Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Îngerul necesar

Alb-albastru - Îngerul necesar


Andrei Gorzo

Dilema Veche, octombrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Iată cum arată o poveste de dragoste în filmul de debut al lui Gheorghe Preda, Îngerul necesar: a fost odată mult alb. Şi albul ăsta se lăfăia în voie pe tot ecranul - pînă într-o bună zi cînd în viaţa lui apăru albastrul. Nu se ştia de unde vine albastrul ăsta, dar un lucru deveni clar în scurt timp: era un albastru agresiv, insistent, invadator, un albastru care voia cu tărie să se împreuneze cu albul. Sau să-l şteargă de pe faţa pămîntului. N-o să vă spun dacă s-a terminat cu bine sau nu; nu că n-aş şti să vă spun, dar prefer să vă las să vă zvîrcoliţi în menghina suspansului. OK, nici n-aş prea şti să vă spun; recunoaşteţi şi dumneavoastră, e greu de spus în cazul unui cinema atît de adînc imersat în elementul uman.

Jean-Luc Godard a spus odată că sîngele din Pierrot le fou nu e sînge, ci roşu, şi presupun că Preda va lua ca pe un compliment observaţia că eroina lui îmbrăcată tot timpul în alb (Anca Florea), instalată într-un apartament la rîndul lui alb, e mai mult alb decît eroină. Albul nu reprezintă personalitatea acestei femei; albul e cam tot ce este această femeie. Oricum, nu e alegerea ei. Regizorul vrea să fim permanent conştienţi de faptul că fiecare detaliu vestimentar, decorativ ş.a.m.d. al lumii ei a fost ales de el, începînd cu un anumit tricou alb pe care scrie "PREDA PORTER". E oarecum neobişnuit (ca să nu spun altfel) ca un regizor să se semneze la modul ăsta pe filmul lui de debut, dar Îngerul necesar a fost gîndit mai degrabă ca o lucrare de artă vizuală decît ca un film de debut, deci presupun că e OK. (Sau ar fi fost OK dacă producătorul filmului, Cezar Helmis, n-ar fi ţinut să se semneze şi el: poate că de vină e mintea mea murdară, dar, atunci cînd eroina a apărut şi în tricoul ăla pe care scria "HELMIS", întreaga chestie mi s-a părut brusc promiscuă şi mi-am petrecut restul filmului aşteptînd în zadar apariţia ei într-un tricou pe care să scrie "NEA GICĂ ELECTRICIANUL".)

Pentru Preda, regia de film înseamnă în primul rînd construcţia cadrelor şi aproape fiecare cadru din filmul său îşi proclamă cu mîndrie statutul de construct: nici unul nu s-ar lăsa confundat cu o fîşie de realitate; fiecare se cere recunoscut ca fiind lucrarea lui Gheorghe Preda - un mediu creat şi controlat de el. Atunci cînd un doctor îi recomandă eroinei (care suferă de astm) să trăiască o vreme sub un clopot de sticlă, recomandarea lui sună mai degrabă ca o tachinerie de-a creatorului: întreaga ei lume (nu numai apartamentul alb) e un clopot de sticlă. Şi cine e misteriosul ei urmăritor - îngerul necesar? Chiar aşa, cine ar putea fi? Cui i-ar putea trece prin minte să organizeze o ofensivă de albastru (flori albastre, colete albastre, clovni albaştri care cîntă la saxofon) în ţinutul ei alb? Cine ar avea puterea de a umple toţi pereţii şi toate zidurile pe lîngă care trece eroina cu afişe şi inscripţii ("Ana, totul în jur e muzică!") adresate ei? A cui forţă o ghidează să se aşeze la un moment dat direct sub un tablou ce reprezintă o mînă, astfel încît mîna să pară că o mîngîie pe cap? Ghici ciupercă cine e.

Ca să îmbogăţească misterul, Preda apelează la cîteva fumigene cu nelinişte preparate după reţetele lui David Lynch (eroina primind prin poştă o casetă video ce conţine imagini cu ea însăşi; sau trezindu-se într-o clinică sinistră fără să ştie cum a ajuns acolo) şi ne dă de urmărit o pistă (extrem de neclară) care cică ar conduce la un mafiot excentric. Dar nu există nici un mafiot, nici o nelinişte serioasă şi nici un mister real. Nu există decît Preda şi estetismul lui. Preda e cel care (aşa cum nu ne lasă să uităm nici o clipă: pînă şi clinica aia sinistră se numeşte "Sfîntul Gheorghe") controlează tot ce mişcă sau nu mişcă în fiecare cadru. Filmul e, într-adevăr, controlat. Problema e că Preda îşi foloseşte controlul numai şi numai pentru a anunţa, iar şi iar, că el controlează. Ăsta e tot discursul lui, despre asta e vorba în film. Întrebarea e: pe cine poate să intereseze un film despre asta? Nu e nimic expresiv în genul de control pe care-l aplică Preda. Genul lui de control omoară orice posibilitate de mister şi de suspans şi, deşi nu ne lasă să uităm nici o clipă că nu mai e nimeni pe acolo în afară de Gheorghe Preda, pînă la urmă nu ne spune nimic despre Gheorghe Preda. Nici măcar nu indică cine ştie ce perversitate din partea lui: atenţia pe care i-o dedică el eroinei e ciudat de abstractă - chiar nu pare să dorească altceva de la ea decît să-i combine albul cu albastru. Asta trebuie să fie cea mai sterilă şi mai autistă formă de estetism pe care am întîlnit-o vreodată la cinema. Lui Preda îi place să spună că face film pentru el însuşi. Foarte frumos. Toţi artiştii adevăraţi fac ce fac în primul rînd pentru ei înşişi. Pe de altă parte, toţi încearcă să se deschidă spre lume într-un fel sau altul. Judecînd după Îngerul necesar, Preda n-ar vrea decît să se închidă de tot într-o lume controlată de el şi caracterizată numai prin controlul lui asupra ei.



 Toate articolele despre Îngerul necesar


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Nişte Titani - Clash of the Titans, Iulia David
 Era oare necesar...? - Îngerul necesar, Codruţa Creţulescu
 Îngerul se-mbracă de la Preda - Îngerul necesar, Alex. Leo Şerban
 Ce vină are îngerul? - Îngerul necesar, Iulia Blaga
 Îngerul necesar - ... sau demonul nevropat?, Mihnea Columbeanu
 Toate articolele despre Îngerul necesar


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer