I se spunea laşul Robert Ford - The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford

Asasinarea lui Jesse James de către laşul Robert Ford a constituit unul dintre cele mai hot momente ale Festivalului de la Veneţia, ediţia din 2007. Datorită lui Brad Pitt, care nu doar îl interpretează pe Jesse James, dar e şi coproducător. Pitt a şi luat Cupa Volpi pentru interpretare masculină. O decizie care a răsplătit aportul de glamour dat de faptul că vedeta s-a deplasat la Veneţia. E vorba de vedeta Brad Pitt aici, nu de actorul Brad Pitt, atît de uman în Babel, acum atît de plin de ego.

Nu aş insista prea mult pe asta dacă nu ar avea legătură cu lucrul pe care îl spune filmul, dincolo de imaginea atît de căutată a lui Roger Deakins şi de alte neajunsuri: Jesse James a fost o vedetă mediatică încă din timpul vieţii. Ce scria în ziare îl preocupa, iar ziarele au fost cele care i-au clădit soclul mitologic păstrat pînă azi, cînd Brad Pitt se căzneşte să-şi înghesuie ego-ul în costumul prăfuit al acestui Robin Hood modern. Ca să fiu sinceră, m-a luat somnul la film. Stilul regizorului (scenarist) Andrew Dominik mi s-a părut fals, făcut, pretins poetic şi introspectiv. Directorul de imagine Roger Deakins, cunoscut printre altele pentru colaborările cu Joel şi Ethan Coen, n-a putut, ghidonat de Dominik, să scoată poezie autentică din senzaţia de spaţiu liber dată de ratio-ul de 1:2,35 (ecran lat), aşa cum făcea în No Country for Old Men. Imaginea e prea căutată pentru a te impresiona, Andrew Dominik ezitînd între Terrence Malick şi The Proposition (regia John Hillcoat), şi pînă la urmă rătăcindu-se pe drum.


Un fel de supă psihologică

Dar la o zi, două după ce vezi filmul, răstimp în care probabil se depune zgura estetizantă, începe să se limpezească un fel de supă psihologică. Şi începi să te gîndeşti - fără să te gîndeşti propriu-zis - la decizia fanului Robert Ford de a-şi ucide idolul pe care-l iubea încă de pe cînd îl ştia din presă, la mecanismele psihologice care au făcut ca Jesse James să se teamă că va fi asasinat de unul de-al lui - lucru care s-a şi întîmplat (ca într-o "self-fulfilling prophecy"), sau la motivele pentru care un ucigaş cu sînge rece ca Jesse James a rămas în conştiinţa oamenilor ca un personaj pozitiv, simbol al Americii. (Se spune că nu există dovezi că Jesse James ar fi furat de la bogaţi şi ar fi dat la săraci.) Dar se ştie că era atît de interesat de imaginea lui, încît lăsa mesaje la locul faptei, ştia să se promoveze, iar la un moment dat, cînd a jefuit un tren în 1874, n-a tăiat şi firele de telegraf pentru ca oamenii să afle repede ce s-a întîmplat.

În anul 2001, stră-strănepotul său, James R. Ross, spunea într-un interviu că din cele 36 de filme realizate pînă în acel moment despre Jesse James (în 2001 abia ieşise American Outlaws, unde Jesse James era Colin Farrell), nici măcar unul nu respectase adevărul istoric. Spune şi asta ceva, nu? Jesse James nu şi-a aparţinut nici în timpul vieţii, darămite acum. Execuţia lui (a fost împuşcat pe la spate) a fost pe urmă reprezentată de Robert Ford la New York, pe scenă. Iar mama lui Jesse James a refuzat pînă la urmă să-i cedeze cadavrul unuia care vroia să-l plimbe prin ţară. L-a îngropat în curtea casei, dar cînd n-a mai avut bani, a primit vizitatori cărora le vindea şi pietricele de pe mormînt, 25 de cenţi bucata.

Ramură relativ nouă, psihoistoria explică evenimentele istorice din perspectivă psihologică. După ea, am putea spune că americanii acelei perioade aveau nevoie de Jesse James, şi atunci l-au "creat", proiectînd asupra lui propriile conţinuturi inconştiente. "Laşul" Robert Ford era şi el încărcat de conţinuturile inconştiente ale altora. Dacă n-ar fi fost el, ar fi fost altul să-l ucidă pe Jesse James.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.