pentru că în Cluj oamenii chiar vin la filme - am văzut săli pline şi la ora 10 dimineaţa!!!
[lui Andrei Gorzo, cu drag] unde altundeva mai poţi vedea filme islandeze?! şi în special un documentar (Living Dead HAM) despre o trupă de gothic rock pe cît de catolică, pe-atît de alcoolică (sau viceversa);
publicul a rămas pe baricade la toate cele trei (!) ore de Cremaster3 - snobism? anduranţă? chiar le-a plăcut? cine ştie... Oricum, singurele manifestări de traumă (post factum) au fost numeroasele priviri asasine aruncate în direcţia purtătorului unui anumit badge (orice legătură cu unul dintre semnatarii articolului este pură coincidenţă!)
Julie Delpy - cîntînd, cu vocea tabagică à la Marlene şi acompaniindu-se doar cu chitara acustică, o piesă din Before Sunset pe scenă la festivitatea de închidere;
juma' din filmele din competiţie - asta pentru că nu le-am văzut pe toate şi, oricum, ar fi fost imposibil să fim 100% de acord cu ele, nu?!
prilejul (i.e. masa la care ne-au invitat cei de la HBO) de a vizita "Alcatraz" - local în care ajungi doar trecînd prin "Speed":) - cuştile & cătuşele doar le-am privit...;
cel mai tare horror de serie B din ultimii ani - Cabin Fever (regia Eli Roth), cu feţe descompuse, retardaţi monstruoşi şi o (implicită, dar totală) distrugere a Americii:) la final;
inconturnabila Blanka, columnista de bîrfe a festivalului (altminteri ziaristă la Screen International) pentru: obsesia numită Gael García Bernal; capacitatea fabuloasă de a surprinde tensiunea erotică din atmosferă; fermecătoarele şi delicioasele gafe în materie de filme recomandate (vezi Kontroll).
"bomboniera twisted a bunicii" din care au ieşit într-o seară musical-ul sovietic Volga, Volga (cel mai improbabil hit, gustat cu voioşie camp de tîrziii spectatori) şi Pub retroacTIFF - adică reclame din vremea "epocii de aur", ceea ce ne duce la...
...toate nopţile sfîrşite în "Ernesto" - spaţiu ce şi-a găsit un loc în inimile veteranilor TIFF încă de la petrecerea de închidere a ediţiei 2003 cînd, izgoniţi din infamul club "Euforia", ne-a primit şi ajutat s-o reînvăţăm pe Blanka româna, folosind drept material didactic nemuritoare piese semnate Mirabela (Dauer), Angela (Similea), Corina (Chiriac) şi, evident, O-ZONE;
3X3 Lars von Trier - hiper-stilizata trilogie "în E" (fără comentarii) şi Kim Ki-duk (cîrligele!)
petrecerile - variate ca atmosferă, spaţiu de desfăşurare şi ofertă de alcool, dar unificate de nenumăratele flirturi, frotaje, figuri geometrice (mai ales triunghiuri) înfiripate, destrămate, convulsate ş.a.
proiecţia clasicului Cabinetul doctorului Caligari cu acompaniament asigurat live de DJ DuBase care şi-a încheiat glorios setul - în aplauzele & dansul nostru dezlănţuit în scaune - cu sublimul Tainted Love (vezi şi punctul anterior);
te poţi îndrăgosti;
Julie Delpy, ravissantă în Before Sunset;
pentru că o trăsnaie kamikaze şi cu buget foarte mic (150.000 euro), simpatic de mitocănească şi 100% politic incorectă ca Aaltra - road movie anti-sentimental centrat pe doi demenţ(ial)i infirmi în scaune cu rotile (actori-scenarişti-regizori) - a obţinut două premii (al juriului Cinemagia şi al publicului);
care public a dovedit la sesiunile de Q&A-uri, mai numeroase acum, că s-a şcolit şi îi place - punînd întrebări mult mai pertinente;
cascada Iguazu (Happy Together), interminabilele picioare îmbrăcate în plasă neagră ale inenarabilei Michelle Reis (Fallen Angels), Hong Kong-ul noaptea, filmat pe repede, în flou, normal/invers, alb-negru/color şi, în general, toate imaginile lui Christopher Doyle pentru filmele lui Wong Kar-wai; arată cu totul altfel văzute pe peliculă & ecran mare!
toate lucrurile în descompunere, azvîrlite brambura printr-o casă ieşită parcă dintr-un "Despre eroi şi morminte" updatat & orientalizat, care se ridică lent în aer şi încep miraculos să se aranjeze şi cureţe - în cel mai frumos film descoperit la Cluj, thailandezul Last Life in the Universe (regia Pen-ek Ratanaruang); cu imaginea aceluiaşi C. Doyle;
pentru că pînă şi a.l.ş. a rămas într-o noapte pe ringul de dans pînă la 3 în zori, sărind peste somnul de frumuseţe - ceea ce nu l-a împiedicat să apară dimineaţa la filme proaspăt şi vioi:)
unde să mai ai revelaţia atroce, în jurul orei 5 a.m., în timp ce (încă) dansezi şi/sau sorbi al n+1-lea cocktail al cărui nume nu mai eşti sigur că ştii să-l pronunţi, că trebuie s-o ştergi ultrarapid ca să îţi scrii articolul pe care îl ai de predat pînă-n prînz pentru ziarul (zilnic) al festivalului - AperiTIFF?! Plus senzaţia că niciodată n-ai avut un asemenea feed-back la vreun text asta deşi nimeni nu se aşteptase ca respectivul ziar să fie citit!
petrecerile organizate special pentru întreaga populaţie a TIFF-ului în micul "30+" unde poţi porni în zori un concurs de "cine cere dj-ului cea mai cheesy melodie" - detaşat November Rain (dansată cap-coadă!)
cea mai stilată şi poetică poveste de(spre) dragoste şi felul cum îţi poate aceasta modifica (la propriu) viaţa, istoria, memoria - în danezul Reconstruction (regia Christoffer Boe);
Julie Delpy - just because;
pentru că Funar a pierdut alegerile; ştim că nu are legătură, dar e cool şi s-a suprapus cu ultima zi de TIFF - iar cinematograful ne-a învăţat de mult că nu există coincidenţe:)
last but certainly not least - Kiri; prietenii ştiu de ce...
Notă: Aceste rînduri sînt produsul unei "scîntei" nevrotice, copleşitoare şi desigur twisted (începute la festival) şi al unei lungi conversaţii telefonice la miez de noapte.