despre forţă. Iată ce spune el: Toate marile succese, toate marile vieţi au presupus punerea laolaltă a priceperii, a talentului, dar şi a norocului de a întâlni oameni care să creadă în tine. În viaţă ai nevoie la un moment dat de cineva care să te bată pe umăr şi să spună: «Eu cred în tine»".

Aducerea pe scenă a acestui spectacol - sau a altora similare - o să arate dacă ştim să credem în nişte copii talentaţi. Ce ziceţi?


Nu uitaţi: Aplaudaţi doar dacă - şi cît - vă place! O campanie iniţiată de LiterNet.



 Toate articolele despre Cui i-e frică de Virginia Woolf?


3 comentarii

  • Martor la succes
    stefania.onucu [membru], 10.06.2008, 17:43

    Si eu am fost acolo....
    Si eu am plans, am baut, in prapastia realitatii

  • Cel mai frumos spectacol de teatru pe care l-am vazut vreodata!!!Felicitari actorilor!!!
    Stan-Ionescu.Andrei [membru], 29.07.2008, 16:29

    Am avut ocazia sa vad spectacolul acesta prin intermediul campaniei "Teatrul Act bate palma cu liceul tau" sau ceva degenul si am mers la o reprezentatie gratuita a piesei in sala teatrului Act din Calea Victoriei, o sala atat de mica incat eram la o distanta de maxim 2 metri de actori. A fost o piesa superba iar interpretarea da dovada de mult talent din partea actorilor. Florina Gleznea este un nume ce peste putini ani va fi comparat cu Maia Morgenstern sau de ce nu cu alti actori internationali de mare calibru. Am vazut si filmul "Who's affraid of Virginia Woolf" este destul de vechi, in format alb-negru insa interpretarea celebrei actrite Elizabeth Taylor, pe mine cel putin ma lasa rece in fata Florinei Gleznea. Deasemenea Ionut Grama a jucat perfect in ochii mei cel putin, de simplu spectator...De remarcat este si talentul celorlalti doi colegi care au completat cu succes aceste laude. Honey a reusit sa fie...Honey desi este un rol destul de dificil...Ceea ce din partea mea si a celor alaturi de care am vazut spectacolul au meritat 12 minute de aplauze, publicul oprindu-se foarte greu. Mi-ar fi facut o deosebita placer sa ii cunosc pe oamenii acestia dar cand am iesit din sala de spectacol pur si simplu tremuram din cauza emotiilor provocate, nu am avut cuvinte de lauda pentru ei...Piesa e demna de cel putin 3 reprezentatii pe scena TNB dar cei de acolo nu cauta actorii de valoare ci cauta comercializarea porcariilor ce se vad unor oameni ce merg la teatru de dragul de a fi " din lumea buna" cu alte cuvinte sunt multi oameni care se duc la teatru pentru ca " ei e culti"...pacat...acesti actori de valoare meritau macar un public ca cel al TNB-ului...daca nu mai mult. Le urez mult succes si sper sa mai auzim de ei. Eu unul recomand orice iesa jucata de ei. Am incredere ca vor juca exceptional...BRAVO!!!

  • S-a mai nascut o "Lupoaica"
    svetlana, 17.04.2011, 12:30

    o alta Virginie s-a nascut! Zemoasa, sfioasa, zaluda, ranita, frustrata, exceptionala!
    Sa stii, la anii cand flururii se zbenguie pe campii, sa arati lumii miezul unei femei coapte si tarsaite prin varste doar ea stie cum nu-i de ici de colo, si nu oricarei actrite ii este dat s-o faca.
    Florina Glesnea a reusit! Jos palaria, Florina! jos palaria Ionut, si Emil si Sanziana
    romani, deschideti ochii si bucurati-va alaturi de noile noastre talente intr-ale actoriei!
    lasati dumnezeului telenovelele alea !

Spacer Spacer