În The Brave One, Jodie Foster o interpretează pe Erica Bain, realizatoarea unei emisiuni radio care, cu puţin timp înainte să se căsătorească, este agresată de o bandă de huligani în timp ce se plimba cu viitorul ei soţ prin Central Park. Acesta este omorît în bătaie, iar trei săptămîni mai tîrziu - cînd Erica se trezeşte din comă - ea rebuie să suporte trauma de după.
Acesta este un film curajos şi, cine ar fi bănuit?, vine din partea unui regizor irlandez - Neil Jordan. Lucrul cel mai curajos este că, în plin climat asfixiat de corectitudine politică, nu se teme să ia taurul de coarne şi să privească realitatea violenţei drept în faţă. Erica Bain îşi cumpără un pistol la negru şi-şi "face mîna" omorînd în dreapta şi-n stînga pînă cînd ajunge la adevăraţii făptaşi. Nu "se complace" în violenţă, dar nici nu întoarce nici ochii în altă parte, nici celălalt obraz atunci cînd aceasta vine peste ea... Morala? Chiar dacă violenţa nu poate fi stopată prin violenţă, nicio lege din lume nu poate opri un om care nu mai crede în lege să se răzbune. Răzbunarea nu e "arma prostului", cum cred unii; este indiciul că sîntem oameni din nervi şi sînge, şi nu roboţi programaţi de guverne.
Însă The Brave One este un film - pînă la urmă - ambivalent în privinţa mesajului său. La prima vedere pare o poveste care spune că e OK să-ţi faci dreptate singur - şi cei care sînt de acord cu această atitudine (eu, de exemplu) simt nevoia să aplaude la final ca la un film cu Bruce Willis... (Nu că ar fi ceva rău în asta: oare Vitoria Lipan n-a făcut acelaşi lucru?!) Dar filmul se pretează şi unei interpretări ceva mai nuanţate: el îţi arată că, da, poţi acţiona precum Erica Bain - pentru că există, cu siguranţă, o certă satisfacţie psihologică în a repara o nedreptate. În acelaşi timp, odată conştientizat acest rest de animalitate care zace în noi, e bine să faci pasul înapoi şi să te întrebi: ce ar fi o societate "guvernată" de legea talionului? Care este relaţia între drept individual şi drepturi colective?
Foster este impecabilă în rolul acestei femei fragile care găseşte în ea o forţă pe care n-o bănuia. Deşi pare că s-a "specializat" în roluri în care trebuie să se apere (la nevoie, cu arma în mînă), este la antipodul personajului dur/inflexibil din atîtea pelicule de acţiune. Dar filmul "este" - de fapt - despre New York şi rănile sale încă necicatrizate: o elegie post-11 septembrie, cînd locul doliului a fost luat de conştiinţa unui nou pragmatism.